Cristina Șișcanu a făcut mărturisiri emoționante despre o dramă care a marcat familia sa cu mult înainte ca ea să se nască.
Jurnalista a vorbit despre fratele pe care nu a apucat niciodată să îl cunoască, copilul pe care părinții săi l-au pierdut după o naștere prematură.
Cristina Șișcanu a vorbit despre fratele ei și pierderea care i-a marcat părinții
Deși este singurul copil al familiei, Cristina Șișcanu a povestit că a crescut știind această istorie. Ea și-a amintit un episod din copilărie, când și-a auzit tatăl spunând că și-ar dori să adopte un băiețel. Reacția ei a fost una neașteptată, pentru că a simțit atunci că un astfel de gest ar însemna o trădare față de fratele care nu mai era.
„Cred că au zis așa glumind pentru că părinții mei își doreau încă un copil, dar nu au reușit.
Cred că tata a zis ceva în glumă, iar eu m-am speriat atunci. Înainte să apar eu, părinții mei au pierdut un copil, a fost născut prematur, fratele meu. Dacă fratele meu se năștea la termen și nu deceda, eu nu existam. Știam de această poveste, îmi amintesc și acum, era într-o sâmbătă, l-am văzut pe tata lăcrimând, iar când l-am auzit pe tata că vrea să adopte un băiețel, am simțit și că l-aș trăda pe fratele de care nu am avut parte.
Probabil de aceea am reacționat așa, eu nu sunt egoistă”, a spus Cristina Șișcanu.
O dramă despre care puțini știau
Jurnalista a vorbit și despre una dintre cele mai dificile perioade din viața sa, după ce tatăl ei s-a stins din viață în primăvara anului 2024. Cristina Șișcanu a mărturisit că pierderea acestuia este foarte greu de suportat și că încearcă să își ocupe timpul pentru a nu rămâne singură cu durerea.
„Voiam să vă spun că tata a fost un om extraordinar de bun, fără subiectivism, așa a fost. Era un om iubit de toată lumea, un om cu umor. Pierderea lui e foarte greu de dus. Dacă nu-mi ocup mintea cu lucruri de făcut nu pot să fac față durerii. Când rămân singură cu mine, dacă sunt singură în mașină, durerea e mare. M-au întrebat cei de la televiziune dacă vreau să stau acasă și să nu vin la muncă și m-am gândit că nu pot să fac asta, fiindcă e foarte greu în momentele în care stau singură și nu fac nimic. Încep să mă adâncesc în durerea pe care mi-a provocat-o pierderea tatălui meu.”
În aceeași serie de mărturisiri, Cristina Șișcanu și-a amintit și de gesturile simple prin care tatăl său îi arăta afecțiunea în copilărie. Vedeta a povestit că acesta îi aducea aproape în fiecare zi câte ceva atunci când se întorcea de la serviciu, un obicei care i-a rămas întipărit în memorie.
„Amintirile mele cu el din copilărie și cele mai recente sunt vii. În copilărie nu cred că a existat o zi să nu vină de la muncă cu ceva bun pentru mine (…). Știam că dacă caut prin buzunare găsesc ceva bun pentru mine. Era una dintre formele lui de a-mi arăta că mă iubește. Îmi spunea mereu „Cristinuța„. E părintele căruia îi semăn fizic și de la el am moștenit sensibilitatea. Era un om foarte sensibil”, a povestit Cristina Șișcanu pe pagina sa de Facebook.
CITEŞTE ŞI: Biserica din Grecia în care Cristina Șișcanu se roagă de 14 ani. „Am avut vise premonitorii”