Cât alcool ar fi consumat Ilie Balaci în noaptea de dinaintea tragediei

• Știri

Ilie Balaci s-a stins din viață duminică, 21 octombrie 2018, după ce a suferit un infarct miocardic. Au urmat o serie de speculații pe seama morții lui, una dintre ele fiind cauza decesului, care s-ar fi produs  pe fondul consumării unei cantități mari de alcool.

Apropiații susțin că nu este adevărat, în cele peste opt ore petrecute  în oraș sâmbătă seară, fostul fotbalist ar fi consumat doar trei pahare de vin, o cantitate foarte mică, având în vedere intervalul mare de timp în care a consumat alcoolul.  Se pare că oboseala şi fumatul în exces (se spune că ar fi fumat două pachete de ţigări pe zi) ar fi cauzat infarctul.

 Familia nu a ridicat suspiciuni asupra decesului

Lorena Balaci a anunţat că familia nu a ridicat suspiciuni asupra decesului fostul mare fotbalist. Mai mult, ea a ţinut să le mulţumească celor de la SMURD pentru modul în care s-au implicat şi că autopsia este o procedură normală în astfel de cazuri. Lorena nu a mai putut continua dialogul la apariţia lui Eugen Trică, fostul ginere al lui Balaci, cei doi izbucnind în lacrimi în momentul revederii, potrivit Mediafax. Lorena și Eugen au plecat la braţ în încăpererea unde e depus trupul fostei glorii a fotbalului românesc. Lorena a făcut aceste precizări, după ce ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a anunţat că va face anchetă. (Vezi aici Nepotul lui Ilie Balaci, implicat într-un accident chiar în fața stadionului unde a fost depus fostul fotbalist)

„Ne-am autosesizat în urma suspiciunilor pe care familia le-a ridicat pentru că Ilie Balaci este un erou naţional, prin urmare era datoria noastă să facem acest lucru. Am constituit o echipă de control care se va deplasa la Craiova pentru a verifica exact ce s-a întâmplat în cazul lui Ilie Balaci. Se va verifica modul în care s-au respectat procedurile de preluare a pacientului, de la dispecerat la declararea decesului”, a spus Sorin Pintea. (Vezi aici Cine este Lorena, fiica cea mare a lui Ilie Balaci)

Ilie Balaci a câștigat și 100.000 de dolari pe lună ca antrenor

Ilie Balaci și-a încheiat cariera de fotbalist în 1984, după o accidentare într-un meci din campionat, cu Baia Mare. Pe atunci, „minunea blondă” avea numai 26 de ani. După cariera de fotbalist a urmat din anii ’90 și până în 2017, profesia de antrenor. Mulți l-au luat în derâdere la început pentru această alegere, dar în timp au început să-l respecte și să-l admire și în calitate de antrenor, după ce a reușit să câștige mai multe trofee în lumea arabă. Anii în care a fost antrenor i-au adus bani frumoși. Ilie Balaci a pornit inițial pe salariul de 1.500 de dolari pe lună la Club Africain Tunisia, echipă cu care a câștigat Cupa Tunisiei, campionatul și Cupa Campionilor Africii. În ultimii ani de carieră a reușit să ajungă și la 100.000 de dolari pe lună, plus bonusurile pe care le primea. (Citește și Mamei lui Ilie Balaci i s-a făcut rău la căpătâiul fiului ei! A fost chemată o ambulanță)

„Mă cheamă preşedintele clubului, a doua zi, să reînnoim contractul. Ei, nu ştiu ce m-a apucat, mă dusei să mă tund. Aşa cum sunt acuma. Intrai şi-mi luai un costum Armani, cu o cravată. Mi-am luat bricheta, second-hand. Îmi luai şi Montblanc-ul, un ceas din aur. M-am dus, l-am aşteptat. «Cât îmi dai?» «17.000.» „Dar îmi dai 70.000 la semnătură? » «Da!» Când am câştigat cupa cu Al Ain, preşedintele mi-a făcut cadou un ceas din platină, bătut cu diamante. Doar 10 sunt în lume. Valoarea e de 104.000 de parai. Mi l-a adus pe tavă. Numai cutia costă vreo 400 de parai”, a dezvăluit Ilie Balaci în urmă cu câțiva ani, într-un interviu acordat ziarului Adevărul.

Ilie Balaci făcuse și o pasiune pentru mașini de lux, dar și pentru ceasuri de colecție. Pentru că a reușit să strângă o avere frumușică, Ilie Balaci n-a fost niciodată nevoit să se gândească la pensie. (Citește și Klaus Iohannis l-a decorat post-mortem pe Ilie Balaci cu ordinul Național „Serviciul Credincios”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!