Este prima dată când Narcis Bujor vorbește deschis despre moartea tatălui său. Cu lacrimi în ochi, ispita de la Insula Iubirii a mărturisit că trăiește cu teama că ar putea moșteni boala care i-a adus sfârșitul părintelui său.
Invitat în podcastul lui Bursucu`, Narcis Bujor s-a deschis în fața urmăritorilor și a vorbit despre pierderea tatălui său. Bărbatul s-a stins din viață din cauza unei boli rare, diagnosticată întâmplător înaintea unei operații de hernie.

Narcis Bujor a primit un tablou cu el și tatăl său/ sursă foto: captură video YouTube
Narcis Bujor: „Nu i-au dat mult de trăit”
Este vorba despre scleroză laterală amiotrofică, boală despre care Narcis Bujor susține că a reprezentat o condamnare la moarte pentru părintele său. Medicii nu i-au dat mult de trăit, însă bărbatul a sfidat moartea și a supraviețuit 9 ani, în ciuda pronosticului de maximum doi ani primit în clipa în care a fost diagnosticat. Pe lângă trauma lăsată de moartea tatălui său, Narcis susține că trăiește cu gândul că ar putea moșteni și el această boală, mai ales că se poate transmite genetic.
„Nu ieșise la pensie când s-a îmbolnăvit. Trebuia să se opereze de hernie, s-a pus pe masa de operație, dar avea anumite simptome care nu erau de la hernie. Doctorul i-a spus că nu îl operează până nu află de la ce sunt simptomele. În urma investigațiilor i-au descoperit o boală foarte rară: scleroză laterală amiotrofică. Se atrofiază toată musculatura din corp, nu se știe ce declanșează această boală și nici nu are vindecare. De când a fost diagnosticat a fost ca o condamnare la moarte.
Nu i-au dat mult de trăit la început, un an sau doi, iar el a trăit nouă ani. Avea scaune electrice, dar el a stat pe picioarele lui. Se ridica, se juca cu câinele zilnic.
Boala asta se moștenește genetic, chiar bunica a fost și ea diagnosticată tot cu o formă de boală asemănătoare. Dar pe mine nu mă interesează și nu vreau să știu dacă sunt predispus.”, a spus Narcis Bujor în podcastul lui Bursucu`.