Un cutremur de 4,7 grade s-a resimtit si in Romania. Luna trecuta s-au produs 60 de seisme la noi
Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Richter a avut loc joi in Bulgaria, iar seismul s-a simtit si in Romania.
Un cutremur cu magnitudinea de 4,7 pe scara Richter a avut loc joi in Bulgaria, iar seismul s-a simtit si in Romania.
Actorul Tom Hanks si sotia sa, Rita Walks, sunt la un pas de divort, dupa ce au ajuns la concluzia ca nu mai pot convietui impreuna.
Fostul internaţional belgian Rik Coppens a murit joi, la vârsta de 84 de ani. Între 1949 şi 1959 el a avut 47 de prezenţe în naţionala Belgiei, pentru care a marcat 21 de goluri.
Aflat in prag de divort, probleme se tin lant de Cornel Brotac, sotul Denisei de la Bambi. Acesta este in scandal si cu prima sotie, iar pe deasupra, afacerile nu ii merg deloc bine. Mai exact, clinica sa de recuperare fizica nu mai aduce deloc profit.
Peste 60 de femei celebre din lume mondena a Capitalei au fost chemate joi la politie intr-un dosar de proxenetism, printre ele aflandu-se si Daniela Crudu, insa realitatea ne arata ca dragostea, sau sexul, nu se face doar pe bani
A nascut de curand, insa nu a putut sta foarte departe de job. Astfel, fosta concurenta de la "Romanii au Talent" s-a urcat din nou pe bara. Acum, Madalina vrea sa-i impartaseasca talentul si micutei sale.
Un sucevean de 37 de ani şi-a pierdut viaţa după ce a căzut cu parapanta şi s-a izbit de sol. Parapantistul zbura cu zece prieteni de-ai săi, în Brazilia, în statul Espirito Santo.
Mircea Badea a primit astazi o veste extrem de proasta.
Gravida in 6 luni, Burlacita nu renunta la micile distractii si nici nu si-a pierdut increderea in sine cand vine vorba de capitolul “barbati”. Chiar ea este cea care le face... “avansuri” reprezentantilor sexului tare.
Rudel Obreja a primit astazi mandat de arestare in dosarul “Gala Bute” si urmeaza sa fie ridicat de politisti sau sa se prezinte singur la arestul Politiei Capitalei.
Veste soc! Milionarul Irinel Columbeanu s-ar afla pe lista celor care au beneficiat de serviciile sexuale ale unora dintre cele 40 de fete audiate intr-un dosar de proxenetism. Afaceristul ne-a oferit prima declaratie in legatura cu acest subiect.
Un japonez, considerat cel mai in varsta barbat al planetei de Guinness World Records, a sarbatorit joi, alaturi de familie, implinirea varstei de 112 ani, scrie agentia DPA.
Un accesoriu pentru telefoanele inteligente poate să depisteze sifilisul şi HIV - virusul care declanşează SIDA - în mai puţin de 15 minute, cu aceeaşi eficienţă pe care o are un laborator medical performant, informează fr.news.yahoo.com.
Administratia Nationala de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ninsori si viscol, valabila de vineri de la ora 16.00 pana sambata la ora 14.00 in Bucuresti si 24 de judete.
Sunt impreuna de 4 luni, dar se inteleg minunat si se gandesc la viitor. Adelina si Speak vor sa se casatoreasca si sa faca un copil, iar nimic nu pare sa ii abata de la acest plan.
Peste 60 de femei celebre din lume mondena a Capitalei sunt audiate in acest moment la Sectia 19 de Politie, pentru acuzatii de proxenetism. Printre ele se afla Daniela Crudu sau Simona Trasca!
Disperat ca nu joaca, Mihai Costea vrea sa mearga la DNA pentru a i se face dreptate. CANCAN.ro a aflat ca atacantul se bazeaza pe o lege data de FIFA, reglementare care, pana acum, nu a fost luata in calcul in Romania.
Se razboiesc de mai bine de un an pe custodia micutei Maya, insa nici Antonia, dar nici sotul ei, Vincenzo Castellano, nu par dispusi sa cedeze. Astfel, pana nu vor ajunge la un consens, artista nu are de gand sa divorteze de italian.
Rubrica "Interviul de 1 minut" revine pe CANCAN.ro. De data aceasta, Nuami Dinescu, alias Tanta, este cea care a raspuns provocarii si ne-a povestit despre viata ei amororoasa: se iubeste de zece ani cu acelasi barbat, un IT-ist chipes.
Lucra ca bodyguard, ducea o viata linistita si planuia sa se insoare. In 2009, insa, viata lui Stefanel s-a schimbat total, dupa ce a fost diagnosticat cu o tumora pe creier. O infectie luata in spital imediat dupa operatie l-a transformat in leguma.
