Premiera in medicina! HIV si sifilis, depistate in 15 minute, cu ajutorul telefoanelor inteligente

• Știri
Premiera in medicina! HIV si sifilis, depistate in 15 minute, cu ajutorul telefoanelor inteligente

Este nevoie de o picătură de sânge, prelevată de micuţul aparat, de care se ocupă apoi o aplicaţie pentru telefonul mobil inteligent. Samuel Sia, profesor de inginerie biomedicală la Universitatea Columbia din Statele Unite, a condus un program-test pe un eşantion de 96 de pacienţi din Rwanda, iar rezultatele studiului său au fost publicate miercuri în revista Science Translational Medicine, potrivit MEDIAFAX.

telefon

Noul dispozitiv prezintă două avantaje majore. El costă doar 34 de dolari, mult sub costul de 18.000 de dolari aferent echipamentului medical obişnuit din laboratoare. În plus, dispozitivul se autoalimentează prin conectarea la telefonul mobil şi nu necesită branşarea la prizele electrice, acesta fiind un avantaj major în vederea coordonării programelor de testare din zonele sărace şi lipsite de electricitate.

Potrivit profesorului Samuel Sia, utilizatorul nu are nevoie să deţină competenţe tehnice pentru a utiliza acest aparat. O prezentare de o jumătate de oră va fi suficientă pentru ca utilizatorii să înveţe să folosească aparatul şi să interpreteze rezultatele.

telefon

Telefoanele mobile inteligente sunt pe cale să bulverseze sectorul diagnosticelor medicale, deoarece sunt pe punctul de a deveni veritabile laboratoare ambulante, stimulate de avântul luat de serviciile de stocare la distanţă („Cloud”), fiind capabile să execute examinări oculare, să detecteze maladia Parkinson, malaria şi HIV şi să monitorizeze glicemia.

În ţările în curs de dezvoltare, informatica şi internetul nu au „decolat” în anii 1990-2000, în special din cauza lipsei de echipamente şi a infrastructurii. Numeroase ţări au trecut direct la telefonul mobil şi „migrează” în prezent spre telefonul mobil inteligent (smartphone). Potrivit IDC, un prestigios institut american de cercetări de piaţă, vânzările de telefoane inteligente din ţările în curs de dezvoltare s-au triplat în ultimul trimestru al anului 2014 în comparaţie cu perioada echivalentă din anul precedent. Întrucât numeroase smartphone-uri sunt deja comercializate la preţuri de sub 50 de euro, această tendinţă ar trebui să continue şi în anii următori. Potrivit cabinetului Informa, un african din trei va deţine un smartphone în 2017.

R.O.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
Click.ro
Cum arată penthouse-ul în care s-a mutat Andreea Popescu: „Fiecare copil va avea dormitorul lui”
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Digi 24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
Gandul.ro
Emil Boc susține că muncitorii proveniți din țări non-UE „încep să devină o problemă pentru comunitate”: Nu vreau să fiu extremist. Eu vă spun ce se întâmplă la firul ierbii
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!