Alimentul care este și fruct și legumă, în același timp. L-ai consumat și tu

Publicat: 20/01/2023 | 08:06
(Foto: captură video)

Puțini sunt cei care știu că roșia se încadrează la categoria legumelor, dar și a fructelor. Cum este posibil așa ceva? Indiferent de cum roșia este văzută, nimeni și nimic nu îi poate contesta calitățile și importanța. 

În cele mai multe cazuri, roșia este văzută ca o legumă sănătoasă, plină de vitamine și atât de benefică organismului uman. Ei bine, specialiștii au demontat o teorie veche și ne expun o situație destul de ambiguă.

Vezi și: DE CE NU E BINE SĂ MĂNÂNCI ROŞII CU BRÂNZĂ? PERICOLUL CARE TE PAŞTE DACĂ VEI CONSUMA CELE DOUĂ ALIMENTE APARENT BANALE

Din punct de vedere botanic, roșia este un fruct, deoarece se formează dintr-o floare și conține semințe. Așadar, argumentele pentru care aceasta este considerată un fruct țin doar de modul în care se formează. Însă, roșia nu este singura legumă care se formează dintr-o floare. Carstravetele, dovlecelul, vânăta, avocado, ardeiul, măslinele sunt doar o parte din cele care fac parte din aceeași categorie.

Vedeta din salatele oamenilor, roșia este folosită ca legumă. Documentele atestă faptul că schimbarea vine tocmai în anul 1893, atunci când Curtea Supremă din SUA a hotărât că roșia trebuie considerată drept legumă pe baza cererilor sale culinare. Puntem spune că oficial și legal roșia este o legumă.

Beneficiile surprinzătoare ale roșiilor

Vezi și: LITCHII, FRUCTELE TROPICALE CARE PREVIN ÎMBĂTRÂNIREA. CÂT COSTĂ UN KILOGRAM ȘI CE BENEFICII ÎȚI ADUC

Roșiile au cel mai scăzut nivel de calorii, motiv pentru care sunt excelente pentru slăbit. Conțin doar 18 calorii, pentru 100 de grame. În plus, conțin antioxidanți, fibre, minerale și vitamine. Din aceste motive, sunt recomandate de nutriționiști.

Aceste legume conțin vitamina A și antioxidanți, printre care se numără beta și alfa carotenoizi, xanthins și luteină. Ca urmare, ajută atât la prevenirea procesului de îmbătrânire, cât și la îmbunătățirea vederii, la menținerea sănătății membrelor musculoase și a sănătății oaselor.