Ariana Grande a izbucnit în lacrimi la ultimul concert înainte de retragerea din lumina reflectoarelor. Mesajul emoționant pentru fani

Ariana Grande a izbucnit în lacrimi la ultimul concert înainte de retragerea din lumina reflectoarelor. Mesajul emoționant pentru fani

Ariana Grande a izbucnit în lacrimi în timpul ultimului concert din turneul „Eternal Sunshine”, susținut marți seară la Londra. Artista le-a transmis un mesaj emoționant fanilor înainte de a face un pas în spate din lumina reflectoarelor și le-a mărturisit că experiența ultimelor luni a fost una dintre cele mai frumoase din viața sa.

Ariana Grande, în vârstă de 33 de ani, și-a încheiat marți, 1 septembrie, turneul „Eternal Sunshine” cu un ultim concert susținut pe O2 Arena din Londra.

Copleșită de emoții, artista a izbucnit în lacrimi în timp ce le mulțumea fanilor pentru sprijinul oferit de-a lungul turneului, relatează Page Six.

Ariana Grande, în lacrimi în fața fanilor

Artista a încercat să-și exprime recunoștința față de public fără să izbucnească din nou în plâns și le-a spus celor prezenți cât de mult a însemnat pentru ea experiența turneului.

„Aceasta a fost una dintre cele mai frumoase și extraordinare experiențe din viața mea și vreau doar să-mi exprim recunoștința fără să izbucnesc complet în plâns. Dar, serios, vă mulțumesc din adâncul inimii. A fost ceva atât de special și voi prețui mereu această experiență. Am cei mai buni fani din întreaga lume și i-am avut întotdeauna”, a spus Ariana Grande printre lacrimi.

Ariana Grande a vorbit apoi despre legătura creată cu publicul și despre atenția pe care fanii au acordat-o fiecărui concert, de la mesajele transmise artistei până la ținutele purtate la spectacole.

„Îmi plac ținutele voastre, îmi plac fețele voastre, îmi place să vă văd, îmi place să pot crea această legătură cu voi în felul acesta. Vă mulțumesc pentru tot efortul pe care l-ați depus pentru a face ca totul să fie atât de special. Toate mesajele voastre, costumele, ținutele și machiajul vostru sunt pur și simplu superbe”, le-a spus ea fanilor.

Artista și-a încheiat discursul cu o nouă declarație emoționantă pentru cei care au însoțit-o de-a lungul turneului.

„Am iubit fiecare minut petrecut alături de voi și vreau doar să mă asigur că vă spun cât de recunoscătoare sunt. Vă mulțumesc și vă iubesc enorm”, a transmis ea.

Concertul de la Londra a marcat finalul turneului „Eternal Sunshine”, care a cuprins 41 de spectacole.

Ariana Grande se retrage pentru o perioadă din lumina reflectoarelor

Ultimul concert vine înainte ca Ariana Grande să facă un pas în spate din lumina reflectoarelor.

Ariana Grande a anunțat recent și că nu va mai participa la producția londoneză a musicalului „Sunday in the Park with George”, în care urma să joace alături de Jonathan Bailey.

Artista a explicat că are nevoie de o perioadă în care să se concentreze asupra vieții personale și să stea departe de nivelul intens de expunere publică din ultimii ani.

Pauza vine după o perioadă aglomerată pentru Ariana Grande, care și-a împărțit timpul între muzică și actorie, inclusiv rolul Glinda din filmele „Wicked”.

CITEȘTE ȘI:

Ariana Grande, mesaj emoționant pentru fani după ce a anunțat că se retrage din lumina reflectoarelor: „Nu a fost o decizie impulsivă”

Ariana Grande dispare din lumina reflectoarelor! Anunțul care i-a întristat pe fani

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video