BANCUL ZILEI | Bulă avea 3 iubite și nu știa cu care dintre ele să se însoare

BANCUL ZILEI | Bulă avea 3 iubite și nu știa cu care dintre ele să se însoare

Este vineri, iar CANCAN.RO v-a pregătit un banc savuros cu celebrul Bulă. De data aceasta, Bulă vrea să se însoare cu una dintre cele trei iubite pe care le avea. Dar pentru a alege femeia potrivită pentru el, le supune pe toate unui test. Le dă câte 5.000 de euro, pentru a vedea în ce investesc banii. Finalul te va face să râzi copios.

Bulă avea 3 iubite și nu știa cu care dintre ele să se însoare. Așa că a decis să-i dea fiecăreia câte 5.000 de euro, ca să vadă cum îi cheltuie fiecare.
Prima iese în oraș și se machiază de toți banii. Își ia haine noi, își schimbă coafura, își face manichiura, pedichiura, tot tacâmul și-i zice lui Bulă:
– Bulă, am cheltuit banii ca să fiu frumoasă pentru tine, pentru că te iubesc așa de mult.
A doua iubită a ieșit în oraș și a cumpărat crose noi de golf, un CD player, un televizor și o combină și i le-a dat lui Bulă.
– Am cumpărat aceste cadouri pentru tine, pentru că te iubesc așa de mult.
Cea de-a treia ia cei 5.000 de euro și-i investește în acțiuni, își dublează suma, returneaza cei 5.000 de euro lui Bulă și reinvestește restul. Și îi zice:
– Bulă, investesc restul banilor pentru viitorul nostru, pentru că te iubesc atât de mult.
La final, s-a gândit el mult și bine cum au cheltuit femeile banii și a decis să se însoare cu cea cu sânii cei mai mari.

Vezi și  BANC | O TÂNĂRĂ FRUMOASĂ DIN PITEȘTI FĂCEA AUTOSTOPUL PENTRU A AJUNGE LA BUCUREȘTI

BANCUL ZILEI | Bulă avea 3 iubite și nu știa cu care dintre ele să se însoare

Vezi și BANC | „MI-AM VÂNDUT GARSONIERA DIN DRUMUL TABEREI CU 300.000 DE EURO”

De altfel, vă mai prezentăm un banc savuros care să vă aducă zâmbetul pe buze.

Bulă și banii din noptieră

Cetăţene Bulă, de unde aveți atâţia bani?
– Din noptieră!
– Dar cine-i pune acolo?
– Soţia!
– Dar ea de unde-i ia?
– Îi dau eu!
– Dar dumneavoastră de unde-i luaţi?
– Domnule anchetator, v-am spus doar: din noptieră!

Vezi și BANCUL ZILEI | DE CÂTE TIPURI SUNT FEMEILE, DE FAPT

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!