Acasă » Știri » Sport » Adam Nawalka, după 0-3 cu Columbia: „Am făcut tot ce am putut!”

Adam Nawalka, după 0-3 cu Columbia: „Am făcut tot ce am putut!”

De: Cristian P 25/06/2018 | 10:41
Adam Nawalka, după 0-3 cu Columbia: „Am făcut tot ce am putut!”
Selecţionerul Poloniei, Adam Nawalka,  a recunoscut  supremația Columbiiei în înfrângerea severă pe care elevii săi au suferit-o în etapa a II-a a Grupei H de la Campionatul Mondial, rezultat care a însmenat practic eliminarea echipei sale de la competiția din Rusia.

„Jucătorii mei au dat totul până la final, însă trebuie să recunosc că am pierdut în faţa unei echipe foarte puternice şi trebuie să acceptăm că, în opinia mea, jocul a fost echilibrat până la primul gol. Am făcut tot ceea ce am putut în atac, am controlat bine meciul până la acest prim gol. Am încercat să continuăm să atacăm, am avut ocazii, însă ne-au învins cu două goluri pe contraatac, în timp ce noi căutam să egalăm. Ştiam că echipa Columbiei este un adversar teribil, cu jucători excelenţi, care evoluează în mari campionate europene. Evident că planul nostru nu a funcţionat, ne-au dominat categoric”, a declarat Adam Nawalka.

Numai puțin de opt echipe vor juca în ultima etapă programată în cadrul grupelor la Campionatul Mondial de fotbal din Rusia, fără a avea nicio miză.

După rezultatele înregistrate în primele două etape, cele opt echipe sunt virtual eliminate de la turneul final, iar în jocurile din ultima etapă a fazei grupelor vor juca doar pentru orgoliu și palmares.

Polonezii au acumulat 25 de puncte într-o grupă cu Danemarca, Muntenegru, România, Armenia şi Kazakhstan, au marcat 28 de goluri şi au primit 14, în cele 10 meciuri disputate, iar în duelurile cu tricolorii, polonezii s-au impus cu 3-1 pe teren propriu şi cu 3-0 pe Arena Naţională.

Celelalte echipe care sunt virtual eliminate de la Mondial după rezultatele din primele două etape sunt Egipt, Arabia Saudită, Maroc, Peru, Costa Rica, Tunisia şi Panama.

 

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea
Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după ce s-a afișat întâi cu logodnica și apoi cu amanta!
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Vlăduța Lupău, apariție INCEDIARĂ! A renunțat la haine și s-a fotografiat AȘA
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică.  Se anunță schimbări benefice, plouă cu bani și scapă de probleme
Zodii care vor avea parte de o perioadă fantastică. Se anunță schimbări benefice, plouă cu...
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Pensii dublate pentru această categorie de români! Anunțul a fost făcut chiar înainte de Paște
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat macrou congelat. Ce s-a descoperit la analize
Primele rezultate în cazul fetiței de 4 ani care a murit după ce a mâncat...
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital iar medicii i-au spus că mai are doar 12 luni de trăit
O tânără care a crezut că este mahmură a ajuns până la urmă la spital...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să alerg un miel”. Blondina face dezvăluiri inedite
Cum vor petrece Paștele Oana și Viorel Lis: „O să mă duc pe câmp să...
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua de Florii? Primele rezultate ale analizelor
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii. Dimineața când ne trezeam, simțeam mirosul de lapte fiert, de turte făcute pe plită și căldură.”
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat înapoi! Adevărul din spatele gestului său
„Am crezut că sunt iubit. Pleacă!” Pepe a aruncat verigheta și nu s-a mai uitat...
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator au demascat capcanele de pe masa de Paşte
EXPERIMENT. Pască plină de mucegai, drob cu probleme şi cozonac fără lapte. Analizele de laborator...
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Când treci prin scanerul de securitate din aeroport agenții te văd dezbrăcat???
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Descoperire ULUITOARE la polii Pământului! Se întâmplă chiar acum
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de măritat, dacă trebuie și insistă cine trebuie...”
Lidia Buble a făcut anunțul: „Mă veți vedea în rochia de mireasă. Sunt gata de...
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă etapă. Le așteaptă bogăție și succes
Sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 11, viața acestor 5 zodii intră într-o nouă...
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește ușor și are un preț accesibil
Peștele pe care trebuie să îl ai pe masa de Paște. E gustos, se gătește...
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Euro falși în toată Europa. Banii care au fost falsificați: Nu trebuie să fii expert
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai mânca, dementule!''
Scandal monstru între Florin Dumitrescu și Alex Dima. Chef-ul l-a jignit foarte urât. ''Nu mai...
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Jocuri gratuite pt. abonații PlayStation Plus Essential în mai 2024
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în trei paşi pentru destabilizarea Ucrainei
Rusia pune la cale revendicarea victoriei pe câmpul de luptă. În ce constă planul în...
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
TAXA obligatorie în România. Nu poți evita plata ei, oricine ai fi
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie conroversată
Vârsta de pensionare ar putea crește în România. Datele care ar duce la o decizie...
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții de minimă decență”
Un român a făcut CALCULUL complet: „Cât costă să locuiești, singur, în Londra, în condiții...
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A fost un şoc foarte mare pentru ea!”
Mihăiţă Neşu a rupt tăcerea şi a spus adevărul despre divorţul de soţia sa: „A...
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a rămas surprinsă de ce era în ea. A povestit totul
I-a cerut soțului o fotografie cu bebelușul celui mai bun prieten al său, dar a...
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital:
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
Cum arată apartamentul de lux în care locuiește Raluca Bădulescu în chirie: „Plătesc 1.300 de euro pe lună”
Cum arată apartamentul de lux în care locuiește Raluca Bădulescu în chirie: „Plătesc 1.300 de...
De ce scârțâie, de fapt, metroul când ajunge în Gara de Nord. Are legătura cu Nicolae Ceaușescu
De ce scârțâie, de fapt, metroul când ajunge în Gara de Nord. Are legătura cu...
Clădirea emblematică din București în care s-ar petrece lucruri stranii. Unii spun că este bântuită
Clădirea emblematică din București în care s-ar petrece lucruri stranii. Unii spun că este bântuită