Cristina Cioran, primele declarații după ce a fost internată în spital, alături de bebelușa ei. “Crăciunul acesta trebuie să fie altfel, dar…”

Cristina Cioran s-a întors în TV

Cristina Cioran și bebelușa ei au ajuns de urgență la spital, chiar în noaptea de Crăciun. Ambele au fost diagnosticate cu coronavirus, însă au contractat o formă ușoară a bolii, după cum susține actrița. Sunt în siguranță acum, sub supravegherea medicilor.

Cristian Cioran nu are deloc parte de un final de an fericit. Actrița și fetița ei sunt, în prezent, internate la un spital din Medgidia, după ce au fost testate pozitiv la COVID pe 25 decembrie.

Ghinionul este cu atât mai mare cu cât totul vine la nici patru luni după ce Cristina Cioran a născut prematur. Din informațiile obținute de CANCAN.RO, bebelușa s-ar confrunta acum și cu o insuficiență respiratorie.

Însă, chiar și în aceste condiții, Cristina Cioran rămâne optimistă. Pe Instagram, aceasta a ținut să transmită un mesaj prin intermediul căruia să-și liniștească urmăritorii. Aflată pe patul de spital alături de fetița ei, actrița a precizat că se află în siguranță și că nu trebuie nimeni să fie îngrijorat.

“Crăciunul acesta trebuie să fie altfel, dar iată că ne găsește pe un pat de spital, și pe mine și pe bebelina mea. Vă mulțumesc mult pentru gânduri și… suntem ok, suntem în siguranță acum”, a transmis Cristina Cioran pe Instagram.

Cristina Cioran a născut prematur, din cauza unei afecțiuni

Chiar dacă trebuia să nască în septembrie, Cristina Cioran și-a adus fetița pe lume prematur, pe 18 iulie. Travaliul său ar fi fost declanșat de o toxiinfecție alimentară, iar micuța Ema a petrecut săptămâni bune în spital, după ce medicii au decis să o intubeze și să o monitorizeze îndeaproape, imediat după naștere.

“Am avut o entercolită ceva, de asta am născut prematur. Am făcut o toxiinfecție care mi-a declanșat travaliul. Am crezut că nu o să supraviețuiască. Dacă nășteam în salvare nu avea șanse. Au început mai mult dureri și am născut!”, spunea actrița, la momentul respectiv.

(CITEȘTE ȘI: CRISTINA CIORAN ESTE TRANSFORMATĂ, DUPĂ CE A DEVENIT MĂMICĂ)

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Îl mai recunoști pe actorul cuceritor de la Hollywood? „Zici că-i tataie”, au reacționat fanii după transformarea radicală de look
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Prosport.ro
„Incredibilă”. Imaginile în costum de baie cu Anastasia Potapova au stârnit imaginația fanilor
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Click.ro
Marina Almășan, dor mistuitor de copiii ei, plecați la muncă în străinătate: „E ca o rană care sângerează” Poze rare de familie
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Digi 24
Prima reacție a Rusiei după înfrângerea aliatului său, Aleksandar Vucic, în alegerile din Serbia
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Digi24
Trump îl consideră pe Orban „candidatul ideal” pentru una dintre cele mai importante funcții din lume. Rusia și China au susținut ideea
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
Promotor.ro
Un Volkswagen Touareg cu motor V6 de 245 CP costă cât o mașină de oraș
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
go4it.ro
Patru produse pentru cafea ajung la Lidl de joi. Cel mai ieftin costă doar 40 lei
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Descopera.ro
Unde mergeau oamenii la toaletă în Roma antică?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cine ar putea să preia conducerea Serbiei după înfrângerea lui Vucic. Cardiologul Ilija Srdanović, inima mișcării Lista Studenților, nu susține aderarea Serbiei la UE și se opune sancțiunilor împotriva Rusiei
Gandul.ro

Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
Mediafax Italia
Se apropie VORTEXTUL POLAR! Ce regiuni vor fi afectate
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util
Mediafax Spania
TRUC | De ce să pui folie de aluminiu în mașina de spălat?! Ce efect are și de ce e util