Alice Peneacă și partenerul său, Dragoș Caliminte, și-au oficializat relația prin căsătorie civilă în cadrul unei ceremonii restrânse organizate pe litoral. Evenimentul a avut loc la Constanța, într-o atmosferă elegantă și discretă, fiind dedicat familiei și celor mai apropiați prieteni. După ceremonia oficială, cei doi au ales să marcheze momentul printr-o ședință foto realizată pe faleza din apropierea emblematicului Cazinou din Constanța, unul dintre cele mai apreciate locuri pentru astfel de evenimente.
Relația dintre Alice Peneacă și Dragoș Caliminte s-a desfășurat de-a lungul anilor departe de lumina reflectoarelor. Cei doi au preferat să își protejeze viața personală și au făcut rareori declarații sau apariții publice împreună. Tocmai această discreție a făcut ca vestea căsătoriei lor să fie primită cu interes de admiratorii modelului.
Primele imagini de la cununia civilă au fost publicate chiar de miri pe rețelele de socializare, unde au primit rapid mii de aprecieri. Apariția lor a atras atenția atât prin eleganță, cât și prin simplitatea alegerilor vestimentare, care au pus accent pe rafinament și bun gust.
Pentru această zi specială, Alice Peneacă a renunțat la clasica rochie de mireasă și a ales o ținută modernă, formată dintr-un costum într-o nuanță ivoar, completat de o fustă mini. Look-ul a fost întregit de o pălărie albă decorată cu voal, sandale cu toc subțire și un buchet spectaculos de cale negre, element care a oferit un contrast elegant întregii apariții. Stilul ales de model a demonstrat încă o dată preferința acesteia pentru ținute sofisticate și atent construite.

La rândul său, Dragoș Caliminte a optat pentru un costum elegant în tonuri de bej-gri, accesorizat discret, păstrând aceeași linie minimalistă și rafinată. Împreună, cei doi au afișat o imagine armonioasă, iar fotografiile realizate pe malul mării au surprins emoția și bucuria momentului.
Dragoș Caliminte este cunoscut în mediul de afaceri din Constanța, fiind implicat în antreprenoriat și dezvoltând mai multe proiecte în zona de business. Deși preferă să rămână departe de atenția publică, numele său a devenit tot mai cunoscut după relația cu Alice Peneacă. Spre deosebire de partenera sa, acesta nu este o persoană activă în lumea mondenă și își păstrează discreția atât în mediul online, cât și în aparițiile publice.
Fostul model internațional a mărturisit că și-a dorit foarte mult să devină mamă, dar a amânat acest lucru pentru a se asigura că face acest pas alături de persoana potrivită. Prin urmare, după ce l-a întâlnit pe Dragoș Caliminte a realizat că e momentul. În anul 2023, Alice Peneacă a adus-o pe lume pe fiica lor în anul 2023.
Alice Peneacă și-a dorit dintotdeauna să întemeieze o familie, însă a ales să nu grăbească acest moment până când nu a simțit că și-a găsit partenerul alături de care își dorește să își construiască viitorul. După ce relația cu Dragoș Caliminte s-a consolidat, cei doi au decis să facă pasul spre viața de familie, iar în vara anului 2023 au devenit părinții unei fetițe, eveniment care le-a schimbat complet viața și le-a întărit și mai mult legătura.
„Eu mi-am dorit de când mă știu să devin mămică, dar am așteptat doar să găsesc omul potrivit. Cred că fiecare femeie își dorește asta! Dragoș, iubitul meu și tatăl fetiței mele, m-a ajutat foarte mult. Dacă nu era el, nu aș fi reușit! A fost și este foarte implicat în creșterea ei. Adevărul este că m-a ajutat și mama mea foarte mult. Fără ei nu cred că reușeam!”, a declarat Alice Peneacă pentru click.ro.
CITEȘTE ȘI: