Hazard seismic în România! Cutremure cu potențial distructiv

Publicat: 18/05/2019 | 14:18

Hazardul seismic defineşte mişcarea aşteptată a terenului – provocată de cutremure – într-un amplasament, fenomen ce poate avea ca efect distrugeri sau pierderi. Există în momentul de faţă două abordări generale, distincte, de evaluare a hazardului generat de cutremure: metoda deterministă şi metoda probabilistă.

Estimarea hazardului seismic pe teritoriul României

Pe teritoriul României, nivelul hazardului seismic este determinat de prezenţa mai multor zone seismogene cu potenţial distructiv. Cea mai importantă, atât din punct de vedere al energiei seismice eliberate, cât şi al ariei distrugerilor provocate, este sursa de cutremure majore de adâncime intermediară (60 – 200 km), localizată la curbura Carpaţilor Orientali – regiunea Vrancea. Pe lângă aceasta, există câteva zone de cutremure superficiale (adâncimi < 60 km), de importanţă locală: zona Făgăraş – Câmpulung, în partea estică a Carpaţilor Meridionali; zonele Danubiană, Banat şi Crişana – Maramureş, situate în sud-vestul, vestul şi respectiv nord-vestul României; zona de adâncime crustală Vrancea; depresiunea Bârlad şi depresiunea Predobrogeană, localizate în estul României; falia Intramoesică, în sud-est; depresiunea Transilvaniei, în partea centrală a teritoriului. Sud-estul extrem al ţării este, de asemenea, expus efectelor zonei seismice Shabla, generatoare de cutremure puternice, din nord-estul Bulgariei. Descrieri ale zonelor seismogene de pe teritoriul României – limite, caracteristici seismotectonice – se găsesc la pagina “Seismicitatea României”.

Estimarea hazardului seismic pe teritoriul României este subiectul unei serii de lucrări ştiinţifice, publicate în reviste de specialitate de reputaţie internaţională.

Studiile au fost realizate atât prin abordare neodeterministă cât şi prin abordări probabiliste (cele mai multe). Analizele probabiliste sunt bazate pe metodologii ce diferă într-o anumită măsură de procedura standard (deşi încorporează principiile fundamentale ale abordării clasice; datele de input considerate – cataloagele de cutremure, zonarea seismică – precum şi parametrul ales pentru descrierea mişcării terenului – intensitate macroseismică, acceleraţie maximă (de vârf) – diferă, de asemenea, de la un autor (grup de autori) la altul. Cu toate acestea, rezultatele analizelor sunt consistente între ele, prezentând o concordanţă notabilă.

Sursa: www.infp.ro

Citește și...