De ce a divorțat Adela Pârvu, fost arhitect la “Visuri la Cheie”, după 24 de ani de căsnicie. “Ce exemplu dăm copiilor?!” + Unde l-a cunoscut pe actualul soț

Adela Pârvu, fost arhitect la “Visuri la Cheie”, a divorțat după 24 de ani de căsnicie. În cel mai recent interviu, aceasta a făcut publice și motivele care au dus la separare. Femeia și-a regăsit, însă, rapid un nou suflet pereche, în urmă cu doar o săptămână recăsătorindu-se.

După mai bine de două decenii, Adela Pârvu a pus punct relației cu tatăl copiilor ei, care era mai mare cu 24 de ani față ea. Faptul că nu mai era fericită alături de soț, dar și diferența de vârstă dintre ei a făcut-o pe aceasta să înainteze actele de divorț.

(NU RATA: ARHITECȚII EMISIUNII ”VISURI LA CHEIE” DE LA PRO TV VOR FI ÎNLOCUIȚI. MAI RĂMÂNE DOAR ADELA PÂRVU)

“Ce exemplu dăm copiilor?! Mai bine doi părinți fericiți decât doi părinți nefericiți. Era o diferență de 24 de ani între noi. Suntem datori să ne trăim viața din plin. Profesional, am reușit să fac lucruri frumoase, dar personal am nevoie de afectivitate. Copiii se așteptau ca noi să divorțăm, au 21 de ani, au înțeles, noi avem un dialog foarte deschis, suntem oameni, ne asumam, ei au înțeles. Pentru ei contează să își vadă părinții fericiți. Inițial, m-am gândit că poate e un eșec, dar apoi am vrut să înțeleg ce s-a întâmplat și am apelat la terapie de psihanaliză.

Am vrut să înțeleg de ce nu am avut o viață personală frumoasă. Psihanaliza m-a ajutat foarte mult, am înțeles cum funcționam ca un copil și cum repetam același comportament ca adult”, a spus Adela Pârvu.

Adela Pârvu, fost arhitect la “Visuri la Cheie”, s-a recăsătorit în urmă cu o săptămână

Fostul arhitect de la emisiunea “Visuri la Cheie” nu a stat prea mult fără partener. Încurajată de băiețeii ei, Adela Pârvu și-a făcut conturi pe rețelele sociale și, astfel, l-a cunoscut pe Bogdan, cu care s-a căsătorit în urmă cu doar o săptămână.

“Băieții mei m-au încurajat să accesez platformele de dating sau agenții matrimoniale. Am văzut că nu se întâmplă mare lucru cu agențiile matrimoniale și nici cu platformele de dating. Dar într-o seară de august mi-am refăcut contul pe un site de dating, și primul care mi-a scris a fost chiar Bogdan (n.red. actualul soț).

(VEZI AICI: CAT SE TAIE LA MONTAJUL EMISIUNII „VISURI LA CHEIE”? UN ARHITECT DIN JURIU POVESTESTE TOT CE SE INTAMPLA IN CULISE!)

A intrat în vorbă cu mine, mi-a plăcut profilul lui, era o descriere sumară, dar onestă. El, la un moment dat, m-a rugat să îi dau profilul meu de Facebook. M-a cucerit cu simțul umorului, cu o glumă pe care a făcut-o. În 3 săptămâni m-a cerut de soție. A fost scurt și direct, iar răspunsul meu a fost DA. I-am stricat planurile, am intuit că vrea să mă ceară de soție și i-am zis că nu mă impresionează vreun inel cu diamant. Am zis că singurul inel pe care îl vreau e verigheta. Acum avem o săptămână de când ne-am căsătorit, vrem o viață de miere, nu doar o lună de miere”, a mai spus Adela Pârvu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Elena Băsescu e schimbată total, la 45 de ani! Cum arată acum fiica cea mică a fostului președinte Traian Băsescu. Ultimele imagini cu aceasta
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Prosport.ro
Spaniolii au reacționat după ce au văzut Dacia Duster Eco-G: „Are autonomie 1500 km și e și cea mai ieftină”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
Click.ro
Bianca, soția lui Cornel Păsat, își caută chirie. Cei doi sunt din nou în pragul despărțirii. „Nu sunt de acord”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Digi24
La 40 de ani de la dezastru, Cernobîl a devenit ce nimeni nu anticipase. Motivul este deprimant
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
Promotor.ro
Dacia a lansat o nouă mașină electrică, la Paris. Costă mai puțin de 18.000 euro și se fabrică în Europa
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la  telefon?! – Offf, m-ai prins!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
Descopera.ro
De ce expansiunea reală a Universului nu se potrivește cu datele noastre? Astronomii tocmai au elucidat misterul
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Stenograme din dosarul de influențare a alegerilor în favoarea lui Georgescu, de către Bogdan Peșchir. „BogPR” s-ar fi oferit voluntar să îl ajute pe Georgescu în campanie. A pronunțat și numele lui Simion în interceptări. „Eu nu vreau sa câștig / Vreau să câștige țara
Gandul.ro

ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Mediafax Italia
ALERT! „Racul ucigaș” din America de Nord, descoperit într-un parc! De ce este o amenințare
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!
Mediafax Spania
Ea e românca măritată cu CEL MAI CONTROVERSAT POLITICIAN!