Andreea Bostănică și Iuliana Beregoi par să fi lăsat în urmă conflictul intens din mediul online, după o perioadă tensionată care le-a adus în centrul atenției. Recent, Andreea a transmis un mesaj referitor la fosta sa rivală, semn că situația dintre ele s-ar putea calma, cel puțin la nivel public.
Relația dintre cele două a trecut de la prietenie și colaborări la un conflict deschis, izbucnit inițial în urmă cu câțiva ani și reaprins puternic în februarie 2026. Atunci, în mediul online au apărut acuzații grave, potrivit cărora Iuliana Beregoi ar fi fost implicată, indirect, într-un scandal legat de presupuse acte de șantaj care ar fi vizat mai mulți influenceri din Republica Moldova. Printre numele menționate s-a aflat și cel al Danielei Costețchi.
În acel context, Andreea Bostănică a intervenit public, vorbind despre existența unui grup suspectat de astfel de practici și sugerând că ar exista legături cu familia rivalei sale. De asemenea, ea a relatat situații dificile prin care ar fi trecut o altă influenceriță, care ulterior a confirmat că a fost amenințată. Scandalul a escaladat rapid, atrăgând atenția publicului și generând reacții puternice.
Tensiunile au continuat și recent, în contextul în care Andreea Bostănică se pregătește să lanseze o nouă piesă. Un comentariu apărut online a readus-o în discuție pe Iuliana Beregoi, stârnind o nouă reacție din partea influenceriței. Aceasta a sugerat că rivala sa ar încerca să reducă impactul scandalului asupra imaginii publice, având în vedere popularitatea de care se bucură în rândul fanilor.
„Nici 10 melodii a lui Beregoi nu se compara cu una de-a Andreei”, este comentariul unui urmăritor.
„I’m Blessed i don’t compete with the miserable! (tr. Sunt norocos! Nu intru în competiție cu cei nefericiți!) să duci sicrie la porţile oamenilor, să şantajezi, să ai percheziții acasă, probleme serioase cu poliţia şi să încerci să muşamalizezi, este de cea mai joasă speţă”, a fost răspunsul Andreei Bostanică.

CITEȘTE ȘI: Iuliana Beregoi a încercat să se ascundă, însă fără succes. Zeci de fani au luat-o cu asalt la mall