De ce a ajuns Maria Constantin dependentă de operațiile estetice. Câte ajustări și-a făcut până acum cântăreața?

De ce a ajuns Maria Constantin dependentă de operațiile estetice. Câte ajustări și-a făcut până acum cântăreața?
Sursă foto: Instagram

Maria Constantin, în vârstă de 35 de ani, a povestit despre operațiile sale estetice, dar și din ce cauză și le-a făcut. Cântăreața a mărturisit că a fost într-o depresie. Cum se mai simte ea acum și la câți medici esteticieni a apelat până în prezent?

Cântăreața de muzică populară, Maria Constantin, a recunoscut că are un corp de invidiat și datorită operațiilor estetice. Artista a povestit că a trecut prin câteva momente grele de-a lungul vieții și acest lucru a determinat-o să apeleze la medicii esteticieni.

CITEȘTE ȘI: MARIA CONSTANTIN SE PREGĂTEȘTE SĂ DEVINĂ MIREASĂ. ARTISTA ȘI PARTENERUL EI VOR FACE NUNTA ÎN 2023

Maria Constantin: ”Eram picată psihic și atunci simțeam nevoia să-mi fac ceva”

Pe lângă faptul că a admis că s-a luptat cu depresia, în timpul celor două căsnicii eșuate pe care le-a avut în trecut, blondina a mărturisit că în ultimii doi ani și-a tot făcut îmbunătățiri la nivelul corpului.

Astfel, în martie, 2021, chiar de ziua ei, Maria și-a pus implanturi de 800 de mililitri. Mai mult, cântăreața a ajuns în punctul să se înfometeze cu bună știință, pentru a avea silueta trasă prin inel de acum.

Maria Constantin Sursă foto: Instagram

Și povestea nu s-a terminat aici. Fosta soție a lui Marcel Toader și-a făcut modificări și la nivelul feței. Ea are micropigmentare la sprâncene și la buze.

”Eu acum chiar sunt mulțumită cum arăt, nu am de ce să mă mai plâng! Aveam momente, într-adevăr când eram picată psihic și atunci simțeam nevoia să-mi fac ceva. Dar nu mai sufăr acum de chestia asta! Eu sunt eu, cine mă place așa bine, cine nu, alta mama nu mai face!

Au fost mult momente când am picat psihic! Eu cred că important este că am putut să le depășesc. Consider că sunt o persoană destul de puternică și nu mai vreau să discut despre momentele astea, pentru că acum sunt super pozitivă!

Și, mai ales, dacă acum îmi este super bine, sunt fericită, am toată familia lângă mine, am copilul, îl am pe Robert! Decât sănătoasă îmi mai doresc să fiu, în rest chiar nu-mi mai doresc altceva! Sunt mulțumită așa”, a declarat Maria Constantin, pentru Click.

VEZI ȘI: MARIA CONSTANTIN A SCĂPAT DE COMPLEXUL SÂNILOR MICI. CUM ARATĂ ARTISTA, DUPĂ CE ȘI-A PUS SILICOANE. FOTO

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine o mai știe pe Irina Reisler? S-a schimbat total după ce a slăbit 50 de kg. A urmat un regim strict de 13 zile
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Prosport.ro
Cornel Dinu și-a scos la vânzare conacul din Sinaia. Cere 585.000 de euro pentru vila cu 6 camere și 7 băi. GALERIE FOTO
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Click.ro
Cât l-a costat pe Marian Godină o zi la zăpadă cu fetițele! Polițistul a făcut calculul: „Nu am știut că e așa scump”
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Digi 24
Sarcofag roman intact, descoperit la Constanța. Ce au găsit arheologii în mormântul unui copil
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Digi24
Rumen Radev sugerează că România e de vină pentru recentele atacuri rusești cu drone din Marea Neagră. Cum își justifică afirmația
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
Promotor.ro
Mașina Zilei: Volkswagen Golf Plus, mini-monovolum german la sub 6.500 de euro
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
go4it.ro
Unul dintre cele mai căutate combo-uri PARKSIDE este din nou în oferta Kaufland
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Descopera.ro
Indiciul că Primul Război Mondial urma să înceapă
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Gandul.ro
Cea mai mare tragedie de la Asia Express: un șofer localnic a murit în accident, iar cei 2 concurenți și cameramanul au ajuns la Urgențe, cu arsuri și leziuni grave
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute