Ce salariu are Mirela Vaida la Acces Direct. Emisiunea a fost scoasă din grilă de Antena 1

Ce salariu are Mirela Vaida la Acces Direct. Emisiunea a fost scoasă din grilă de Antena 1

Recent, în presa s-a vehiculat bomba anului: Emisiunea „Acces Direct” va di scoasă din a Antenei 1. Conform surselor CANCAN.RO, emisiunea „Acces Direct” va fi eliminată din grila de programe a postului Antena 1. Show-ul prezentat de Mirela Vaida nu va fi însă scos definitiv de pe ecrane, ci doar mutat.

Emisiunea ”Acces Direct” a încasat cea mai mare amendă din ultimii trei ani. Câteva dintre edițiile care au stârnit un val de controverse în rândul telespectatorilor au făcut pagubă în bugetele de la Antena 1.

Ce salariu înasează Mirela Vaida de la Antena 1

Mirela Vaida primește sume importante de la Antene, dar se pare că actrița ar încasa un salariu mai mic decât Simona Gherghe. Potrivit informațiilor obținute de CANCAN, vedeta ar fi plătită pe ediție, în total salariul său ajungând la 5.000 de euro.

„Eu sunt plătită pe ediţie. Aşa sunt salariile în televiziune, în general. Eu am o sumă negociată pe ediţie, care nu e fabuloasă, şi se înmulţeşte cu câte zile am lucrat. Pe mine nu mă afectează etichetele care mi se pun. Eu am făcut mai multe emisiuni LIVE, Acces Direct nu este prima. Atâta timp cât se vorbeşte, înseamnă că eşti important pentru ei”, a declarat Mirela Vaida.

”Acces Direct”, amenzi usturătoare

Potrivit paginademedia.ro, emisiunea ”Acces Direct” a fost sancţionată cu suma de 150.000 de lei pentru ediţiile din 22 decembrie 2020, 8 ianuarie 2021 şi 17 mai 2021.

 ”Noi nu putem vorbi despre o relaţie de cauzalitate între ceea ce se s-a întâmplat în emisiuni, putem vorbi de complicitate şi instigare la crimă. E ca şi cum noi asistăm la spânzurătoare. Ce se întâmplă în emisiune este valorificarea unor stereotipuri care duc la moarte.

Tot formatul emisiunii este să exploateze tot ce este din senzaţional. Ameninţarea cu moartea e faptă penală, se petrece în studio. Modelul acestei emisiuni poate fi urmat de mai mulţi oameni din ţară”, a declarat Mircea Toma pentru paginademedia.ro.

Sursa foto: Facebook

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Prosport.ro
FOTO. Fiica lui Ilie Dumitrescu a surprins cu apariția ei: „Tata e de vină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
Click.ro
Pepe, dezvăluiri rare despre povestea de dragoste cu Yasmine. Cum s-au cunoscut cei doi: „Cumva le-a așezat Dumnezeu”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Digi24
Donald Trump a reaprins cele mai sângeroase conflicte interconfesionale din Orientul Mijlociu, iar consecințele pot fi catastrofale
Bell P-59, avionul secret.  De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
Descopera.ro
Bananele care nu se mai înnegresc după ce sunt tăiate, așteptate în magazine
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Gandul.ro
Electrocasnicul introdus în oferta LIDL de săptămâna aceasta. Costă 449.49 lei, la reducere
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!