Țara din Europa care a urcat pe primul loc la relocare în 2026. Românii se pot muta fără viză

Țara din Europa care a urcat pe primul loc la relocare în 2026. Românii se pot muta fără viză
Estonia. Foto: Pixabay

Estonia ocupă primul loc în clasamentul celor mai bune destinații de relocare din 2026, realizat pe baza unei analize care a inclus 192 de țări. Statul baltic, cu puțin peste 1,3 milioane de locuitori, a obținut 72,8 puncte în Global Relocation Index și a depășit țări precum Singapore, Malaysia și Portugalia.

În primele zece poziții se regăsesc și Taiwan, Lituania, Hong Kong, St. Kitts și Nevis, Cehia și Malta, iar cinci dintre acestea sunt state europene.

Țara din Europa care a urcat pe primul loc la relocare în 2026

Clasamentul a evaluat țările după 24 de criterii grupate în patru categorii principale: bani și taxe, calitatea vieții și sănătatea, siguranța și stabilitatea, precum și oportunitățile de stabilire. Analiza este realizată anual de compania de relocare și investiții Rumavi.

Unul dintre principalele puncte forte ale Estoniei este mediul de afaceri. Țara a primit scoruri ridicate pentru oportunitățile oferite antreprenorilor și pentru ecosistemul său de startup-uri. Tot aici a fost dezvoltată o mare parte din Skype, iar un studiu realizat de StartupBlink plasează Estonia pe locul 12 la nivel mondial în ceea ce privește condițiile pentru lansarea unei afaceri. Potrivit platformei oficiale e-Estonia, peste 99% dintre tranzacțiile bancare sunt efectuate online.

Aproximativ o treime din populația țării locuiește în Tallinn, principalul centru economic al Estoniei, situat la Golful Finic. Cetățenii străini pot cumpăra locuințe, deși există anumite limitări în cazul terenurilor agricole și forestiere. În capitală predomină piața apartamentelor, iar prețul median al unei locuințe este de 160.000 de euro.

Românii se pot muta fără viză

La capitolul puncte slabe, Estonia a primit doar 20 din 100 de puncte pentru confortul climatic. Scorul redus este explicat prin iernile reci și numărul mic de ore de lumină din luna decembrie.

În ceea ce privește sistemul fiscal, impozitul pe venit este unic și are o cotă de 22%. De asemenea, veniturile obținute în străinătate pot fi impozitate. Din 2026, fiecare contribuabil beneficiază de o sumă neimpozabilă de 700 de euro pe lună.

Pentru români, mutarea în Estonia nu necesită obținerea unei vize, deoarece ambele țări fac parte din Uniunea Europeană. În cazul unei șederi mai lungi de trei luni este necesară doar înregistrarea dreptului de ședere.

La începutul anului, Tallinn a fost desemnat cel mai relaxant oraș din Europa, fiind apreciat pentru centrul său accesibil pietonilor, parcurile și zona de faleză.

CITEŞTE ŞI: Un cuplu din Spania își deschide casa pentru străini! Ce condiție trebuie respectată pentru cazarea gratuită

Două case și 1.500 mp de teren, la doar 56.200 de lei! Satul din România unde se vinde proprietatea

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video