Doi îndrăgiți cântăreți din România și-au unit destinele. Au spus ”DA!” după 8 ani de relație. Imagini fabuloase de la nuntă

Doi îndrăgiți cântăreți din România și-au unit destinele

Sunt tineri, frumoşi, talentați, populari şi formează un cuplu de succes, atât pe scenă cât şi în realitate. Mai mult decât atât, cei doi au decis să se și căsătorească, luându-și prin surprindere fanii. Doi îndrăgiți cântăreți de muzică populară din județul Alba și-au unit destinele în urmă cu câteva zile şi au avut parte de o nuntă fabuloasă cu peste 350 de invitați.

Ioana Maria Clonța și Ovidiu Țăran și-au  jurat iubire veșnică în fața lui Dumnezeu și s-au luat de soț și soție după mai bine de 8 ani de relație. Cei doi cântăreți de muzică populară și-au unit destinele pe 13 octombrie 2019. Cununia religioasă a avut loc la catedrala Încoronării din Alba Iulia, iar petrecerea la Domeniile Martinutzi. Au avut alături două perechi de nași: una din Maramureș, Anca și Mihai Kis, iar cealaltă din Alba Iulia Monica și Marius Rece. La nuntă au fost prezenți familia, rudele apropiate, colegii de cântec și prietenii celor doi artiști.

Mireasa și mirele au avut hainele făcute la comandă, iar diadema purtată pe cap de către mireasa a fost din cristale Swarovski by Lilia Caraush. Tot la comandă au fost făcuți și papucii, la o casa de moda din București. Mâncarea tradițională și muzica populară live au fost ingredientele unei petreceri pe cinste. Slujba a fost oficiată de către trei preoți iar domnișoarele de onoare au avut rochițe nuanțe de roz. Miri au fost aduși la biserica de un frumos Range Rover alb iar aranjamentul mașinii a fost exact ca și buchetul miresei din cale albe și frezii.

„Cel mai frumos eveniment din viața noastră a decurs exact așa cum ne-am dorit noi. Am fost înconjurați de toți oamenii dragi sufletului nostru. Nu putem exprima în cuvinte bucuria și liniștea pe care o avem în suflete odată cu oficierea căsătoriei noastre. Petrecerea a avut loc într-un cadru de poveste, mâncarea a fost cu specific tradițional, iar muzica live nu a lipsit. Toate acestea au făcut ca nunta noastră să fie una de poveste. Bunul Dumnezeu ne-a călăuzit pași în viață iar cu voia lui am întemeiat familia mult visată de către noi. De acum suntem două inimi care bat în același timp Ovidiu și Ioana Țăran!”, ne-a declarat, fericit, cântărețul de muzică populară, Ovidiu Țăran.

Cum s-au cunoscut Ovidiu și Ioana

Ovidiu Țăran și Ioana Maria Clonța formează un cuplu de succes nu doar în viață de zi cu zi, ci și pe plan muzical! De doi ani, ei cântă împreună la diferite evenimente. Talentații artiști s-au cunoscut în primii ani de liceu, iar de atunci, au rămas impreună. Ioana s-a îndrăgostit de el încă de la prima vedere, iar de la momentul întâlnirii, nu a mai durat mult până ce ei au devenit un cuplu. Pasiunea adolescentină s-a transformat într-o iubire trainică, dovadă fiind faptul că au hotărât să facă nuntă după o relație de mai bine de opt ani. Cei doi artisti de muzica populara nu au uitat nimic din primele lor întâlniri, din emoţia trăită în acele momente cu adevărat speciale. Ovidiu este „bărbatul vieţii ei” şi nu trece zi în care să-i nu-i spună cât de mult îl iubeşte, iar el să o sărute la fel ca în fiecare zi. Ovidiu Ţăran si Ioana Maria Clonţa s-au cunoscut în liceu, în clasa a 9-a, însă au început o relatie de iubire abia în clasa a 10-a atunci când el a făcut primul pas, iar de atunci sunt de nedespărțit.

„De mici copii am avut amândoi înclinații spre muzica și o dorința intensa de a cânta, iar susținuți de către către părinți am reușit sa urmam școala populară de arte Augustin Bena din Alba Iulia amândoi făcând parte din diferite ansambluri artistic . Prima noastră întâlnire a avut loc la liceul de muzica din Alba Iulia, liceu la care noi studiam muzica. In primul an de liceu am avut o relație de colegialitate an in care am început sa ne cunoaștem mai bine. La începutul clasei a-X-a am început sa fim mult mai atrași unul fata de celălalt. Fiecare dintre noi ne doream sa avem o relație împreuna dar nu ne-am mărturisit sentimentele unul fata de celelalt. Eu am început sa fac anumite gesturi la școala prin care ea sa își dea seama ca o plac. Intr-o seara primesc un telefon din parte ei rugându-ma sa ii dau orarul pentru a doua zi spunând ca nu îl mai are. A doua zi seara m-a luat prin surprindere cu un telefon spunându-mi același lucru, ca a pierdut orarul. După cele doua convorbiri mi-am dat seama ca defapt nu era problema orarul ci faptul ca ea ma place. După câteva zile am decis sa ii propun o întâlnire la care eu era hatarat sa o întreb dacă își dorește o relație cu mine. Aceasta întâlnire a avut loc intr-o zi de vineri iar răspunsul la întrebarea mea de a avea o relație împreuna a venit după câteva zile, ea spunându-mi …. o sa îți spun luni. Am așteptat cu emoție răspunsul ei tot weekendul iar luni am avut surpriza ca ea sa spun îmi doresc o relație cu tine. De atunci am început sa avem și o relație de cuplu pe lângă cea de colegi”, povesteste Ovidiu Ţăran.

Ovidiu Ţăran a urcat pe scenă la vârsta de 9 ani, pe vremea când făcea parte din Ansamblul „Plăişorul” din Săliştea. De atunci, muzica a devenit o permanentă în viaţa sa. Învăţătorul din satul bunicilor l-a învăţat să cânte la acordeon, iar mai apoi a început să studieze orga cu Cristi Şuşman în cadrul Palatului Copiilor din Alba Iulia. Ioana a făcut parte din prima generație de Muguri de tezaur a județului Alba. Ioana este foarte cunoscută pentru că încearcă să conserve cântecele tradiționale ale zonei din care vine: Valea Ampoiului.

 

 

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Bianca Rus este de nerecunoscut! După ce a slăbit 70 kg, vedeta a avut probleme serioase de sănătate: „Mă hrănesc prin perfuzii”
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Prosport.ro
Cum l-a numit Antonela Pătruț pe Arpad Paszkany, milionarul cu 23 de ani mai bătrân ca ea care o răsfață
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
Click.ro
Anamaria Ferentz, mărturisire sfâșietoare după una dintre cele mai dureroase pierderi din viața sa: „Învăț să trăiesc”
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
go4it.ro
Dedeman are la reducere un espressor de cafea. Costă 229 de lei și poate prepara inclusiv băuturi cu lapte
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Go4Games
World of Tanks primeste un Battle Pass inspirat din seria DOOM
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
Gandul.ro
Acuzații explozive în dosarul patronului shaormeriei Dristor. Cluburi de noapte din Istanbul pentru oameni din Guvernul României
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Mediafax Italia
NEWS ALERT: Ce se întâmplă cu PREȚUL biletelor de avion?!
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!
Mediafax Spania
Anunțul de ultimă oră al WIZZ AIR! Te poate interesa direct!