Acasă » Știri » Sport » Arbitrul Rob Dieperink a murit la 38 de ani, la câteva săptămâni după ce a fost exclus de la Cupa Mondială

Arbitrul Rob Dieperink a murit la 38 de ani, la câteva săptămâni după ce a fost exclus de la Cupa Mondială

De: Irina Maria Daniela 14/07/2026 | 06:30
Arbitrul Rob Dieperink a murit la 38 de ani, la câteva săptămâni după ce a fost exclus de la Cupa Mondială
Arbitrul Rob Dieperink a murit la 38 de ani. Sursa foto: Pieter van der Woude / imago sportfotodienst / Profimedia

Arbitrul olandez Rob Dieperink a murit la vârsta de 38 de ani, la doar câteva săptămâni după ce a fost retras de pe lista oficialilor desemnați pentru Cupa Mondială. Retragerea a venit în urma unei anchete desfășurate de poliția britanică. Află detalii!

Arbitrul Rob Dieperink a murit

Olandezul fusese ales ca arbitru asistent video (VAR) la turneul din această vară. Vestea bună a fost umbrită în luna mai 2026 de decizia FIFA de a-l elimina de pe lista arbitrilor de la Cupa Mondială 2026, cel mai probabil din cauza acuzațiilor care i-au pătat imaginea.

În aprilie 2026, Rob Dieperink a fost arestat de Poliția Metropolitană din Londra, după ce autoritățile au primit o plângere privind o presupusă agresiune intimă asupra unui adolescent, potrivit BBC. Pentru că procurorii au ajuns la concluzia că nu există suficiente probe pentru a se continua cazul, ancheta a fost închisă.

„Ofițerii au desfășurat o anchetă amănunțită și au analizat toate probele disponibile, inclusiv imaginile de pe camerele de supraveghere și dispozitivele electronice. În urma investigației, s-a concluzionat că pragul probator necesar pentru continuarea procedurilor nu a fost atins. Prin urmare, nu vor fi luate măsuri suplimentare”, a transmis Poliția Metropolitană.

Federația Olandeză de Fotbal este în doliu

Federația Olandeză de Fotbal (KNVB) a transmis un mesaj de condoleanțe. Oficialii susțin că vestea morții arbitrului a fost primită cu profundă tristețe. Până la ora transmiterii acestei informații, cauza oficială a morții nu a fost publicată.

„Suntem șocați și profund întristați de decesul lui Rob Dieperink. Odată cu el pierdem un arbitru foarte apreciat, dar mai presus de toate un coleg dedicat și un om deosebit. Gândurile noastre se îndreaptă către familia, prietenii și toți cei care l-au cunoscut și l-au prețuit. Le dorim multă putere pentru a trece peste această pierdere uriașă”, a transmis KNVB.

Rob Dieperink a negat acuzațiile care i s-au adus

Rob Dieperink era arbitru în Eredivisie din 2017 și a fost arbitru VAR și la Campionatul European din 2024. După ce FIFA a anunțat că nu îl va folosi la Campionatul Mondial 2026, Dieperink a oferit un interviu publicației olandeze De Telegraaf în care a spus că a fost acuzat pe nedrept.

„Mă întristează profund faptul că am fost acuzat pe nedrept. Încă de la început am cooperat pe deplin cu ancheta poliției și am oferit imediat toate informațiile necesare către FIFA, UEFA și KNVB.

Sunt recunoscător pentru sprijinul primit din partea KNVB și pentru modul în care au gestionat această situație. Este păcat că FIFA a decis să nu mă mai numească la Cupa Mondială. Evident, sunt dezamăgit de această decizie”, afirma arbitrul.

CITEȘTE ȘI:

De ce a murit Doru de la Constanța? S-a aflat de ce boală suferea

Actorul Sam Neill, cunoscut pentru rolul său din „Jurassic Park”, a murit în mod „brusc și neașteptat”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video