Tzancă Uraganul este unul dintre cei mai cunoscuți maneliști din România. Acesta a ajuns rapid în topul preferințelor ascultătorilor și se bucură de un succes fulminant. Însă pe vremea când era copil credea că o să urmeze o cu totul altă carieră.
Invitat în podcast-ul lui Damian Drăghici, Tzancă Uraganul a vorbit despre copilăria sa și despre care erau pasiunile sale la acea vreme. Manelistul a dezvăluit că a făcut 10 clase, iar apoi s-a concentrat pe fotbal. Se pare că își dorea să devină un mare fotbalist și chiar avea talent la asta. Pe lângă școală și fotbal, Tzancă Uraganul se mai ocupa și cu „gagicile”. (CITEȘTE ȘI: PROBLEME PENTRU TZANCĂ URAGANUL. SOȚIA ÎL ACUZĂ CĂ I-AR FI FURAT MELODIILE. “TELEFONUL ERA LA ÎNDEMÂNA LUI”)
„Mergeam la școală, îmi plăcea să merg la școală, la antrenamente. Am făcut și eu vreo 10 clase și eram cu fotbalul și cu școala, și cu gagicile, dar mai puțin așa, nu chiar ca acum. Asta făceam, antrenament, la școală și întâlniri. Mi-a plăcut muzica de mic copil, dar mi-a plăcut şi fotbalul, şi nu ştiam pe care dintre ele să aleg. Prima dată am jucat fotbal, după am început să cânt, şi când am văzut că merge mai bine pe partea de muzică, am renunţat la fotbal.”, a declarat Tzancă Uraganu, în podcast-ul lui Damian Drăghici.
Tzancă Uraganul a mai dezvăluit că a renunțat la fotbal în favoarea muzicii pentru că a realizat că în acest domeniu îi merge mai bine. Cel care l-a îndrumat pe calea artistică a fost chiar fratele său, Miraj. Cei doi sunt singurii din familie care cântă și au un real succes.
„Eram talentat şi acolo, îmi făceam treaba. Eu voiam sa devin fotbalist. Eu şi fratele meu suntem singurii din familie care mai cântă. Pot să spun că el m-a influenţat în direcţia asta. În 2012, am făcut primul clip, pentru mine. Nu credeam că o să am atât de mult succes”, a mai spus Tzancă Uraganul.
(VEZI ȘI: TZANCĂ URAGANUL ȘI-A SCOS LOGODNICA LA “JAPONEZ” CUM S-AU FILMAT “REGELE YOUTUBE-ULUI” ȘI “MARYMAR”)
Sursa foto: Instagram