Acasă » Exclusiv » Au rupt toate topurile și au câștigat milioane de euro, dar acum nu își mai vorbesc. Membrii trupei O-Zone au ajuns la cuțite! “Dacă ne vedem pe stradă ne salutăm, dar atât”

Au rupt toate topurile și au câștigat milioane de euro, dar acum nu își mai vorbesc. Membrii trupei O-Zone au ajuns la cuțite! “Dacă ne vedem pe stradă ne salutăm, dar atât”

De: Alexandru Catalan 24/10/2023 | 23:40

S-au întâlnit la momentul oportun și au făcut împreună istorie. Melodiile lor au fost cântate prin toată Europa, ba chiar și în multe alte locuri ale lumii, dar cei trei „muschetari” ai trupe O-Zone, Dan Bălan, Radu Sîrbu și Arsenie Todiraș, sunt astăzi răspândiți în toate direcțiile.

Mai mult, CANCAN.RO a aflat că cei trei nu-și mai vorbesc sau dacă o mai fac e vorba doar despre mici excepți. Foarte rar, o dată sau de două ori pe an.

„Nu am mai ținut legătură. Mai vorbim de câteva ori pe an, o dată când ne urăm toate cele bune de ziua de naștere și a doua, cu mai știu eu ce ocazie specială. Cam atât! Dacă ne vedem pe stradă, ne salutăm, dar mai multe nu știu ce să vă spun!”, spune Radu Sîrbu pentru CANCAN.RO.

Nu mai crede deloc într-un viitor comun sub „pălăria O-Zone”!

Singurul stabilit constant în România, în ultimii ani, acolo unde și-a deschis și un studio muzical profesionist, Radu Sîrbu, care e și cel mai vârstnic component al trupei care are încă mii de fani, nu crede într-un viitor al celor trei reuniți sub aceeași „veche pălărie”.

(CITEȘTE ȘI: Arsenie Todiraș nu-l menajează pe Dan Bălan, fostul coleg de la O-Zone: ”Zgârcit! Se gândea în capul lui să…” + ”Nu ne mai unea nimic!”)

„O-Zone a fost asemenea unui job! Până îți dai demisia ai o relație mai bună sau mai rea cu colegii. Apoi, îți vezi de drumul tău și, ca atare, cu unii dintre colegi mai ții legătura, cu alții, nu! Așa s-a întâmplat și cu noi, cei de la O-Zone!”, precizează cel care la mijlocul lunii decembrie va împlini 45 de ani.

„Discutăm rar, așa că nu  aș putea să vă spun cu exactitate cu ce se ocupă Arsenie sau Dan astăzi. E ca versul acela din melodia noastră, : ce-a fost nu s-a pierdut! Nu s-a pierdut, dar a trecut! Nu poţi rămâne în trecut”, sună părerea sinceră a aceluiaşi Radu Sîrbu.

O-Zone, o trupă care în urmă cu două decenii ridica orice sală în picioare cu muzica lor cunoscută mai peste tot în lume / Sursă foto: CANCAN.RO

La 20 de ani, împliniţi, de la lansarea marelui hit, „Dragostea din tei”, nimic nu mai e la fel ca în perioada lor de „aur”.

Radu Sîrbu: „Lucrurile cele mai bune se întâmplă o singură dată în viață!”

„Sunt de părere că lucrurile bune, cele mai bune, se întâmplă o singură dată în viață. O singură dată apare contextul și dai marea lovitură. Astăzi, ce se cânta acum 20 de ani nu mai are același impact. S-au schimbat generațiile și gusturile. Și spun asta în ciuda faptului că am lansat, cu câteva luni în urmă, un remix al aceleiași melodii, despre care nu pot spune că nu  aprins. Dimpotrivă, s-a bucurat și el de succesul lui. Dar, sincer, o nouă reunire a trupei mi-e greu să cred că se mai poate produce așa ceva! Fiecare ne-am văzut de viețile noastre!”, își motivează el opțiunea personală.

(NU RATA: Dan Bălan a făcut 10 milioane €, dar nici Arsenie Todiraș nu o duce rău: „Cei mai mulți bani i-am câștigat după O-Zone”)

Tot el indică faptul că audiența formației e una care se ridică încă la un nivel înalt: „Împreună, trupa noastră, are pe Spotify și azi peste două milioane de fani, ceea ce nu e deloc puțin lucru! Dar tot nu știu dacă am mai avea în prezent succesul de acum 20 de ani, dacă ne-am propune așa ceva. O-zone a avut momentul său de glorie, atunci când a fost scris să fie!”.

O-Zone, trupa care a produs cel puțin 35 de milioane de euro din muzica lor, vânzând peste 12 milioane de albume în circa 30 de țări, s-a destrămat în 2005, după șase ani de activitate. În 2004 a fost desemnată cea mai de succes trupă europeană, iar în 2003 au lansat șlagărul cel mai cunoscut, „Dragostea din tei”.

