Comunitatea medicală din Iași este în doliu! Unul dintre cei mai cunoscuți și respectați psihiatri s-a stins din viață. Este vorba despre Prof. dr. Roxana Chiriță, medic primar psihiatru și cadru didactic de prestigiu. Aceasta s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani.
Comunitatea medicală din Iași a suferit o mare pierdere. Prof. dr. Roxana Chiriță s-a stins din viață la vârsta de 65 de ani. Anunțul trist al decesului a fost confirmat de către colegii de breaslă, iar mesajele de condoleanțe au început să curgă în mediul online.
Prof. dr. Roxana Chiriță și-a dat ultima suflare la vârsta de 65 de ani. Se pare că de ceva timp, profesoara suferea de o boală incurabilă. În ciuda problemelor de sănătate, medicul și-a continuat activitatea profesională până în ultimele momente. Din păcate, în cele din urmă, corpul acesteia a cedat.
Roxana Chiriță a fost una dintre personalitățile marcante ale psihiatriei din România, activând atât în mediul clinic, cât și în cel academic. Aceasta a fost medic în cadrul Institutul de Psihiatrie Socola, una dintre cele mai importante instituții de profil din țară, unde a ocupat inclusiv funcții de conducere, fiind șef al Secției VII Acuți.

De asemenea, Roxana Chiriță a avut și o carieră didactică remarcabilă. Aceasta a contribuit la formarea a numeroase generații de medici în cadrul Universității de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa”. Aici a activat ca profesor în disciplina Psihiatrie, în Departamentul III Medicale.
Doctor în Științe Medicale și în Filosofie, Roxana Chiriță a avut o activitate științifică și academică de excepție, fiind implicată activ în coordonarea activităților didactice și de cercetare, inclusiv în îndrumarea doctoranzilor. De-a lungul carierei a publicat peste 200 de articole în reviste medicale de prestigiu, cotate ISI și B+, și a semnat numeroase cărți, monografii și capitole în tratate de specialitate.
CITEȘTE ȘI:
Doliu în România! A murit Liviu Maior, fostul ministru al Educației