Ce tarif are Vali Vijelie. Suma uriașă pe care o cere artistul pentru doar jumătate de oră de cântat

Ce tarif are Vali Vijelie. Suma uriașă pe care o cere artistul pentru doar jumătate de oră de cântat
Cât cere Vali Vijelie pentru a cânta jumătate de oră /Foto: Instagram

Vali Vijelie este unul dintre cei mai iubiți interpreți de manele. Cântărețul se află pe scenă de ani de zile, iar petrecerile au un alt suflu pe muzica lui. Mulți sunt cei care își doresc ca artistul să le cânte, iar pentru a-și îndeplini această dorință trebuie să scoată bani frumoși din buzunare. Cât cere Vali Vijelie pentru a cânta jumătate de oră?

Vali Vijeli este unul dintre greii din lumea manelelor. Acesta a devenit cunoscut publicului larg în anii 1990, iar de atunci își bucură fanii. Artistul este iubit și chemat la numeroase evenimente, iar cei care vor să se distreze pe muzica lui trebuie să fie pregătiți să bage adânc mâna în buzunare, căci cântărețul cere câteva mii de euro numai pentru 30 de minute de program.

(CITEȘTE ȘI: VALI VIJELIE A ARUNCAT CU MILIOANE PENTRU COLEGA DE BREASLĂ! A FĂCUT-O FERICITĂ CU TREI GENŢI DIN LAS VEGAS)

Cât cere Vali Vijelie pentru a cânta jumătate de oră

Așa cum spuneam, Vali Vijelie este unul dintre cei mai iubiți cântăreți de manele, iar muzica lui este apreciată de multă lume. Acesta este și motivul pentru care cântărețul are un program extrem de încărcat. Mulți sunt cei care îl solicită la evenimente, iar la nunți și botezuri este bătaie pe el.

Însă, cei care își doresc să petreacă pe muzica manelistului trebuie să știe că este nevoie să scoată bani frumoși din buzunare. Potrivi informațiilor apărute, pentru un program de numai 30 de minute, Vali Vijelie cere 5.000 de euro.

Chiar dacă prețul este unul piperat, Vali Vijelie nu duce lipsă de evenimente și este bătaie pe el. Artistul se bucură că publicul încă îl apreciază și spune că va rămâne pe scenă toată viața sa. Acesta nu se gândește să se retragă și a declarat că se va prezenta în fața fanilor săi până când își va da ultima suflare.

„Nu vreau să mă las niciodată. Eu din meseria asta vreau să ies doar cu picioarele înainte. Îmi place ce fac. Am și afaceri, dar la un moment dat te plictisești.

Când îți faci meseria din suflet, și nu pui banii pe primul loc, atunci o să câștigi mult. Ieri aveam o discuție cu băiatul meu, Florin, și i-am spus că are o meserie din care o să facă tot timpul bani. I-am zis să fie corect. Când îți faci meseria și locul de muncă, va fi bine.

Niciodată (n.r. nu s-a gândit la retragerea din muzică), din meseria asta… mi s-a stins lumina, gata. Dacă eu trăiesc 400 de ani ca cioara vreau ca atât timp să cânt”, declara Vali Vijelie, în urmă cu ceva timp.

(VEZI ȘI: VALI VIJELIE S-A ÎMPĂCAT CU SOȚIA SA, CARMEN! MANELISTUL A FOST IERTAT DUPĂ CE A FOST PRINS CU O ALTĂ FEMEIE: „UNUL PENTRU TOȚI ȘI…”)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată acum Gabriela Firea după ce și-a făcut mai multe intervenții estetice! E de nerecunoscut
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Prosport.ro
FOTO. Paige Spiranac, look de Halloween care a furat toate privirile: în ce s-a deghizat influencerița din golf
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
Click.ro
Mara Bănică și-a făcut o nouă intervenție estetică. Ce a ales să schimbe la nivelul feței
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
Digi 24
A fost elucidat misterul cadavrului găsit într-un butoi în apele secate ale Lacului Mead. Ipotezele poliției au fost date peste cap
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Digi24
„So much bruiaj". Cristela cere intervenția SUA pentru eliberarea lui Călin Georgescu. Interviu cu un influencer care ar fi spălat bani
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
Promotor.ro
Noua Tesla Roadster are suport de pahare și loc pentru bagaje. Dar poate merge cu roțile în sus și sări peste alte mașini
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
go4it.ro
Tesla Roadster, mașina zburătoare a lui Elon Musk, nu are drept de circulație pe șosele
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Descopera.ro
De ce nu ne putem gâdila singuri? Creierul slăbește senzațiile pe care le poate anticipa
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Go4Games
Studioul românesc își extinde portofoliul de jocuri originale cu un nou titlu
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
Gandul.ro
Revoltele franceze i-au atras atenția și lui Donald Trump: „Franța pare să fie un loc al naibii de bun pentru organizat revoluții”
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Mediafax Italia
SE GOLESC RAFTURILE! Anunțul care stârnește panica
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!
Mediafax Spania
Are JOBUL PERFECT: oamenii stau la coadă ca el SĂ-I ÎNJURE!