Acasă » Știri » Câte ouă ai voie să mănânci la masa de Paşte? Când îţi vor face probleme, de fapt

Câte ouă ai voie să mănânci la masa de Paşte? Când îţi vor face probleme, de fapt

De: Dragoș Ștefănescu 16/04/2023 | 09:07
Câte ouă ai voie să mănânci la masa de Paşte? Când îţi vor face probleme, de fapt
Ouă de Paște / Sursă Foto: Pixabay

Ca în fiecare an, toți românii vor sărbători Paștele în mod tradițional, cu o masă îmbelșugată. Vedetele de necontestat din meniul culinar al acestor zile sunt ca de obicei ouăle. Ele sunt consumate atât fierte, dar și în preparatele specifice sărbătorii pascale. Consumul excesiv de ouă poate provoca însă anumite probleme medicale. Câte ouă ne recomandă medicii să consumăm de Paște?

Paștele este sărbătorit de toți românii după vechile tradiții transmise de generații întregi. Cu acest prilej, gospodinele se întrec în prepararea de produse culinare care mai de care mai gustoase. Totuși, vedetele mesei pascale sunt ouăle. În mod tradițional ele sunt fierte și apoi vopsite în diverse culori. Ouăle nu lipsesc însă nici din celelalte preparate specifice acestei sărbători, cum ar fi drobul, ciorba de miel, pasca sau cozonacul. Cum toate aceste bunătăți nu lipsesc de pe masa de Paște, numărul de ouă consumate în această perioadă crește vertiginos.

Masa de Paște / Sursă Foto: Pixabay

(CITEȘTE ȘI: Trei ponturi de aur pentru o masă perfectă de Paște, de la chef Cătălin Scărlătescu, Florin Dumitrescu și Sorin Bontea)

Câte ouă putem mânca de Paște? Medicii ne avertizează în acest sens

Chiar dacă sunt foarte gustoase, ouăle consumate în cantitate mare pot provoca anumite probleme de sănătate. În acest sens, medicii ne recomandă să fim cumpătați în perioada sărbătorilor pascale.

Lygia Alexandrescu, consultant în nutriție sportivă, educație alimentară și comunicare nutrițională, ne dă câteva sfaturi extrem de prețioase. Ea explică că ouăle conțin mult colesterol, care după cum prea bine se știe trebuie ținut sub control strict. Totodată, susține că cea mai bună variantă este ca atunci când am mâncat un produs ce conține ouă să evităm să mai mâncăm și ou fiert la aceeași masă. Chiar dacă am ciocnit tradițional oul, el poate fi lăsat pentru a doua zi, când îl putem consuma fără probleme. Astfel, se evită consumul excesiv de ouă la o singură masă.

„Ouăle conțin mult colesterol, iar efectul cumulativ al colesterolului trebuie ținut sub control. Dacă știm că am pus multe ouă în drob, atunci amânăm consumul de ouă roșii, ciocnim oul, dar nu îl și mâncăm, îl lăsăm pentru a doua zi.

Grijă mare la ouă în aceste zile, pentru că totuși albumina este o proteină de foarte bună calitate, însă încarcă mult renal, dacă o consumăm în exces”, spune Lygia Alexandrescu,

(VEZI ȘI: Top 10 mesaje de Paște. Cele mai inspirate urări de sărbători)

Urmărește Cancan.ro pe Google News
Parteneri
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
Pensionarii vor primi banii înaintea Paștelui. Poșta Română a început distribuirea în avans a pensiilor
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Mădălina Ghenea, așa cum n-a mai fost surprinsă NICIODATĂ! Imaginile care taie respirația
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu niște semințe. De bostan, cu sare”
O poveste extraordinară de viață din care avem toți de învățat. „Totul a început cu...
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort în accidentul din Deveselu
„A luat foc” Incident cumplit la câteva săptămâni de la decesul lui Mădălin, tânărul mort...
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au luat-o în seamă. Ce au descoperit după i-a șocat: „Un coșmar”
O fetiță le-a spus părinților că are un monstru în cameră, dar ei nu au...
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o sumă mare în cont și i-au furat 140.000 €
Doi angajați de la o bancă din București au văzut că un client avea o...
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut anunțul așteptat de milioane de români
S-a aflat! Vor întârzia sau nu pensiile în luna mai 2024? Daniel Baciu a făcut...
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta Română a făcut anunțul
A început livrarea pensiilor pe luna mai. Data exactă când intră banii pe card. Poșta...
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei bunică „Când mă gândesc că a dat naștere la 12 copii, asta mă înfioară.”
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a luat-o pe Ana-Maria, tânăra gravidă în 6 luni, la ocazie?: „Doamne ferește! Cine știe câte victime sunt”
Te trec fiori! Ce au găsit polițiștii în locuința și în mașina individului care a...
Cine sunt românii care trebuie să plătească 
Cine sunt românii care trebuie să plătească "taxa pe lux" pentru locuinţele şi maşinile pe care...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce câine ai!
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
Oferte televizoare la Auchan: SMART TV la preț tentant
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
RUINELE unui ORAȘ imens, găsite pe planeta Marte? Cercetătorii, ULUIȚI!
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai vorbesc:
Jador, adevărul despre relația cu Andreea Bălan, după ce artista l-a blocat și nu-și mai...
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă nici măcar un leu
Orașul din România în care poți lua mâncare fără să o plătești. Nu te costă...
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât din tren și s-au plimbat pe peron sau prin stațiune
Singura gară din România care a fost construită pentru personalități. Ce nume grele au coborât...
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc și o respectă
Regula din CODUL RUTIER care te poate lăsa FĂRĂ PERMIS. Foarte puțini șoferi o cunosc...
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute. Și-a mărit tariful pentru 2024
Câți bani cere Theo Rose ca să cânte la un eveniment pentru 60 de minute....
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Jocul oficial al Campionatului Mondial de Formula 1 va fi lansat mai devreme
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
Impactul negativ al expunerii la lumina albastră a ecranelor şi beneficiile detoxifierii digitale asupra sănătăţii
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
PLANUL UNGURILOR a devenit realitate. Nimeni nu ar fi crezut că VOR AJUNGE până aici
Ce pește e indicat în ziua de Florii. Recomandare pentru cei care au postit
Ce pește e indicat în ziua de Florii. Recomandare pentru cei care au postit
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Cele două ZODII care vor avea noroc uriaș în luna mai. Sunt favoritele astrelor
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce a deschis un nou restaurant: Nu-l bate nimeni!
Sumă uriașă pe care o câștigă zilnic Pescobar! A fost dat de gol, după ce...
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin. S-a căsătorit și pare mai fericit ca niciodată
Ce mai face și cum arată acum fosta ispită masculină de la Insula Iubirii, Sorin....
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani:
De ce Lora nu a devenit mamă până la 41 de ani: "Eu mă simt...
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru 2024
Profețiile clarvăzătoarei Baba Vanga devin realitate. Ce s-a adeverit din ce a prezis bulgăroaica pentru...
De ce trebuie să aprindem, de fapt, lumânarea sau candela. Puțini creștini mai știu semnificația acestui gest
De ce trebuie să aprindem, de fapt, lumânarea sau candela. Puțini creștini mai știu semnificația...
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și singura faleză stâncoasă de pe litoralul românesc
Locul din România care este interzis turiștilor. E tărâmul în care cuibărește șarpele rău și...