Bogdan de la Ploiești, primele declarații după despărțirea de Cristina Pucean: ”Știu că am greșit!”

Recent, Bogdan de la Ploiești a anunțat ruperea colaborării dintre el și Cristina Pucean. La scurt timp, a apărut și o primă reacție, tranșantă, din partea dansatoarei care le-a spus fanilor că va divulga cât de curând și motivul pentru care cei doi nu mai formează un cuplu. Nici pe scenă și nici în viața reală. Seara trecută, artistul a rupt tăcerea și a postat pe contul de Tik Tok mai multe clipuri, într-unul dintre ele făcând o mărturisire. Iată mai jos, în articol, despre ce este vorba.

Recent, Bogdan de la Ploiești a făcut anunțul-șoc! Artistul a postat un mesaj prin care a anunțat încheierea colaborării cu dansatoarea Cristina Pucean (vezi AICI), iar, apoi, blondina a ținut să răspundă zvonurilor care au apărut în spațiul public, după separarea de cântăreț.

„Am primit astăzi sute de mesaje și apeluri precum că, circulă pe Telegram un videoclip cu mine în ipostaze indecente și acesta ar fi motivul pentru care eu și Bogdan nu mai formăm un cuplu. Scopul acestei postări nu este ca eu și Bogdan să ne „spălăm rufele” în public, pentru că nu îmi stă în caracter să îmi discut viața privată, ci, doar să clarific că nu eu sunt în videoclip și nu există astfel de clipuri cu mine, spre dezamăgirea multora!

În primul rând, dacă vă uitați atent, domnișoara din videoclip are un tatuaj pe picior, tatuaj pe care eu nu îl am, după cum puteți vedea în următorul Story și ea nu are tatuajele mele pe mână, tatuaj pe care îl am din 2016”, este mesajul Cristinei Pucean, pe Instagram.

Bogdan de la Ploiești: ”Știu că am greșit”

Ulterior, Cristina Pucean le-a dezvăluit fanilor că în ciuda faptului că s-a despărțit de Bogdan de la Ploiești… cei doi vor merge împreună în Germania, acolo unde aveau un contract de onorat. La scurt timp, artistul a postat pe platforma Tik Tok o serie de videoclipuri din Germania, iar fanii și-au pus semne de întrebare.

Bogdan de la Ploiești s-a filmat, în primă instanță, în camera de hotel în care era cazat. Pe ritmul muzicii din „Nașul”, artistul se afla la un birou, în dreptul patului, și privea pe geam, savurând o băutură. Apoi, la câteva ore distanță, cântărețul a postat un videoclip de la evenimentul la care a fost împreună cu Cristina Pucean. A transmis și un mesaj, iar fanii și-au dat coate. Nu de alta, dar Bogdan de la Ploiești pare să recunoască că i-a greșit fostei sale iubite și suferă după ruptură. Citește și BOGDAN DE LA PLOIEȘTI ȘI CRISTINA PUCEAN, PĂRINȚI PENTRU PRIMA OARĂ?! DETALIUL OBSERVAT DE FANI: ”CLAR, E ÎNSĂRCINATĂ!

„Știu că am greșit, dar Dumnezeu e sus și știe sufletul meu. Iar cu asta am spus tot. Dacă sunt provocat, voi răspunde. Câteodată trebuie să râzi, chiar dacă sufletul îți plânge! Vă iubesc mult!”, este mesajul scris de Bogdan de la Ploiești în videoclipul postat pe Tik Tok. Iar, acum fanii celor doi speră la o împăcare. Rămâne de văzut, însă, ce se va întâmpla.

Vezi și BOGDAN DE LA PLOIEȘTI, CADOU NEAȘTEPTAT DIN PARTEA FANELOR VENITE LA CONCERTUL SĂU: ”AȘ PUTEA SĂ-L VÂND CU BANI MULȚI”

Bogdan de la Ploiești, alături de Cristina Pucean. Foto: Instagram

Sursă foto & video: Tik Tok, Instagram

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
Click.ro
Fiica lui Victor Socaciu își caută dreptatea în instanță: „Pentru tata lupt până la capăt!” Cum îi apare în vis
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, mesaj TRANȘANT pentru Luca Niculescu. Ce i-a cerut liderul PSD premierului desemnat
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!