Câștigătorul de la Românii au Talent, omagiu unic pentru Mircea Lucescu. Cristian Leana: “13 ore mi-a luat să-l fac”

Lumea sportului este mai săracă, după ce Mircea Lucescu ne-a părăsit. Mii de oameni au fost până în acest moment la Arena Națională pentru a-și lua adio de la cel mai bun antrenor român care a reușit să se facă remarcat și iubit internațional. Presa străină a scris despre această pierdere, iar echipe precum Galatasaray i-au adus un ultim omagiu lui Il Luce. Românii au simțit această pierdere uriașă, iar Cristian Leana, câștigător al concursului Românii au Talent, a creat un portret spectaculos format din cuburi Rubik. CANCAN.RO l-a contactat pentru a vorbi despre această lucrare emoționantă care a ajuns la inimile românilor.

Data de 7 aprilie este una neagră pentru România, dar și pentru sport. Fostul selecționer al naționalei României, al treilea cel mai titrat antrenor din lume, s-a stins din viață după ce a stat internat la Spitalul Universitar de Urgență din București de pe 29 martie. După mai multe zile în care medicii au făcut eforturi pentru a-l salva, Il Luce a pierdut lupta.

Omagiu spectaculos pentru Mircea Lucescu

CANCAN.RO: Cum ți-a venit ideea asta?

Cristian Leana: Eu fac portretele, după cum știi, fac portrete la diferiți oameni și mie mi-a plăcut foarte mult de domnul Mircea Lucescu eu sunt fan al fotbalului, mă uit la meciuri.

CANCAN.RO: De ce ai ales tocmai acest moment?

Cristian Leana: Ca să-i onorez memoria, că ne-a adus multă bucurie și ne-a făcut mândri că suntem români. Ne-a reprezentat în toată lumea și la echipe din străinătate și noi, mai ales în perioada asta, n-am avut nici jucători, nici antrenori mulți în străinătate și m-am gândit că e un moment bun ca să să-i fac portretul.

CANCAN.RO: Ce a însemnat Mircea Lucescu pentru tine personal?

Cristian Leana: A fost cel mai mare antrenor din România. A avut și o carieră impresionantă ca jucător, dar eu fiind mai mic îl țin minte ca antrenor. Știu că a fost în top 5 cei mai titrați antrenori cu peste 100 de partide în Champions League. Am fost impresionat când am auzit de statistica asta, asta nu știam de ea. Am auzit-o acum.

CANCAN.RO: Ai aflat acum, după moartea lui. Crezi că nu știm să ne apreciem valorile?

Cristian Leana: Nu apreciem omul cât este în viață. Dar asta e o trăsătura la români, în general, nu apreciem valorile pe care le avem decât după ce nu mai le avem. Și cunosc și cazuri personale care merg la doctor prin lume și până la urmă tot un doctor român le găsește cauza și le face bine.

CANCAN.RO: Cât timp ți-a luat de la idee până la rezultat?

Cristian Leana: O zi întreagă am muncit de dimineața până seara ca să am timp să pot să-l fac. Și cel mai mult îmi ia proiectarea lui, să-l fac pe calculator și după așezarea cuburilor. 12 ore. Nu știu, 13 ore, cam așa.

Cristian Leana i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Sursă: Facebook Cristian Leana

Cristian Leana i-a adus un ultim omagiu lui Mircea Lucescu. Sursă: Facebook Cristian Leana

CANCAN.RO: Câte cuburi ai folosit?

Cristian Leana: 720 de cuburi. Și e o tehnică pe care am tot îmbunătățit-o de-a lungul timpului, din 2018 când am început să fac astfel de portrete până în prezent. Și le fac manual, nu le fac cu inteligența artificială, le fac singur în Photoshop. Am eu o metodă personală prin care le proiectez.

CANCAN.RO: Ai simțit o responsabilitate sau o presiune mai mare știind că e vorba despre un om atât de important?

Cristian Leana: Păi bineînțeles, da, am vrut să iasă o treabă bună, mai ales pentru domnul Mircea Lucescu, să iasă o treabă bună și de acolo de dincolo să fie bucuros pentru ceea ce am făcut. Sigur toate rugăciunile noastre ajung la el și el vede câți oameni l-au iubit.

CANCAN.RO: Oamenii cum au reacționat când au văzut lucrarea?

Cristian Leana: Au fost foarte bucuroși și le-a plăcut foarte mult și pe Instagram și pe Facebook și pe YouTube au reacționat pozitiv.

CANCAN.RO: Ai primit un feedback de la persoane apropiate lui Mircea Lucescu, poate chiar familie sau prieteni?

Cristian Leana: Nu, dar cred că oricum ei nu stau acum să se uite la lucrurile astea. E posibil să fi ajuns și pe la ei o stare, da.

CANCAN.RO: Te-ai gândit să le faci cadou portretul?

Cristian Leana: Un astfel de portret costă în jur de 4.000 de euro, adică e vorba de 12 baxuri de cuburi. În țară, dacă cauți să cumperi 700 de cuburi Rubik identice ca să poți face, nu găsești nicăieri.

CANCAN.RO: Ce urmează să faci cu el?

Cristian Leana: Eu desfac cuburile și le refolosesc la alte portrete. Pentru asta le folosesc.

CANCAN.RO: Ce mesaj ai vrut să transmiți prin această lucrare?

Cristian Leana: Să ne apreciem mai mult semenii, că avem oameni capabili și valoroși, pe care nu știm să-i apreciem la adevărata lor valoare, decât atunci când îi pierdem.

CANCAN.RO: Dacă domnul Mircea Lucescu ar vedea această lucrare, ce ai vrea să-ți spună?

Cristian Leana: Doar sper să-i placă și să aprecieze munca pe care am depus-o și cu siguranță el ar face acest lucru, pentru că a fost un om care a pus accent pe muncă, pe seriozitate și asta s-a văzut în rezultatele lui.

VEZI ȘI: Ce i-a adus sfârșitul lui Mircea Lucescu, de fapt. Ovidiu Ioanițoaia a făcut dezvăluirea: ”Inițial, nu a vrut să creadă”

NU RATA: Stadionul din România care va purta numele lui Mircea Lucescu. Cătălin Predoiu a făcut anunțul pe Arena Națională

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!