Bancul zilei| Conversație bizară, în piață, despre pepeni

Bancul zilei| Conversație bizară, în piață, despre pepeni
Bancul zilei| Conversație bizară, în piață, despre pepeni (foto simbol/sursa Shutterstock)

Bancul zilei este povestit la persoana întâi și spune povestea unei interacțiuni vânzător-client dintr-o piață aflată, cel mai probabil în România.

Deși crede că are situația de sub control, clientul are parte de o surpriză foarte mare din partea vânzătolui la care sigur nu se aștepta. Într-un final, nașul și-a găsit nașul, cu spune vorba din popor.

Citește și: Bancul zilei| Ești însărcinată și nu știi ce nume să pui bebelușului? Noi avem soluția

Iată despre ce este vorba

„Ma duc la piaţă şi trec pe lângă o tarabă cu pepeni unde era un carton pe care scria: „Un pepene 3 lei, sau trei pepeni la 10 lei”. În loc să-i spun tipului din spatele tarabei cât de prost e, m-am hotărât să-i demonstrez.
Aşa că l-am abordat:
– Aş dori un pepene.
– Da, domnule, face trei lei. I-am dat banii şi i-am spus:
– De fapt, mai dă-mi unul, te rog.
– Nicio problemă, domnule, încă trei lei.
– Ştii ceva, i-am zis, mai dă-mi unul, să fie trei.
– Desigur, domnule, trei lei, vă rog.
Abia mă abţineam să nu râd şi i-am spus:
– Tocmai am cumpărat trei pepeni cu nouă lei, iar pe cartonul tău scrie trei pepeni pentru zece lei. Tu îţi dai seama cât de prost eşti?
– Nu sunteţi primul client care îmi spune, chicoti el, toată lumea face mişto până când subliniez că au cumpărat trei pepeni în loc de unul”.

Nu rata: Bancul zilei / M-ai înșelat vreodată?

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
În telenovela Clona erau tată și fiică, în realitate au fost iubiți. Cum arată astăzi Mel și Lucas? Sunt total schimbați
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Click.ro
Elena Cârstea renunță la o afacere care îi aducea mii de dolari. Ce se întâmplă acum cu pisicile sale
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Digi 24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
go4it.ro
Primul obiectiv major este ca un robot umanoid să ucidă un soldat rus pe front
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Grindeanu reacționează în scandalul presupuselor declarații ale ambasadoarei SUA în Grecia și condamnă manipularea din spațiul public în privința unei legături între PSD, ambasadoare și dărâmarea Guvernului Bolojan
Gandul.ro

ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Mediafax Italia
ALERT! Ce se întâmplă acum cu conturile REVOLUT?! Și banii tăi pot fi vizați în acest moment
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!
Mediafax Spania
Cele mai SCUMPE și cele mai IEFTINE supermarketuri. Poți economisi 1.300 de euro pe an dacă știi asta!