Actrița a vorbit deschis despre experiența traumatică prin care a trecut în timpul nașterii fiicei sale Kaya și despre lupta cu depresia postpartum și dependențele. Hayden Panettiere a dezvăluit că a fost foarte aproape de moarte în timpul nașterii fiicei sale, Kaya, în 2014.
Actrița în vârstă de 36 de ani, cunoscută pentru rolurile din serialele „Nashville” și „Heroes”, a făcut mărturisirea într-un interviu acordat publicației E! News, în timp ce își promova noua carte de memorii, „This Is Me: A Reckoning”.
„Stăteam acolo și făceam operația de cezariană și știam că eram la un pas de moarte”, a spus Panettiere.
Actrița a povestit că, în cele mai dificile momente, singurul lucru pe care și-l dorea era să știe că fiica ei este bine. Aceasta a mai declarat:
„Am avut cel mai matern moment posibil, în care am spus: «Doamne, te rog lasă-mă să-mi aud fiica plângând. Vreau doar să știu că este bine și, dacă a venit timpul meu să plec, sunt împăcată cu asta»”
Potrivit E! News, Panettiere a avut nevoie de șapte transfuzii de sânge și a reușit să învingă o infecție severă după naștere.
Fiica actriței, Kaya, acum în vârstă de 11 ani, este rezultatul relației sale cu fostul logodnic, boxerul Wladimir Klitschko.
Vedeta a mărturisit că ar fi fost dispusă să-și sacrifice viața pentru copilul ei:
„Aș fi făcut orice într-o secundă ca să mă asigur că fiica mea este bine. Nu mi-a fost deloc frică”
Panettiere a vorbit despre experiența traumatizantă și într-un interviu acordat jurnalistei Gayle King pentru emisiunea „CBS Mornings”.
„Am avut o naștere extrem de dificilă, până în punctul în care aproape că nu am supraviețuit”
După naștere, actrița s-a confruntat cu depresia postpartum, deși spune că sarcina fusese una minunată.
„Eram acolo cu această fetiță frumoasă și sănătoasă și cu o viață foarte norocoasă, dar pur și simplu nu puteam să fiu fericită”, a spus Panettiere.
„Eram atât de deprimată și nu găseam nicio cale să ies din întuneric.”
În 2018, actrița a renunțat la custodia fiicei sale în favoarea fostului partener, Wladimir Klitschko. Kaya locuiește acum în Ucraina alături de tatăl ei, însă Panettiere spune că relația lor este foarte apropiată.
„Sunt foarte binecuvântată că am o relație minunată cu ea”, a declarat actrița.
Panettiere spune că merge cât de des poate în Ucraina și vorbește zilnic cu Kaya pe FaceTime.
„Acum are 11 ani și îmi spune tot mai des «mami»”, a povestit vedeta.
Actrița a relatat și un moment amuzant petrecut recent între ea și fiica sa.
„M-a sunat pe FaceTime și mi-a spus «Hei, Britney». Mi-a luat o secundă să înțeleg că vorbea despre filmul «Bring It On», pentru că prietenele ei sunt fanele acelui film”, a spus Panettiere râzând.
Vedeta a interpretat personajul Britney Allen în filmul „Bring It On: All or Nothing”, lansat în 2006.
Comentariile actriței vin după ce aceasta a vorbit recent și despre problemele sale de sănătate mintală și dependențele cu care s-a confruntat de-a lungul anilor.
În podcastul „On Purpose” al lui Jay Shetty, Panettiere a negat zvonurile potrivit cărora și-ar fi „abandonat” copilul:
„Ideea că cineva ar putea crede că pur și simplu mi-am dat copilul și am fost împăcată cu asta este sfâșietoare. Nimic nu poate fi mai departe de adevăr”
Ea a explicat că, în perioada respectivă, se lupta cu probleme grave de sănătate mintală și dependență de alcool și substanțe. Vedeta a explicat:
„Am fost cea care a căutat ajutor și care spunea disperată că are nevoie de tratament”
Panettiere s-a descris drept o „mamă-leoaică” și a spus că ar fi „ars întreaga lume” pentru fiica ei. Totuși, Klitschko a considerat că era mai bine ca Kaya să locuiască în Europa în perioada în care actrița urma tratament pentru dependențe:
„Faptul că fiica mea nu era cu mine în fiecare zi a fost incredibil de greu. Nu poți descrie în cuvinte acel sentiment”
Actrița spune că, între timp, Kaya și-a construit o viață frumoasă în Europa, având prieteni, familie și vorbind mai multe limbi străine. Panettiere a concluzionat:
„Am simțit că ar fi fost egoist din partea mea să încerc să o scot din viața pe care și-o construise. O viață incredibilă”