Acasă » Știri » „Zombie filler”, nouă fiță în materie de intervenții estetice! Grăsimea provenită de la donatori decedați, folosită pentru a modela sânii sau fesele

„Zombie filler”, nouă fiță în materie de intervenții estetice! Grăsimea provenită de la donatori decedați, folosită pentru a modela sânii sau fesele

De: Alina Drăgan 14/07/2026 | 22:47
„Zombie filler”, nouă fiță în materie de intervenții estetice! Grăsimea provenită de la donatori decedați, folosită pentru a modela sânii sau fesele
„Zombie filler”, nouă fiță în materie de intervenții estetice /Foto: Pexels

Industria intervențiilor estetice vine cu o nouă procedură care stârnește reacții puternice. În Statele Unite, tot mai multe clinici promovează așa-numitul „Zombie filler”, o tehnică despre care se vorbește intens în ultima perioadă. Deși este prezentată drept o alternativă mai simplă la operațiile estetice clasice de remodelare corporală, metoda, care presupune injectarea de grăsime de la persoane decedate, a provocat numeroase controverse.

Procedura a apărut în SUA în urmă cu doar câțiva ani și a început să câștige rapid popularitate în rândul persoanelor care își doresc modificări estetice fără implanturi sau intervenții chirurgicale complexe. Totuși, dincolo de promisiunile privind recuperarea rapidă și aspectul natural, specialiștii atrag atenția că există încă multe întrebări fără răspuns legate de efectele pe termen lung.

„Zombie filler”, nouă fiță în materie de intervenții estetice

Cunoscută sub denumirea comercială AlloClae, procedura „Zombie filler” presupune injectarea unui țesut adipos provenit de la donatori decedați. Grăsimea este recoltată, procesată în laborator, sterilizată și curățată de ADN, astfel încât riscul de respingere să fie redus. Ulterior, aceasta este utilizată pentru a reda volum anumitor zone ale corpului, precum sânii, fesele sau chiar fața.

Spre deosebire de transferul clasic de grăsime, în care pacientului îi este recoltat propriul țesut adipos prin liposucție și reinjectat în altă zonă, această metodă elimină etapa recoltării. Din acest motiv, mulți pacienți aleg intervenția deoarece este mai puțin invazivă, durează aproximativ o oră și implică o recuperare mai ușoară. Costul unei astfel de proceduri ajunge la aproximativ 2.200 de dolari.

Produsul a fost lansat în Statele Unite în 2024 și, inițial, a fost disponibil doar chirurgilor plasticieni acreditați. Ulterior, accesul a fost extins și către alți profesioniști din domeniul esteticii, ceea ce a contribuit la răspândirea rapidă a procedurii în numeroase clinici.

Însă, deși această metodă a căpătat tot mai multă popularitate, unii experți sunt sceptici și trag un semnal de alarmă. Cea mai mare controversă este legată de folosirea țesuturilor provenite de la persoane decedate în scopuri pur estetice. În plus, mai mulți medici avertizează că nu există încă suficiente studii care să demonstreze cum se comportă această grăsime în organism după mulți ani de la injectare.

Din acest motiv, în timp ce procedura este utilizată cu succes în Statele Unite, autoritățile din alte țări au refuzat deocamdată aprobarea ei, invocând lipsa unor dovezi clinice solide privind siguranța pe termen lung.

 

CITEȘTE ȘI:

Alina Laufer, pe mâna medicului estetician! La ce intervenție a apelat: ”Era nevoie”

O recunoști? Fanii unei celebre actrițe de la Hollywood sunt uimiți de transformarea ei majoră

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video