Edi, gata de debutul oficial pe banca naționalei: „Suntem pregătiți!”

Edi, gata de debutul oficial pe banca naționalei: „Suntem pregătiți!”

Selecţionerul României, Edward Iordănescu, a declarat în conferinţa de presă susţinută înaintea partidei cu Muntenegru din debutul noii ediţii a Ligii Naţiunilor, că îşi doreşte „pragmatism şi eficienţă” din partea „tricolorilor” pentru a obţine un rezultat pozitiv.

„Sunt foarte pretenţios. Eu am foarte multă încredere în grupul pe care îl antrenez, dar pretenţiile mele ca atitudine, mentalitate şi spirit sunt foarte mari. Nu mai merge doar cu fotbal boem, avem nevoie de atitudine şi spirit. Trebuie să fim echilibraţi şi numai când vom face toate aceste lucruri ne putem gândi la rezultate pozitive. Avem şi minusurile noastre pe care încercăm să le corectăm. Încercăm mâine să fim cât mai exacţi, pragmatici şi eficienţi. Mă interesează foarte mult rezultatul pentru că asta ne dă încredere şi curaj. Eu am convingerea că dacă echipa naţională va produce câteva rezultate bune într-un timp foarte scurt are capacitatea să îşi ridice nivelul. Pentru noi e important ca după fiecare meci să adăugăm puncte în clasament. Trebuie să dăm totul pentru rezultat, pentru că altfel o să mai închidem o campanie pe care o să o ratăm şi o să stăm să ne gândim de ce am făcut-o”, a declarat tehnicianul în conferinţa susţinută în Muntenegru.

Echipa României întâlneşte, sâmbătă, de la ora 21:45, pe stadionul Gradski din Podgorica, selecţionata Muntenegrului, în prima partidă din noua ediţie a Ligii Naţiunilor.

Acesta este primul joc dintr-o serie de patru partide pe care prima reprezentativă le va susține, celelalte trei fiind cu Bosnia-Herţegovina (7 iunie, ora 21:45, stadion Bilino Polje – Zenica), cu Finlanda (11 iunie, ora 21:45, stadion Rapid-Giuleşti) şi cu Muntenegru (14 iunie, ora 21:45, pe stadionul Rapid-Giuleşti).

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cum arată Ghiță Mureșan la 55 de ani și cu ce se ocupă de când s-a retras din baschetul profesionist
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Prosport.ro
Compania în care e acționar iubitul Simonei Halep, în topul giganților europeni, după ce veniturile au crescut la 280 de milioane de euro!
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Click.ro
7 ani fără Mihai Constantinescu. Amintirile Nataliei Guberna: „Primea scrisori de dragoste cu sacul”. Mormântul lui e plin de flori
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Digi 24
Cât trebuie să fie umiditatea în casă pentru a preveni mucegaiul. Temperatura recomandată în dormitor, în sezonul rece
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Digi24
Zelenski, schimbare radicală de poziție în negocierile de pace. Anunțul liderului de la Kiev
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
Promotor.ro
Mașina Zilei: Kia Sportage diesel, alternativa sud-coreeană la modelele germane la sub 7.500 de euro. Cu ce dotări vine acest SUV?
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
go4it.ro
Reduceri spectaculoase, conturi golite. Partea întunecată a Black Friday 2026
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Descopera.ro
Ar putea fi aceasta soarta Pământului?
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Go4Games
Veste devastatoare pentru gamerii pasionați de jocuri RPG
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Gandul.ro
Tabel salarii | Ce salariu ar trebui să câștigi în 2027, pentru a putea fi considerat bogat în România, în funcție de vârstă și de orașul în care locuiești
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Mediafax Italia
Milionara A DISPĂRUT în Italia! Poliția o caută într-o pădure...
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute
Mediafax Spania
Cele mai IEFTINE supermarketuri! Unele sunt puțin cunoscute