Geanina din Las Fierbinți a spus adevărul despre rolul de la Pro TV

Anca Dumitra, actrița care o interpretează pe Geanina în Las Fierbinți, are 32 de ani și este considerată de fanii serialul cea mai frumușică dintre fete. Într-un interviu acordat recent, vedeta a vorbit despre personajul care a făcut-o faimoasă.

Actrița a declarat, pentru Click.ro, că succesul ei a venit din faptul că îi place foarte mult să o joace pe Geanina, iar asta a făcut-o să treacă peste toate greutățile de la filmări.

„Sunt momente în care poate fi dificil pentru că sunt zile şi zile ale fiecăruia dintre noi. Uneori te poate ajunge oboseala, dar ce trebuie să existe ca o bază este plăcerea de a te juca de-a…

Mie îmi place foarte mult să mă joc de-a Geanina, dar ce trebuie să înţeleagă oamenii este că personajele din serial pe care le văd pe micul ecran sunt personaje creionate în timp cu ajutorul unui scenariu foarte bun, cu o regie foarte bună cu o disponibilitate a fiecăruia dintre noi de a crea ceva şi a ajunge la oameni”.

Despre celebritate

În același timp, vedeta TV a explicat și cum i-a schimbat viața faptul că se află pe sticlă de peste opt ani. „Mai mult am câştigat decât am pierdut, adică sunt clar o câştigătoare. Cel puţin până în momentul de faţă aşa mă consider şi asta nu doar pentru că îmi practic meseria, dar o practic şi într-un mediu exact cum mi l-aş fi dorit.

Sunt multe lucruri câştigate de-a lungul timpului, dar în principal, aşa cum am mai spus-o şi o repet, faptul ca Las Fierbinţi a devenit o familie. Petrecem mult timp împreună şi sunt multe momente haioase, şi frumoase, emoţionante. Celebritatea la noi nu este precum peste hotare, aşa că pot trece foarte uşor şi neobservată.

Şi dacă nu trec neobservată, ba dimpotrivă, lumea mă sesizează de cele mai multe ori, ca să nu spun întotdeauna. O fac cu zâmbetul pe buze şi cu o mare bucurie că te văd, te întâlnesc şi pot să te felicite”, a mai declarat artista pentru aceeași sursa.

Participă la conversație!

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
CE SE ÎNTÂMPLĂ DOCTORE?
Cine își mai aduce aminte de dansatoarea Jasmine? Cum arată acum: e transformată total după ce a dispărut din lumina reflectoarelor
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, anunț despre planurile cu milionarul Dorin Mateiu: „Să trăiesc liber, departe de judecată”
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Click.ro
Alexandra Stan, dezvăluiri despre problemele de sănătate de după naștere. „Am început să simt că mi se scurge viața din mine”
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Digi 24
Este sau nu obligat Nicușor Dan să dizolve Parlamentul, după ce Mureșan n-a obținut 233 de voturi? Explicațiile foștilor judecători CCR
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Digi24
Surpriza hoților care au furat două remorci de TIR cu logo-ul Nvidia, crezând că se vor îmbogăți din procesoare
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
Promotor.ro
Ultima zi în care posesorii de mașini vechi pot cumpăra rovinieta mai ieftin. De mâine, taxa de drum se scumpește
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Nevastă, pregătește-mi costumul cel negru!
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
go4it.ro
Top 3 unelte Parkside disponibile în oferta Lidl pentru mai puțin de 100 de lei
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Go4Games
Ediția de colecție GTA VI are un preț ridicat și nu include jocul
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Gandul.ro
Sorin Grindeanu, pregătit să își asume funcția de premier, cu o singură condiție. „Negociem cu toată lumea”. „Nu văd o soluție în alegerile anticipate”
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Mediafax Italia
Ce să pui în coșul de cumpărături ca să trăiești mai mult?!
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!
Mediafax Spania
Orașul unde CHIRIA este de doar 20 de euro pe lună! CUM S-A AJUNS AICI?!