Cornel Galeș a vrut să se sinucidă în 2017. A scris și mesajul de adio: „Zânica mea..”

Cornel Galeș a vrut să se sinucidă în 2017. A scris și mesajul de adio: "Zânica mea.."
Cornel Galeș nu vorbea cu fratele lui de ani buni

Moartea fulgerătoare a lui Cornel Galeș a indus foarte multe întrebări, unele dintre ele rămase, încă, fără răspuns. Totodată, s-a vorbit și se vorbește despre viața sentimentală a lui Cornel Galeș și, mai ales, despre iubirea pe care i-a purtat-o cântăreței de muzică populară Ileana Ciuculete. 

Cornel Galeș și Ileana Ciuculete au fost căsătoriți mai bine de 20 de ani, iar moartea cântăreței a fost un șoc pentru el. Mulți l-au acuzat că ar fi interesat doar de moștenirea lăsată de artistă, dar, privind retrospectiv, este evident că relația dintre cei doi a fost una cu totul specială. În 2017, spre exemplu, Cornel Galeș îi făcea o declarație tulburătoare femeii pe care o iubea și pe care o alinta spunându-i ”Zânica”. ”Mi-aș lua zilele”, scria Cornel Galeș, la vremea respectivă, pe contul său de socializare.

”Zânica mea, dacă aș ști că rămân cu tine, mi-aș lua zilele. Zânica mea, am ajuns să fiu iubit numai de străini, frumoasa mea bună, tu auzi ce aud și eu”, a scris Cornel Galeș, în 2017, pe contul său de socializare.

Nu a spus niciun cuvânt urât la adresa lui Cornel Galeș

Vestea morții fulgerătoare a lui Cornel Galeș a ajuns și la băieții regretatei artiste Ileana Ciuculete. O sursă din anturajul lui Mugurel Sfetcu a dezvăluit, în exclusivitate pentru CANCAN.RO, site-ul nr. 1 din România, cum a reacționat acesta când a aflat despre tragedia rutieră, dar și ce a afirmat despre banii pe care el și fratele său mai mic, Cristi Sfetcu, ar fi trebuit să-i primească de la “tatăl vitreg”.

Potrivit mărturisirilor făcute de un apropiat de-ai artistului Mugurel Sfetcu, acesta nu a spus niciun cuvânt urât la adresa lui Cornel Galeș după ce a aflat despre sfârșitul de care a avut parte. Mai mult, fiul cel mare al regretatei Ileana Ciuculete a afirmat că îi pare rău pentru ce s-a întâmplat, chiar dacă, după moartea mamei sale, el și fratele lui s-au războit pe moștenire.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
Click.ro
Scandal monstru la Asia Express! Mirela Vaida și Valerie Lungu, date afară din cazare în toiul nopții
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
go4it.ro
Hackerii ar fi provocat o „caniculă” în frigiderele supermarketurilor
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!