Realitatea Plus și-a pierdut licența care le permitea funcționarea postului. CNA a luat decizia marți, 7 aprilie. Dacă până acum nu au oferit o dată exactă când activitatea lor se va închide, miercuri, 8 aprilie, vicepreședintele CNA a explicat când va dispărea canalul de televiziune.
CNA a luat hotărârea ca Realitatea Plus să nu își mai continuie activitatea. Decizia a venit în urma mai multor amenzi care nu au fost plătite. Până astăzi, 8 aprilie, oficialii de la CNA nu au spus exact când se va încheia transmisiunea. Totuși, în dimineața zilei de miercuri, vicepreședintele a explicat că nu există o oră anume, însă imediat ce vor primi notificarea trebuie să își închidă emisia. Acest lucru ar urma să se întâmple chiar în cursul zilei de miercuri, 8 aprilie.
Consiliul Național al Audiovizualului a decis marți, în timpul unei ședințe, că vor suspenda definitiv activitatea postului de televiziune Realitatea Plus. În acel moment nu au comunicat și o dată sau o oră oficială, însă în dimineața zilei de miercuri, 8 aprilie, vicepreședintele CNA a vorbit despre această situație. El a precizat că nu există o oră specifică, dar în clipa în care conducerea postului va primi notificarea de închidere va trebuie să o facă imediat.
Urmează în timp foarte scurt să fie transmisă notificarea. Aici este o chestiune de procedură simplă și clară. De la momentul comunicării trebuie să își încheie emisia. Nu punem noi o oră, pentru că asta ar însemna că am putea să punem o oră într-un mod arbitrar, acum sau mai târziu. Deci este de la comunicare, așa cum este orice tip de decizie și în privința suspendării unei activități, de la comunicare, nu de la o oră pe care o poate stabili arbitrar cineva, a transmis acesta.
De asemenea, el a mai spus că este posibil ca acest lucru să se întâmple chiar astăzi, miercuri, 8 aprilie.
Am discutat cu colegii de la juridic și lucrau încă de ieri la cele două decizii (n. red.: pentru Realitatea Plus și Gold FM) și cred că astăzi. Nu aș vrea să spun… Dar cred că astăzi, dar nu pot să vă dau un moment cert. Colegii de la juridic în momentul în care termină o comunică. Îi lăsăm să își facă treaba corect, așa cum și-au făcut-o și până acum, a mai adăugat vicepreședintele CNA.