O jurnalista i-a uimit pe toti cand a recunoscut public ca este lesbiana, insa socul a fost si mai mare atunci cand s-a aflat ca este gravida pentru a doua oara. Cu putin timp in urma, femeia a adus pe lume o fetita.
Este prezentator la PRO TV inca din anul 2007, insa nimic nu-l poate face pe Catalin Maruta sa renunte la postul unde recunoaste ca si-a dorit dintotdeauna sa ajunga. Sotul Andrei are planuri mari de viitor, insa nu vrea schimbari amjore in viata sa.
Prim-ministrul Victor Ponta i-a urat joi dimineata „la multi ani” Regelui fotbalului romanesc, Gica Hagi, care a implinit varsta de 50 de ani.
Gheorghe Hagi implineste astazi 50 de ani, iar toti cei care l-au vazut jucand si au trait magia celor mai frumosi ani ai fotbalului romanesc l-au felicitat si i-au transmis cele mai frumoase ganduri.
Procesul in care este judecat agresorul Dianei Enache a fost dezbatut in urma cu doar cateva zile in mare secret de catre o noua instanta. Aceasta a luat o decizie devastatoare pentru fiica lui Adrian Enache.
Actorul american Johnny Depp s-a casatorit civil cu iubita lui, Amber Heard, in cadrul unei ceremonii oficiale care a avut loc, marti, in casa din Los Angeles in care cei doi locuiesc.
Anchetarea Elenei Udrea a tinut zilele acestea prima pagina a ziarelor, mai ales dupa ce aceasta s-a razvratit facand mai multe dezvaluiri cu privire la activitatea DNA si SRI.
Inna este de departe cea mai bine platita cantareata din Romania. In fiecare an, bruneta aduna o suma uriasa din vizualizarile pe care le face pe Youtube.
Marioara Zavoranu este internata la Spitalul Fundeni de aproape doua saptamani, timp in care medicii au facut eforturi imense pentru a o mentine in viata. Desi evolutia pacientei este favorabila, specialistii raman pesimisti in privinta ei.
Profesorul Gheorghe Mencinicopschi traieste o adevarata drama in spatele gratiilor. Condamnat la 8 ani cu executare in dosarul privatizarii Institutului de Cercetari Alimentare, acesta a primit de la familie o veste oribila.
Balantele trebuie sa isi pregateasca cu mare atentie argumentele daca vor avea astazi o discutie cu persoana iubita, in timp ce pentru varsatori este o zi favorabila confruntarii cu anxietatile interne.
Joi, vremea va fi calda pentru aceasta data calendaristica, chiar deosebit de calda in jumatatea sudica a tarii.
Maya, fetita Antoniei, l-a vazut pentru prima data pe Dominic, fratorul ei. Cei doi s-au “intalnit” prin intermediul videochatului. Maya era foarte fericita si radea, in timp ce Dominic era calm.
In a treia zi, Dumnezeu a creat uscatul si marea. Pentru Marian Ionescu si Octavia Geamanu insa, zeul iubirii a creat in cea de-a treia zi a mariajului lor... umilinta!
Iubitul Cameliei Harton, asistenta medicala care a murit in accidentul aviatic de la Siutghiol, a luat o decizie incredibila in privinta fetitei ei care a ramas orfana. Bunicii copilei sunt socati de decizie!
La scurt timp dupa ce a debutat cu primul ei videoclip, fiica lui Adrian Minune a devenit tinta unor acuzatii care nu il vor onora deloc pe manelist!
Numai in pielea lui Silviu Prigoana sa nu fii! Afaceristul isi vede copiii doar la scoala, insa, cum este vacanta, s-a vazut nevoit sa gaseasca o scuza plauzibila pentru absenta. Cum nu a vrut sa dea vina pe sotie, Prigoana i-a minit pe cei mici.
A recunoscut cu mana pe inima ca a vrut sa divorteze, insa apele s-au linistit in casnicia Roxanei Ciuhulescu. Desi apare foarte rar la bratul sotului, zilele trecute, prezentatoarea TV l-a dus pe afacerist la... manastire!
Antonio Satiru, magicianul-gigant care a impresionat o tara intreaga cu numarul sau de la Romanii au Talent a trecut printr-o experienta medicala absolut incredibila, in Spania, dupa ce medicii din Romania nu i-au dat nicio sansa de revenire!
lIrinel Columbeanu a fost intotdeauna un mare cuceritor, iar femeile pe care le-a iubit au ajuns celebre. Acum, una dintre fostele iubite, Gabriela Boteza, a devenit mamica!
Ai imagini, o filmare sau o informație de senzație? Trimite-ne pontul — poate ajunge pe prima pagină.