Cine deţine informaţii despre acest subiect este rugat să ne scrie la [email protected], să ne sune la 0741 CANCAN (226.226) sau să ne scrie direct pe WhatsApp.

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Celebrul actor, UCIS de hoții care încercau să fure un catalizator! Șoc la Hollywood
Celebrul actor, UCIS de hoții care încercau să fure un catalizator! Șoc la Hollywood
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult prea mult!
FOTO. Ups! Mădălina Ghenea s-a urcat pe masă și rochia a lăsat la vedere mult...
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Mădălina Ghenea a arătat TOT de data asta! Imaginile interzise au fost făcute publice
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii! Imagini de senzaţie!
Vântul le-a dezgolit pe divele din România! Nu au avut nicio şansă în faţa naturii!...
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte ale ei…”
A murit soția lui Iosif Rotariu! Prima reacție a fostului mare fotbalist român: „Ultimele cuvinte...
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou cu el
Cristina Cioran rupe tăcerea după ce Alex Dobrescu a spus că e gravidă din nou...
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel mai avansat bombardier invizibil al SUA
GALERIE FOTO. B-21 Raider, „primul avion militar de generația a 6-a din lume”, este cel...
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi Moore a atras toate privirile
Cannes 2024: Cele mai spectaculoase ținute cu care au defilat vedetele pe covorul roșu. Demi...
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Simptomele unui ambreiaj defect. Cum îți dai seama dacă ambreiajul trebuie aerisit?
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct acasă. Primele declarații: „Când te auto propui, riști să pleci acasă”
Sindy și Vlădaia, eliminate de la Insula de 1 milion! Strategia care le-a trimis direct...
"Din păcate viaţa este crudă". A murit Dana Rotariu, soția fotbalistului din "Generația de Aur"...
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute în carieră? “Mi-a scris, am luat contact cu el și a spus că mă poate ajuta.”
Cum l-a cunoscut Maria Constantin pe Marcel Toader și cum avea acesta să o ajute...
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță nu bag nici acum mâna în foc”
Mama Geta a scăpat porumbelul: „Iancu e trup și suflet pentru o femeie. Pentru Culiță...
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani cere pedeapsa capitală pentru fiul său:
Tatăl bărbatului care a violat şi a ucis o fetiţă de 8 ani din Botoşani...
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar Bulă este cu mâna pe sus
BANCUL ZILEI. Ora de fizică. Profesoara îi întreabă pe elevi de unde vine curentul. Doar...
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Waze a început să avertizeze cu privire la aceste „pericole”
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
Călătorie EPICĂ în plin război! De la Paris la BUCUREȘTI, prin...
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult s-a schimbat Alexandra Mitruț, e de nerecunoscut
O mai ții minte pe Lola de la Gospodar fără pereche? Uluitor cât de mult...
De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le respinge, de fapt
De ce să nu speli niciodată sticlele goale returnabile. Motivul pentru care aparatul ți le...
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Satul în care oamenii fac bani din pietre. Afacerea neobișnuită din care trăiesc locuitorii
Anunț trist despre CORNEL DINU. Vestea, dată chiar de Cristi Borcea: E cea mai mare DURERE a mea
Anunț trist despre CORNEL DINU. Vestea, dată chiar de Cristi Borcea: E cea mai mare...
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Ana Baniciu a făcut anunţul-şoc chiar înainte să nască: Am bagajele făcute!
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Nicki Minaj a fost arestată pe aeroportul din Amsterdam - presa olandeză
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Obligatoriu pentru toți șoferii cu MAȘINI DIESEL. Verificarea se face la intervale regulate
Întâlnirile de taină ale lui Florian Coldea. A fost prins în fapt
Întâlnirile de taină ale lui Florian Coldea. A fost prins în fapt
Cele mai NOCIVE diete, dezvăluite de Mihai Niculescu, la podcast „ALTCEVA cu Adrian Artene”
Cele mai NOCIVE diete, dezvăluite de Mihai Niculescu, la podcast „ALTCEVA cu Adrian Artene”
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața, mi-a venit ideea. M-am băgat în ceva greu
Cu ce se poate ocupa fiul Romaniţei Iovan, la doar 17 ani: La 2-3 dimineața,...
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul lui. Ce preț are și de cât timp îi este client fidel
Cu cât îl plătește Gigi Becali pe Alexandru Ciucu pentru un costum realizat la atelierul...
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare mereu
Imagini rare cu Mădălina Ghenea din adolescență. Dovada supremă că a fost de-o frumusețe răpitoare...
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum reacționează aceasta
Alex Dobrescu, anunț surprinzător despre Cristina Cioran. Susține că actrița este însărcinată cu el. Cum...
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Cu cât se vinde un Oltcit în 2024. Prețul îi va șoca pe mulți români
Condimentul care ține țânțarii la distanță de casa ta. Insectele îi urăsc mirosul, iar oamenii îl apreciază
Condimentul care ține țânțarii la distanță de casa ta. Insectele îi urăsc mirosul, iar oamenii...
×