Melanie „Mel B” Brown a marcat primul an de căsnicie alături de soțul ei, Rory McPhee, printr-o declarație de dragoste publicată pe Instagram. Fosta membră Spice Girls a rememorat ziua nunții și a mărturisit că, după anii dificili prin care a trecut, nu și-ar fi imaginat vreodată că va mai ajunge din nou în fața altarului.
Duminică, 5 iulie, Mel B, în vârstă de 51 de ani, a publicat o serie de fotografii din ziua în care s-a căsătorit cu hairstylistul Rory McPhee, în vârstă de 39 de ani.
Cei doi și-au unit destinele pe 5 iulie 2025, într-o ceremonie organizată la Catedrala St. Paul’s din Londra. O lună mai târziu au celebrat din nou căsătoria printr-o a doua petrecere organizată în Maroc.
„Wow! Acum un an m-am căsătorit cu cel mai uimitor, bun și minunat bărbat din întregul univers”, a scris artista.
Mel B a recunoscut că fotografiile din ziua nunții o emoționează și acum.
„Privind aceste imagini surprinse în ziua aceea, îmi dau lacrimile. Dumnezeu avea un plan pentru mine, fără ca eu să știu, iar eu m-am împotrivit din toate puterile. Dar tu, Rory, pas cu pas, mi-ai arătat ce înseamnă și cum se simte iubirea adevărată.”
Artista a mărturisit că, deși la început l-a ținut la distanță, Rory McPhee nu a încetat niciodată să creadă în relația lor.
„Chiar și atunci când te-am îndepărtat, tu ai știut mereu că suntem meniți unul pentru celălalt. Nu aș putea fi mai fericită alături de tine, dragul meu soț. Te iubesc mai mult decât pot exprima în cuvinte. Ești totul pentru mine.”
Ceremonia de la Londra a avut loc în cripta Catedralei St. Paul’s și a fost urmată de o recepție exclusivistă organizată la hotelul Shangri-La din clădirea The Shard.
Printre invitații celebri s-au numărat Emma Bunton, Cara Delevingne, Katherine Ryan și Daisy Lowe.
Rory McPhee a purtat un kilt tradițional scoțian, în timp ce Mel B a ales o rochie ivoire creată special pentru ea de designerul Josephine Scott. Ținuta a inclus un corset fără bretele, o jachetă transparentă decorată cu perle și un voal lung de tip catedrală.
În august 2025, cei doi au organizat și o a doua ceremonie la Selman Marrakech, în Maroc.
„Ne-am căsătorit! Din nou! O nuntă atât de frumoasă încât am vrut să continuăm petrecerea alături de cei mai apropiați oameni ai noștri, în locul nostru preferat. Ne-am distrat extraordinar!”, au scris atunci într-o postare comună.
Rory McPhee a cerut-o în căsătorie pe Mel B în 2022, în timpul unei escapade romantice în Berkshire, după trei ani de relație.
Artista și-a amintit momentul într-o apariție la emisiunea Celebrity Gogglebox.
„Mi-a spus: «Te iubesc, ești cea mai bună prietenă a mea și vreau să-mi petrec tot restul vieții alături de tine». Erau petale de trandafiri peste tot, un șemineu aprins și eram la hotelul Cliveden. A fost extrem de romantic. Ador florile.”
În luna mai, invitată la The Jennifer Hudson Show, Mel B a vorbit despre noua etapă din viața sa.
„Am avut două nunți. Nu am crezut niciodată că mă voi mai căsători. Am trecut printr-o căsnicie abuzivă de zece ani și am fost foarte fericită când am reușit să ies din ea. Apoi tatăl meu a murit, am intrat la menopauză, iar iubirea vieții mele a apărut pur și simplu.”
Vedeta a explicat că a putut organiza ceremonia la Catedrala St. Paul’s, locul unde s-au căsătorit prințesa Diana și regele Charles, datorită distincției MBE pe care a primit-o pentru activitatea sa în sprijinul victimelor violenței domestice.
„A fost o nuntă foarte elegantă și foarte regală.”
Mel B a mai dezvăluit că a ales Marocul pentru cea de-a doua ceremonie deoarece acolo și-a petrecut ultima vacanță alături de tatăl său, înainte ca acesta să se stingă din viață.
„Marocul a fost ultimul loc în care am fost în vacanță cu tatăl meu înainte să moară. De aceea am organizat acolo o săptămână întreagă de petreceri alături de familie și prieteni.”
Alice Peneacă s-a căsătorit cu Dragoș Caliminte! Primele imagini de la evenimentul din Constanța