Ramona Olaru, ca o panteră în dantelă la LOFT! Vedeta de la Neatza a scos la înaintare o ținută all black care i-a pus silueta în valoare

Vă vine să credeți că această superbă ființă mergea în copilărie cu caprele, la cules de porumb, că n-a avut televizor până la 14 ani? Ei bine, da, aceste lucruri sunt știute din declarațiile Ramonei Olaru. Azi o vedem defilând încrezătoare pe covorul roșu de la intrarea în clubul LOFT Mamaia, locul de joacă al vedetelor și bogaților României (și nu numai). CANCAN.RO a surprins-o pe Ramona Olaru în timp ce-și etala nurii în fața camerelor de filmat!

Ramona Olaru a respectat protocolul vestimentar la ultimul Black Party din LOFT Mamaia și a venit cu o ținută ce îi pune în valoare silueta. Un ansamblu all black (cu excepția margaretelor de pe sandalele negre), format dintr-un top cu șnururi, cu un decolteu generos, o rochie neagră cu dantelă și slip integrat.

Lanțul poșetei negre este asortat cu cerceii de aur. La ochi poartă o pereche de ochelari cu lentile fumurii, iar părul este voluptuos, o cascadă castanie cu accente de blond-cânepă, cu un aspect de „nu-mi pasă, așa m-am trezit”, care la Ramona accentuează impresia de senzualitate orientală. Ochii migdalați ai asistentei TV se văd prin lentile, fixând obiectivul ca o panteră ieșită la vânătoare. Nu știm cum a fost în club, dar poate e mai bine, riscăm să ne îndrăgostim cu toții de „Vecina” de la Neatza.

Din toate punctele de vedere, defilarea Ramonei Olaru este confirmarea că a reușit, că s-a realizat, pe toate planurile. Este o personalitate TV respectată, are o situație materială confortabilă, o educație corespunzătoare. Poate și din cauza mediului în care s-a născut (familie cu posibilități financiare extrem de modeste), Ramona Olaru a avut în trecut unele luări de poziție față de bărbații „săraci”, afirmații care au fost taxate dur în presă și de către opinia publică. Evident, asistenta TV și-a nuanțat aceste afirmații. Când a spus că îi e teamă de săraci probabil încă avea în memorie lipsurile din copilărie.

Ramona Olaru într-un outfit all black la LOFT Black Party

În imaginile de față, însă, Ramona Olaru este cum nu se poate mai departe de lipsurile de atunci. Are tot ce-și dorește și mai multe de atât. Oficial este singură, însă pare să fi ieșit din nou să caute un bărbat pe gustul său. Ultima oară a dat nas în nas cu fostul iubit, Cătălin Cazacu, tot la un party tot în LOFT.

CITEȘTE ȘI: Ramona Olaru și Cătălin Cazacu, întâlnire de gradul zero la LOFT! Cei doi foști au dat nas în nas în mijlocul distracției

NU RATA: Ramona Olaru, mai vulnerabilă ca niciodată. Vedeta a mărturisit că a fost rănită

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video