Gigi Becali a rămas fără permis în prima zi de Paște. Latifundiarul din Pipera a gonit cu mult peste limita admisă

Paștele este sărbătoarea care ne determină să fim mai liniștiți, mai echilibrați sufletește și mai aproape de familie. Însă, uneori, realitatea nu ține cont de tradiții, iar Gigi Becali a aflat asta pe pielea lui. Latifundiarul din Pipera a început Paștele cu stângul. În verva pregătirilor spirituale, acesta s-a trezit într-o situație neplăcută, dar cunoscută lui. A fost prins în timp ce circula cu viteză, iar consecințele au fost pe măsură. CANCAN.RO are toate detaliile. 

Gigi Becali a început Paștele cu stângul, căci prima zi de sărbătoare nu i-a adus reculegere și liniște, ci dimpotrivă, l-a lăsat fără permis. Latifundiarul a fost prins de radar în timp ce circula cu 106 km/h, în localitatea Pipera, o zonă în care, limita de viteză este mult mai mică. Așadar, consecințele nu au întârziat să apară.

Gigi Becali a rămas fără permis în prima zi de Paște

În urma înregistrării realizate de radarul de viteză, lui Gigi Becali i-a fost aplicată o sancțiune usturătoare. Milionarul rămas fără permis de conducere, de sărbătorile pascale. Rămâne de văzut dacă, și de această dată, Gigi Becali va contesta decizia în instanță.

Gigi Becali a rămas fără permis în prima zi de Paște

Nu este pentru prima dată când milionarul apasă prea tare pedala de accelerație. În urmă cu un an, tot în apropierea Paștelui, Gigi Becali a fost protagonistul aceluiași scenariu. Latifundiarul a fost surprins de radar în localitatea Pipera în timp ce circula cu peste 105 km/h, motiv pentru care a fost amendat, iar permisul i-a fost suspendat 90 de zile. A contestat acțiunea în instanță, însă a pierdut procesul.

CITEȘTE ȘI: Gigi Becali a făcut un nou accident în Pipera! Informații despre starea latifundiarului

ACCESEAZĂ ȘI: Mașina de 500.000 de euro a lui Gigi Becali a fost băgată în șanț! Accident pe centura Bucureștiului. Patronul FCSB a spus că el era la volan, acum nu mai recunoaște

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Panică printre agricultorii și piscicultorii din Călărași. Autoritățile au decis să dea drumul la apa din mai multe lacuri, pentru a crește debitul Dunării. Nivelul fluviului la Cernavodă este cu doar 3 cm mai mic de limita operațională a centralei nucleare. Precizări de la Apele Române
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!