Lacrimi și durere pentru Loredana Groza la început de an! Tatăl artistei s-a stins la 88 de ani, după două săptămâni petrecute în spital. Ca într-un joc nefericit al sorții, a murit chiar cu o zi înainte de Sfântul Vasile, ziua lui de nume.
Vasile Groza a fost încercat din plin de viață, dar a reușit să se ridice prin propriile forțe și să devină un scriitor cunoscut. Orfan de tată de la nici un an, cu o mamă văduvă de război, care a crescut singură trei băieti, Vasile Groza a visat să scrie și a reușit.
Și-a iubit fiica nespus și i-a vegheat fiecare pas. Ba mai mult, a susținut-o și atunci când vestea despre divorțul de Andrei Boncea a devenit publică.
„Nu mă interesează unde stă el, nici pe ea nu o interesează. Relațiile dintre ei sunt normale, nu se pune problema de dușmănie. Lucrurile merg bine, au un copil”, spunea Vasile Groza pentru Cancan.
Vasile Groza învățase să se împace cu celebritatea fiicei sale. Era recunoscător că oamenii o iubesc, chiar dacă, uneori, momentele lor de liniște dispăreau.
„Am mers odată cu ea cu trenul la Timișoara. Avea spectacol pe stadion. Am plătit o întreagă cușetă. Dar a văzut-o cineva prin perdea. Apoi a urmat un întreg pelerinaj pe culoar, de nu mai încăpeau. A deschis unul ușa, mi-a zis că vrea să o vadă pe Loredana. Eram și eu tânăr, ea avea vreo 18 ani. Am mers cu ea în deplasări și măritată fiind. Dacă mânca un măr, trebuia să se acopere cu o hârtie, se uitau și cum mestecă. Celebritatea e grea. E ca o povară. Te duci la aeroport, nu poți face nimic că te vede lumea”, adăuga el.
Ultimele săptămâni au fost extrem de grele pentru Loredana Groza, care a fost nevoită să urce pe scenă cu gândul la tatăl său. Nici de sărbători nu a trecut prin momente ușoare.
„Este primul Crăciun din viața mea fără tata acasă.
E pe un pat de spital, in suferinta,iar gândul meu e la el, clipă de clipă”, spunea ea pe rețelele de socializare.
Ieri, despărțirea a venit pentru totdeauna, iar suferința e extrem de mare.
Citește și: Revelion în lacrimi pentru Loredana Groza! Tatăl cântăreței a murit
Citește și: Loredana, devastată! Prima reacție răvășitoare după ce Vasile Groza a murit