Acasă » Știri » Diana, o adolescentă de 15 ani, a fost dată dispărută pe 4 iulie 2026. Ireal unde a fost găsită după două săptămâni

Diana, o adolescentă de 15 ani, a fost dată dispărută pe 4 iulie 2026. Ireal unde a fost găsită după două săptămâni

De: Andreea Stăncescu 15/07/2026 | 20:44
Diana, o adolescentă de 15 ani, a fost dată dispărută pe 4 iulie 2026. Ireal unde a fost găsită după două săptămâni
Diana, o adolescentă de 15 ani, a fost dată dipărută pe 4 iulie 2026. Ireal unde a fost găsită după două săptămâni

Adolescenta care a fost dată dispărută în Italia și pentru care familia a trăit zile întregi de coșmar a fost găsită în România. Tânăra a fost identificată de polițiști în județul Gorj, iar primele verificări arată că nu a fost victima vreunei infracțiuni. Autoritățile continuă cercetările pentru a stabili cum a ajuns pe teritoriul țării noastre.

Diana Mărunțelu locuia împreună cu familia în Giulianova, în regiunea Abruzzo din Italia. Pe 4 iulie, adolescenta a plecat de acasă cu acordul părinților pentru a lua micul dejun în oraș, însă nu a mai revenit. În jurul prânzului, un martor a observat-o singură în apropierea unui parc, iar aceasta a avut și ultimul contact telefonic cu familia. Ulterior, semnalul telefonului ei a fost depistat în România, iar autoritățile au făcut cerecetări ce au dus la găsirea ei.

Diana a fost găsită în județul Gorj

Adolescenta căutată de autoritățile din Italia după ce dispăruse de la domiciliul familiei a fost găsită în România. Polițiștii din județul Gorj au identificat-o la locuința unui tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Slivilești. Potrivit primelor verificări, fata nu a fost victima vreunei infracțiuni.

„La data de 15 iulie 2026, polițiști din cadrul IPJ Gorj au fost sesizați de către autoritățile italiene cu privire la faptul că o minoră, de 14 ani, cetățean italian, ar fi plecat de la domiciliul acesteia și ar fi ajuns pe teritoriul României, în județul Gorj. În urma sesizării, polițiștii au efectuat activități de căutare a minorei, identificând-o pe aceasta la domiciliul unui tânăr, de 20 de ani, din localitatea Slivilești.

Minora a fost instituționalizată la un centru al DGASPC Gorj, unde va sta până la preluarea acesteia de către autoritățile italiene. Din primele verificări efectuate de polițiști, a reieșit că tânăra nu ar fi fost victima vreunei infracțiuni. În continuare, polițiștii efectuează cercetări în vederea stabilirii circumstanțelor în care tânăra ar fi ajuns pe teritoriul României. Schimbul de date între I.P.J. Gorj și autoritățile italiene s-a realizat prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională – SIRENE”, se arată în comunicatul IPJ Gorj.

Până să fie găsită, autoritățile au făcut mai multe investigații și au arătat că telefonul său s-a conectat în aceeași zi la o antenă din provincia Macerata, iar în ziua următoare dispozitivul a emis un semnal din România. De atunci, telefonul este închis, însă anchetatorii verifică toate variantele posibile, inclusiv dacă adolescenta a plecat de bunăvoie, dacă a fost influențată de alte persoane sau dacă ar putea fi victima unei infracțiuni.

Un alt detaliu care le oferă speranțe autorităților este faptul că unele conturi de pe rețelele sociale asociate fetei ar fi înregistrat activitate după dispariție. Totuși, nu se știe cine le-a accesat și nici dacă Diana este cea care le folosește.

Parchetul din Teramo a decis recent să facă publice numele, fotografia și semnalmentele adolescentei pentru a obține sprijinul populației. Diana are aproximativ 1,64 metri înălțime, păr lung și negru, ochi căprui și o constituție medie. La momentul dispariției purta un tricou albastru cu inscripție albă, pantaloni scurți roz, pantofi sport albi și avea asupra sa o poșetă roz.

 

CITEȘTE ȘI: Ce s-a întâmplat cu Alexandru Nițu, tânărul dispărut în București și găsit mort în Bragadiru? Cum și-a găsit sfârșitul

Revolta locuitorilor dintr-un sat UNESCO invadat de 100.000 de turiști pe an: „Nu suntem animale la zoo!”

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video