Ce pensie va avea Joe Biden, ca fost președinte al Americii. Ce alte beneficii mai are

sursa: Hepta

Joe Biden a ieșit oficial la pensie și urmează să încaseze o pensie pe măsura activității prestate în funcțiile pe care le-a ocupat de-a lungul carierei politice.

Potrivit National Taxpayers Union Foundation, fostul președinte american urmează să încaseze o pensie anuală de 413.000 de dolari, care însă nu eclipsează cei 400.000 de dolari pe care-i primea atunci când ocupa poziția de șef al statului. Cu toate acestea, toți președinții americani au parte de noi oportunități financiare după ce părăsesc Casa Albă.

La nivel de avere, Donald Trump stă cel mai bine, având aproape două miliarde de dolari. Dintre foștii președinți, situația se prezintă astfel:

  1. Bill Clinton: 120 milioane de dolari
  2. Barack Obama: 70 milioane de dolari
  3. George W. Bush: 50 milioane de dolari
  4. Jimmy Carter: 10 milioane de dolari
  5. Joe Biden: 9 milioane de dolari

Cu toate că Biden are cea mai mică avere estimată, la finalul zilei, este în continuare milionar în dolari. Fostul lider democrat și-a investit banii în imobiliare, dar și programe caritabile. De asemenea, a investit sume importante de bani la edituri, în cărțile sale autobiografice.

Citește și: Joe Biden a oferit discursul de adio. Avertismentele președintelui SUA

Avantajul sistemului american: Biden poate cumula pensiile

Cariera politică îndelungată vine cu numeroase beneficii financiare. Joe Biden a fost senator timp de 36 de ani, fapt ce îi va aduce o pensie de 166.374 de dolari. Apoi va obține 246.400 de dolari de pe urma mandatelor de vicepreședinte în timpul președinției lui Barack Obama.

Potrivit legii americane, politicienii care ocupă de-a lungul carierei multiple poziții cheie în stat pot cumula indemnizațiile obținute în urma încheierii activității. Astfel, cum este cazul lui Biden, se poate ajunge la situația în care foștii lideri ajung să încaseze jumătate de miliard de dolari.

Pe lângă reformele sociale instituite, mandatul lui Joe Biden ca președinte al Statelor Unite a fost marcat de controverse: de la încurcarea numelor omologilor în cadrul întâlnirilor oficiale și până la grațierea fiului său, acuzat de delapidare și evaziune fiscală.

Citește și: Sărbătoare în familia lui Joe Biden. Nepoata președintelui a născut primul ei copil

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Ce a pățit Vica Blochina după ce a ținut dieta Keto: „A fost o experiență groaznică”! Arată total diferit acum
Nemții au scris despre cum a profitat Ion Țiriac de căderea comunismului și a construit un imperiu: „Munca monumentală a unui antreprenor neobosit”
Prosport.ro
Nemții au scris despre cum a profitat Ion Țiriac de căderea comunismului și a construit un imperiu: „Munca monumentală a unui antreprenor neobosit”
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Nu i-a lăsat din preț și a călcat-o cu mașina. Un bărbat a băgat în spital o prostituată
Click.ro
Nu i-a lăsat din preț și a călcat-o cu mașina. Un bărbat a băgat în spital o prostituată
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Digi 24
Locul de parcare din fața casei sau a blocului: Cine îl poate folosi și ce faci dacă alt șofer îl ocupă
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Digi24
Noua coaliție mortală ce amenință să destabilizeze și mai mult Orientul Mijlociu. Doi foști inamici s-au aliat în lupta contra SUA
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
Promotor.ro
Ești oprit în trafic pentru că ai fi lovit un pieton? S-ar putea să fii victima unei înșelătorii
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Se poate face dragoste într-o zi de doliu național?
Ce scule PARKSIDE fără fir găsești săptămâna aceasta la Kaufland? Modelul redus cu 37% este o ediție limitată cu semnătura lui Arnold Schwarzenegger
go4it.ro
Ce scule PARKSIDE fără fir găsești săptămâna aceasta la Kaufland? Modelul redus cu 37% este o ediție limitată cu semnătura lui Arnold Schwarzenegger
Câtă apă există pe Pământ?
Descopera.ro
Câtă apă există pe Pământ?
Kratos vine la București!
Go4Games
Kratos vine la București!
Liviu a prins patru escroci în Capitală, la 80 de ani. Cum i-a păcălit pensionarul
Gandul.ro
Liviu a prins patru escroci în Capitală, la 80 de ani. Cum i-a păcălit pensionarul
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
Mediafax Italia
6 ingrediente naturale care pot ajuta bronzul să reziste mai mult
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...
Mediafax Spania
CÂT COSTĂ O NOAPTE la HOTELUL lui CRISTIANO RONALDO din Spania! Pierde clienți...