Luni, 20 iulie, românii îl prăznuiesc pe Sfântul Proroc Ilie Tesviteanul. Astăzi este sărbătoare cu cruce roșie și este indicat ca muncile grele, băile în râuri și lacuri să fie evitate, iar credincioșii să dea de pomană. Află ce nume sărbătorim de Sf. Ilie!
Cine a fost Sfântul Ilie
Prorocul este fiul preotului Sovac, al Legii Vechi. Acesta locuia în cetatea Tesve din Galaad (Israel), de unde provine și numele lui Ilie – Tesviteanul. A trăit cu peste 800 de ani înainte de nașterea lui Iisus Hristos, pe vremea regelui Ahab.
La nașterea fiului său, Sovac a văzut oameni îmbrăcați în haine albe care l-au învelit pe micuț în haine de foc și l-au hrănit cu o flacără. Preoții templului din Ierusalim au spus că astfel Ilie a fost ales pentru a-l sluji pe Dumnezeu. Numele său „Eliyahu” în ebraică înseamnă „Dumnezeul meu este Yahve”.
De-al lungul vieții, a fost însărcinat de Creator să alunge cultul lui Baal din regatul lui Ahab. Acesta se căsătorise cu Izabela, fiica regelui Sidonului, care se închina zeului păgân Baal. Ea l-a influențat pe rege să-i determine pe oamenii săi să renunțe la Dumnezeu și să aducă jertfe omenești prin ardere lui Moloh.
Ce misiune i-a dat Dumnezeu Sfântului Ilie
Atunci, Dumnezeu îl trimite pe Sfântul Ilie la regele Ahab pentru a-i spune că poporul lui va fi pedepsit prin secetă dacă nu va renunța la credința în Baal. Acesta a nesocotit vorbele lui Ilie, care a oprit ploaia și a ținut tot regatul în secetă timp de 3 ani și jumătate.
După această misiune, Sfântul Ilie se ascunde de mânia regelui și a reginei sale la pârâul Cherit. Aici este hrănit de corbi care îi aduc hrană de la Templul din Ierusalim, unde se aduceau jertfe constând în pâine și carne. În tot acest timp, săvârșește câteva minuni.
La finalul anilor de secetă, Sfântul Ilie le arată regelui și poporului său adevărata putere a lui Dumnezeu. Acesta îi spune lui Ahab să ridice un jertfelnic pe Muntele Carmel, unde să se roage primii închinătorii lui Baal și apoi Ilie lui Dumnezeu. 450 de preoți care i se închinau lui Baal nu au reușit să coboare foc din cer peste jertfă, dar Ilie a reușit să facă asta, prin voia Domnului. Atunci cultul lui Baal a fost înlăturat și mulți oameni s-au convertit.
Câți români își serbează onomastica pe 20 iulie
Potrivit celor mai recente date oficiale disponibile ale Direcției pentru Evidența Persoanelor și Administrarea Bazelor de Date, comunicate în iulie 2024, 144.824 de români poartă numele Ilie sau derivate ale acestuia și își sărbătoresc onomastica pe 20 iulie.
Dintre acești români, 102.481 sunt bărbați și 42.343 femei.
Ce nume sărbătorim de Sfântul Ilie
În continuare, vă prezentăm o listă cu nume de bărbați pe care îi puteți felicita cu mesaje de „La mulți ani” azi, 20 iulie:
- Ilie – 88.501
- Elias – 6.793
- Iliuță – 3.447
- Lică – 1.937
- Elis – 975
- Ilia – 444
- Eliade – 236
- Ilieș – 85
- Elie – 45
- Iliuș – 14
- Iliev – 4
În continuare, vă prezentăm o listă de prenume de femei cărora le puteți ura un călduros „La mulți ani” de Sfântul Ilie:
- Ilinca – 28.150
- Lia – 6.904
- Iliana – 3.088
- Lica – 1.584
- Eliana – 1.375
- Elis – 577
- Iliuța – 394
- Ilia – 188
- Ilincuța – 83
CITEȘTE ȘI:
Mesaje de Sfântul Ilie. Urări de „La mulți ani!” și felicitări pentru sărbătoriții zilei de azi