Eugen Neagoe s-a învățat cu înfrângerile: „Nu prea am ce să le reproşez băieţilor!”

Autor: Cristian P
Publicat: 16/03/2019 | 10:22

Sepsi OSK Sf. Gheorghe a bifat cea de-a doua înfrângere consecutivă în play-off și a rămas cu o singură victorie în 2019.

La finaul partidei pierdute pe teren propriu de elevii săi cu Universitatea Craiova, scor 1-0, Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Sepsi a declarat că nu are ce să le reproșeze elevilor săi în ciuda eșecului suferit cu oltenii.

„Una peste alta nu prea am ce să le reproşez băieţilor, dar nu puteam să le acordăm cu o asemenea uşurinţă acel corner. Etapa trecută am marcat şi am pierdut, astă seară am început destul de bine, am avut o ocazie mare, dacă reuşeam să marcăm era cu totul alt joc, dar aşa se întâmplă la fotbal. Golul a venit pe o greşeală în lanţ a apărării noastre, asta este când joci în play-off şi întâlneşti echipe foarte bune”, a declarat Eugen Neagoe, antrenorul principal al formației Sepsi OSK Sf. Gheorghe.

În urma eșecului suferit, Sepsi a rămas pe ultimul loc în play-off cu 19 puncte. De partea cealaltă, cu cele trei puncte câștigate cu Sepsi, Universitatea Craiova a acumulat 29 de puncte și s-a apropiat la un punct de CFR Cluj care are 30 de puncte, campioana en-titre urmând a juca astăzi în Liga I la Ovidiu cu Viitorul.

Programul etapei a II-a din play-off:

Sepsi OSK Sf. Gheorghe– Universitatea Craiova 0-1

sâmbătă, 16 martie        

ora 20:30 Viitorul Constanţa- CFR Cluj

duminică, 17 martie     

ora 20:30 Astra Giurgiu- FCSB

Clasament play-off:

1 CFR Cluj-30 puncte

2 Universitatea Craiova- 29 puncte

3 FCSB- 25 puncte

4 FC Viitorul- 22 puncte

5 Astra Giurgiu- 21 puncte

6 Sepsi OSK Sf. Gheorghe- 19 puncte