Anca Pandrea și-a schimbat testamentul înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul

Anca Pandrea și-a schimbat testamentul înainte să moară. Ce obligații va avea moștenitorul
Anca Pandrea

Înainte să moară, marea doamnă a teatrului românesc, Anca Pandrea, și-a schimbat testamentul. Cu sănătatea tot mai șubredă și cu gândul că timpul se scurge, actrița a luat o decizie neașteptată. Nu a fost vorba doar despre cine urma să primească o casă, ci despre ce avea să se întâmple cu locul în care iubirea ei pentru Iurie Darie a rămas vie.

Ani întregi, locuința din centrul Capitalei a fost refugiul Ancăi Pandrea. În casa moștenită de la bunica sa și-a construit viața alături de Iurie Darie, iar fiecare încăpere păstra fotografii, obiecte și amintiri legate de marele actor. Inițial, actrița avea un plan clar. Se gândise ca, după moartea ei, casa și lucrurile adunate de-a lungul vieții să ajungă la finuța sa, Simina.

“Pe lumea cealaltă nu voi lua nimic cu mine şi am vorbit cu Iura să îi lăsam casa şi tot ce am strâns într-o viaţă finuţei noastre, Simina. Mi-am scris deja testamentul şi urmează să merg la un notar să îl înregistrez”, a declarat Anca Pandrea înainte să se stingă din viață.

Anca Pandrea și-a schimbat testamentul înainte să moară

Dar anii au trecut, iar gândurile actriței s-au schimbat. Cu cât se apropia mai mult de momentul în care avea să fie nevoită să lase totul în urmă, cu atât o întrebare devenea mai apăsătoare: cine va avea grijă de locul în care s-a iubit cu Iurie Darie. În cele din urmă, marea actriță a ajuns la concluzia că nu putea lăsa această responsabilitate pe umerii unei persoane apropiate. Pentru ea, casa nu era o simplă proprietate. Era locul lor.

Cel care va moșteni casa… va fi nevoit să aibă grjă de mormântul ei și al lui Iurie Darie și să nu mute niciodat,ă de pe pereții casei, tablourile desenate de actor.

„Cine va accepta testamentul trebuie să-și ia acest angajament în fața lui Dumnezeu și să-l respecte, iar tablourile lui Iura, desenele lui, să rămână la locul lor, în camera noastră”, spunea actrița.

Anca Pandrea

Anca Pandrea

Actrița se confrunta cu probleme grave de sănătate

Actrița a murit luni, 31 august, la vârsta de 80 de ani. În ultimii ani, sănătatea i-a dat lovitură după lovitură. Suferea de insuficiență cardiacă și respiratorie și depindea de oxigen pentru a putea respira. Problemele de vedere și dificultățile de deplasare i-au făcut viața și mai grea. În urmă cu aproximativ două săptămâni, starea sa s-a agravat brusc, iar în ultimele zile Anca Pandrea s-a aflat internată într-un centru medical.

Pentru public, Anca Pandrea rămâne actrița iubită de generații întregi. Pentru cei care i-au cunoscut povestea, însă, ea va rămâne și femeia care nu a încetat să-l iubească pe Iurie Darie nici după moartea lui. Casa lor a fost martoră la iubire, la bucurii, la suferință și, în cele din urmă, la singurătatea Ancăi Pandrea.

VEZI ȘI: Ultimele zile din viața Ancăi Pandrea. Ce s-a întâmplat cu celebra actriță începând de sâmbătă

Povestea de dragoste dintre Anca Pandrea și Iurie Darie. Cei doi au fost de nedespărțit timp de aproape trei decenii

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!