Avem dovada că Bianca Iotu l-a uitat pe Narcis Bujor! Idila de la Insula Iubirii este istorie

Sursa foto: social media / captură Antena 1

Bianca Iotu a fost amorezată până peste cap de ispita Narcis Bujor, fapt pe care l-a făcut cunoscut încă de la intrarea în vila fetelor. Concurenta nu a ratat nicio ocazie de a-l complimenta pe musculos și, încet-încet, a făcut tot posibilul ca apropierea dintre ei să fie cât mai evidentă. Clipele petrecute împreună i-au făcut pe cei doi să aprindă flacăra în vila băieților, după ce au petrecut clipe fierbinți în apă și în baia Biancăi.

După ce fosta iubită a lui Remi Dobre s-a amorezat până peste cap la Insula Iubirii, a căzut în ispită și a ales să își arunce colierul în foc. Relația dintre Bianca Iotu și Narcis Bujor a început să decurgă normal în vila fetelor, fiind tot timpul drăgăstoși unul cu altul și bucurându-se de timpul petrecut în Thailanda.

Dovada că Bianca Iotu l-a uitat pe Narcis Bujor

Dar se pare că, ajunși în România, fluturii Biancăi Iotu s-au transformat în… „molii adormite”! Și avem dovada clară că fosta iubită a lui Remi Dobre l-a uitat definitiv pe Narcis Bujor!

În cadrul ediției de sâmbătă, 24 octombrie, fetele au fost la date cu băieții într-o zonă turistică, unde au avut ocazia să se plimbe cu barca și să admire peisajele superbe din Thailanda. În locație se afla și o masă plină cu suveniruri și concurentele, dar și ispitele, au dat iama să vadă ce ar putea să-și cumpere de acolo.

Narcis Bujor a fost extrem de atent cu Bianca Iotu și a întrebat-o ce își dorește. Acesta i-a arătat mai multe modele de brățări expuse pe masă, lăsând-o să aleagă ce model vrea ea.

„Care îți place?”, o întreabă Narcis Bujor pe Bianca Iotu.

„Alege tu”, i-a replicat fosta iubită a lui Remi Dobre.

Cei doi au ales un model interesant, despre care Bianca a explicat în cadrul unui testimonial de sâmbătă că îi reprezintă pe ei.

„Ne reprezintă pe noi, știi, că eu sunt soarele ăsta care strălucește și el este scutul care mă protejează. Nu mai știu ce mi-a zis că înseamnă lampa asta, dar… Mi-a explicat atât de multe lucruri și atât de frumos încât eu oricum mă pierd în ochii lui și uit tot”, a mărturisit Bianca Iotu la testimonial, după date-ul cu Narcis Bujor.

Sursa foto: captură Antena 1

Idila de la Insula Iubirii este istorie

Ei bine, dacă aruncăm un ochi pe contul de Instagram al Biancăi Iotu vom vedea că brățara care a făcut-o să râdă cu gura până la urechi și i-a agitat mai rău fluturașii pentru Narcis este… ISTORIE! Concurenta de la Insula Iubirii nu o mai poartă deloc!

Bianca Iotu, fără brățară pe 15 aprilie 2026. Sursa foto: Instagram

Acum, la încheietura mâinii Biancăi Iotu nu se mai află această brățară dăruită de ispita masculină, ci un ceas sau alte bijuterii pe care le schimbă tot mai des.

Bianca Iotu, fără brățară pe 11 iulie 2026. Sursa foto: Instagram

Se pare că sentimentele pe care le-a avut pentru Narcis Bujor nu au fost chiar atât de puternice pe cât credea Bianca. Cu toate că a făcut tot posibilul ca între ea și ispita masculină să fie o conexiune, acum blondina pare că a ales să șteargă cu buretele tot ceea ce a trăit în Thailanda și să păstreze brățara de la Narcis doar în amintirile ei!

Bianca Iotu, fără brățară pe 1 august 2026. Sursa foto: Instagram

CITEȘTE ȘI:

Eduard Vlădescu, primele declarații după ce a fost altoit de Claudia Ion într-un club din Timișoara: ”Reacția ei a fost una justificată”

Cum a reacționat Andrușca după ce Claudia Ion l-a lovit pe Eduard Vlădescu. Iubita lui Mocăniță a încercat un atac la fosta, dar a ricoșat imediat!

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Gina Pistol are acum o siluetă de invidiat! Cum a ajuns la 53 kg? Imagini incendiare cu soția lui Smiley
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Prosport.ro
FOTO. Ținutele fotografei Adriana au provocat un scandal uriaș! Conducerea clubului a fost nevoită să intervină
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Click.ro
Femeia pe care Irinel Columbeanu și-a dorit-o, dar nu a avut-o niciodată. Ce le-a răspuns lui Serghei Mizil și lui Adiță: „Frumos!”
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Digi 24
Milioane de oameni iau aceste suplimente pentru memorie. Un studiu de doi ani arată că nu au efectul așteptat
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Digi24
Cine sunt cei mai bogați miniștri din noul Guvern și ce avere are premierul Luca Niculescu
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este Volkswagen Arteon din 2022 doar un Passat mai stilat? Ce trebuie verificat înainte de achiziție
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Rusia ar fi dezvoltat o rachetă de croazieră mai ieftină, cu rază de 1.200 km. Ce se știe despre Filin
go4it.ro
Rusia ar fi dezvoltat o rachetă de croazieră mai ieftină, cu rază de 1.200 km. Ce se știe despre Filin
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Descopera.ro
Fenomen bizar detectat în spațiul cosmic!
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cât costă 4 nopți de cazare la hotelul Simonei Halep, de Revelion 2027. Prețurile nu sunt la îndemâna oricui
Gandul.ro
Cât costă 4 nopți de cazare la hotelul Simonei Halep, de Revelion 2027. Prețurile nu sunt la îndemâna oricui
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic