Sfârșit tragic pentru un tânăr în vârstă de numai 25 de ani! Acesta și-a pierdut viața în urma unui grav accident rutier, ce s-a produs în localitatea Pricaz, județul Hunedoara. Din primele informații, șoferul nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum, iar mașina în care se afla a ieșit de pe carosabil și s-a izbit violent de un stâlp de electricitate.
Tragedia s-a produs duminică, în jurul orei 7:30, pe un drum judeţean din localitatea Pricaz. În urma celor întâmplate, alarma a fost dată imediat de ceilalți participanți la trafic. Echipajele de salvare au intervenit rapid, însă pentru tânăr nu s-a mai putut face nimic.
Accident tragic în Hunedoara
Potrivit primelor informații, tânărul de 25 de ani, din comuna Turdaş, se afla la volanul unui autoturism şi circula din direcţia Pricaz spre Orăştie. La un moment dat, într-o curbă, şoferul nu ar fi adaptat viteza la condiţiile de drum.
Din cauza carosabilului umed și a vitezei, șoferul a pierdut controlul volanului. Autoturismul a ieșit de pe șosea și s-a izbit violent de un stâlp de electricitate. În urma celor întâmplate, echipele de salvare au intervenit de urgență, însă pentru tânăr nu s-a mai putut face nimic. Impactul i-a fost fatal.
„Din primele cercetări efectuate de echipa operativă care s-a deplasat la faţa locului a reieșit că un tânăr în vârstă de 25 de ani, care conducea un autoturism din direcția Pricaz spre Orăștie, nu ar fi adaptat viteza de deplasare într-o curbă, în condițiile unui carosabil umed.
Acesta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, părăsind partea carosabilă și intrând în coliziune cu un stâlp de electricitate. Din păcate, în urma impactului, tânărul a decedat”, a transmis purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Hunedoara.
În acest caz, oamenii legii au deschis un dosar penal pentru ucidere din culpă şi continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate circumstanţele în care s-a produs accidentul.
CITEȘTE ȘI: