Adrian Mutu a confirmat zvonul care circula în ultima vreme! A făcut totul public: “De azi…“

Este oficial! Adrian Mutu va prelua funcţia de antrenor al echipei FC Voluntari, în locul lui Claudiu Niculescu. Managerul sportiv al FRF a postat un mesaj pe rețelele de socializare, unde și-a anunțat fanii că îmbrățișează o nouă provocare și este foarte entuaziasmat de noua funcție.

De azi imbratisez aceasta noua provocare cu seriozitate, încredere si determinare si sunt sigur ca intr-o zi fotbalul imi va răsplăti munca! Doamne ajuta”, a scris Adrian Mutu pe rețelele de socializare.

În acte va fi „secund”

Adrian Mutu are categoria A de antrenor, care îi dă dreptul că conducă o echipă de liga a II-a sau să fie în situaţia lui Nicolae Dică. Adică în acte să conducă un antrenor cu Licenţa Pro, Viorel Tănase în cazul FCSB-ului, iar el să fie trecut ca antrenor secund. Acest scenariu se va respecta şi în cazul lui Mutu la Voluntari, unde antrenor principal va fi, cel mai probabil, Mihăiţă Ianovschi.

Am discutat cu Astra, Concordia, Botoşani… Mai este o lună până se termină campionatul, am timp să mă gândesc. Cu cei de la Voluntari m-am întâlnit aşa, amical. Nu am intrat în niciun detaliu. Sunt deschis să discut cu orice echipă. Vreau să antrenez, din vară vreau să fiu la o echipă, abia aştept„, a spus Adrian Mutu pentru Digi Sport, în urmă cu două zile.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
O recunoști pe fetița cu ochii verzi din fotografia aceasta? Astăzi este una dintre cele mai iubite artiste din România
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Click.ro
Prețuri piperate și la dulciurile comuniste! Verdictul vedetelor: „Pensionarii preferă pufuleții, eugeniile sunt prea scumpe”
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Digi 24
Domul de căldură revine peste Europa. Zonele în care se vor înregistra din nou maxime de 40 de grade
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Digi24
Pe cine ar vota românii dacă duminică ar avea loc alegeri. Un singur partid a crescut în preferințele de vot în ultima lună
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
Promotor.ro
Am testat noul Volkswagen T-Roc. 150 CP, DSG și un consum surprinzător de apropiat de estimarea WLTP
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ea: – Wow, cină la lumina lumânărilor! De unde ți-a venit ideea?
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
go4it.ro
Cum faci ca telefonul tău să redea cel mai bun sunet pe o boxă Bluetooth
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Go4Games
Record: câte jocuri video dezvoltate în România au fost lansate anul trecut
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
Gandul.ro
Guvernul Mureșan promite să scoată ofițerii acoperiți din presă, partide și biserică și să limiteze la două mandate șefia serviciilor de informații
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
Mediafax Italia
IMAGINI IREALE. Turiști înghițiți de nisipuri mișcătoare în timp ce făceau poze
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale
Mediafax Spania
ȘOCANT: ”Până la TREI VIOLURI PE ZI!” Țara europeană în care A EXPLODAT numărul de agresiuni sexuale