De ce survolează avioane militare Bucureștiul. Anunțul făcut pentru locuitorii Capitalei

De ce survolează avioane militare Bucureștiul. Anunțul făcut pentru locuitorii Capitalei

Avioane de luptă și elicoptere ale Forțelor Aeriene Române au traversat în ultimele zile cerul Bucureștiului în cadrul unor sesiuni de pregătire desfășurate înaintea ceremoniei dedicate Zilei Aviației Române și a Forțelor Aeriene.

Manevrele au fost observate de numeroși locuitori ai Capitalei, care au remarcat zgomotele puternice produse de aeronavele militare.

De ce survolează avioane militare Bucureștiul

Forțele Aeriene Române au anunțat încă din 15 iulie că vor efectua zboruri de antrenament în perioada premergătoare evenimentului oficial. Potrivit instituției, duminică, 19 iulie, de la ora 10.00, la Monumentul Eroilor Aerului din Piața Aviatorilor va avea loc o ceremonie militară și religioasă dedicată eroilor aviatori.

„Cu ocazia sărbătoririi Zilei Aviaţiei Române şi a Forţelor Aeriene, la Monumentul Eroilor Aerului, din Piaţa Aviatorilor, va avea loc duminică, 19 iulie, începând cu ora 10.00, o ceremonie militară şi religioasă în memoria eroilor aviatori”, au transmis Forțele Aeriene Române.

Monumentul va fi survolat de o varietate de aeronave militare, printre care F-16 Fighting Falcon, C-130 Hercules, C-27J Spartan, AN-30 și IAR-330. La demonstrații vor participa și elicoptere EC-135 SMURD, S-70M BlackHawk, precum și o aeronavă Bombardier Learjet 75 aparținând Ministerului Afacerilor Interne.

Anunțul făcut pentru locuitorii Capitalei

În zonă vor zbura și elicoptere SA-365 Dauphin ale Serviciului Român de Informații, aeronave Extra 300 ale Aeroclubului României, dar și avioane Eurofighter Typhoon ale Forțelor Aeriene Italiene și ale Forțelor Aeriene Regale Britanice.

Instituția a precizat că sâmbătă, 18 iulie, între orele 10.00 și 18.00, va fi prezentată oferta educațională a Forțelor Aeriene Române la Palatul Cercului Militar Național. Totodată, zborurile de pregătire ale aeronavelor militare sunt programate în intervalul 16-18 iulie, începând cu ora 10.00.

„Zborurile de antrenament ale aeronavelor militare vor avea loc în perioada 16-18 iulie, începând cu ora 10.00”, au precizat reprezentanții instituției.

Forțele Aeriene Române au subliniat că toate survolurile sunt efectuate cu respectarea normelor de siguranță și a reglementărilor aeronautice, astfel încât impactul asupra comunității locale să fie cât mai redus.


CITEŞTE ŞI: Localitatea din România în care poți cumpăra o casă tradițională cu doar 8.000 de euro. Terenul are 2320 de metri pătrați

Orașul uriaș din România în care trăiesc doar 6.500 de oameni. Capitala este mult mai mică

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Click.ro
În ce a investit Mirela Retegan banii câștigați din amulete, la Asia Express. Ce a făcut cu cele 100 de plicuri, adunate în cele șapte săptămâni de competiție
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Digi 24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
go4it.ro
Gadget util la Lidl: uscător de încălțăminte Silvercrest la 50 de lei
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat
Gandul.ro
Gigi Becali, mărturisire neașteptată despre microfoanele din casă. Ce a făcut latifundiarul din Pipera când a descoperit că e ascultat
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic