Florin Bratu: „FC Botoșani pleacă favorită în acest meci!”

Florin Bratu: „FC Botoșani pleacă favorită în acest meci!”

Antrenorul principal al formației Dinamo București, Florin Bratu a declarat înaintea jocului de la Botoșani că echipa din Ștefan cel Mare trebuie să se ridice la un nivel bun în duelul cu echipa pregătită de Costel Enache  pentru a obțține toate cele trei puncte puse în joc. „Întâlnim o echipă care pleacă favorită la acest meci. Noi am făcut un joc bun contra Mediaşului, dar avem multe lucruri de arătat, de demonstrat. Am văzut meciul lor de cupă, s-a jucat mult fizic, nu s-au respectat multe detalii tactice. Trebuie să facem abstracţie de condiţiile de acolo, trebuie să ne ridicăm la un nivel bun. Jucătorii trebuie să se obişnuiască, jucăm în play-out, aici am ajuns. Dacă nu vor înţelege vom avea probleme. Uşor-uşor cred că am reuşit să le aduc jucătorilor starea de bucurie de a se antrena şi bucuria golului la meci pentru că Dinamo duce lipsă de încredere şi asta nu vine decât printr-un joc bun”, a declarat Florin Bratu la conferința de presă organizată înaintea partidei cu FC Botoșani.

Tehnicianul câinilor nu va miza în jocul de pe „Municipal„ pe Nemec și Palic, ambii accidentați. În plus, nu a luat încă o decizie vis-a-vis de Răzvan Raț, fotbalist care se pregătește de ceva vreme cu alb-rooșii. „Nemec a început antrenamentele cu mingea, Palic incă nu. Probabil că vor intra în program normal săptămânile următoare. Raţ se antrenează cu noi, momentan nu s-a luat nicio decizie. Vom vedea ce se va întâmpla în perioada următoare”, a mai spus Bratu.

Principalul alb-roșilor a  mai spus că deocamdată nu se pune problema să plece vreun jucător până la sfârşitul campionatului.

„Eu le-am spus jucătorilor că dacă e vreunul care vrea să plece trebuie să joace bine. Trebuie să demonstreze aici şi să se respecte pe ei pentru că ne câştigăm un salariu de la Dinamo şi pentru acest lucru trebuie să-ţi respecţi meseria! Incă nu am discutat cu conducerea clubului despre cei care vor să plece, urmează şi meciul de la Botoşani şi trebuie să ne concentrăm. Printre meciuri şi antrenamente încercăm să facem şi o strategie pentru anul viitor. Monitorizăm, mă interesez în fiecare săptămână de jucătorii împrumutaţi, de cei propuşi să vină la Dinamo”, a conchis Bratu.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
Click.ro
Persoana apropiată care l-a păgubit pe Puya: „Nu prea îi plăceau calculele”. Ce spune artistul despre retragerea din muzică
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Digi 24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Digi24
„O decizie slabă a unui partener puternic”. Zelenski, critici dure după anunțul lui Trump privind exportul de motorină al Rusiei
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
go4it.ro
Televizor TCL de 139 cm la 1.800 lei pe Auchan.ro: Reducere de 25%, preț sub eMAG
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
Go4Games
PC-ul de care ai nevoie pentru a juca noul Call of Duty
În timp ce Trump negocia direct cu Putin intrarea motorinei rusești pe piața americană, delegații din SUA, Ucraina și Europa discutau un acord de pace la Miami. Vestea a surprins pe toată lumea și l-a înfuriat pe Zelenski
Gandul.ro

Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Mediafax Italia
Primești 1.600 de euro/lună dacă te angajezi aici! Ai nevoie doar de un curs de trei săptămâni
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!
Mediafax Spania
Fotografia care A DEVENIT VIRALĂ! Cum s-a pozat sexy-politiciana?!