Horoscop lunar. Previziuni pentru luna aprilie 2020

Autor: A.N.
Publicat: 31/03/2020 | 18:06
Horoscop lunar. Previziuni pentru luna aprilie 2020

Cancan îți prezintă horoscopul lunar aprilie 2020 pentru toate zodiile: Berbec, Taur, Gemeni, Rac, Leu, Fecioară, Balanță, Scorpion, Săgetător, Capricorn, Vărsător, Pești. Horoscopul lunii aprilie 2020 vine cu sfaturi și avertizări importante pentru toate zodiile. Află previziunile astrale pentru fiecare zodie, cu detalii interesante despre carieră, bani, dragoste și sănătate.

Luna aprilie 2020 este o lună destul de intensă, cu multe tranzite și ingresuri, dintre care se remarcă o retrogradare, dar și un tranzit prin două zodii al lui Mercur, aspect care poate, în plus, să bulverseze la nivel de comunicare și interacțiune socială.

Cel mai important eveniment al lunii pe care merită să-l amintim separat este conjuncția Jupiter-Pluton din Capricorn, o conjuncție rară, care se formează pe data de 5 aprilie și care se petrece o dată la 12 ani. Acest eveniment vorbește de expansiune și progres (Jupiter), însă în condițiile lui Pluton în Capricorn (distrugere/reconstrucție de putere/autoritate/ierarhie). Cu alte cuvinte, cel mai probabil, va fi vorba de o distrugere a acelor sisteme de conducere care nu sunt corecte, morale pentru a putea progresa. Va fi vorba de o cădere din funcții a acelor persoane care nu și-au atins scopurile prin căi juste și oneste. Va fi vorba de o adevărată reformă pe care o va conduce adevărul și dreptatea, justiția, de această dată. Totodată, impactul va fi și la nivel financiar, și cel mai probabil vor cădea sisteme de valori, vor apărea noi politici administrative și fiscale, însă, chiar dacă totul va fi spre beneficiul nostru ulterior, acum trebuie să dăm dovadă de multă chibzuință în administrarea finanțelor. Va mai dura greul, cel mai probabil, până la finele anului, atunci când Jupiter se va întâlni într-o altă conjuncție remarcabilă, de această dată cu Saturn, în zodia Vărsător.

Soarele, planeta care vorbește despre personalitatea și vitalitatea noastră, tranzitează zodia Berbec până pe data de 19 aprilie 2020, când își face intrarea în semnul Taur și activează energiile acestei zodii.

Pe data de 8 aprilie se formează fenomenul de Lună Plină în zodia Balanță, iar pe data de 23 aprilie va avea loc Luna Nouă în zodia Taur. Aceste lunații vorbesc despre încheieri și noi începuturi și fiecare zodie va fi impactată într-un anume sector de viață.

Pe data de 3 aprilie Venus, planeta iubirii și a banilor, va părăsi zodia sa de domiciliu și va intra în zodia Gemeni, postură din care își manifestă puternic energia și ne va face mai deschiși către cei din jur, mai dornici de comunicare și de interacțiune, dar și mai înclinați către flirturi online și cuceriri cu ajutorul cuvintelor. În cuplu se pot rezolva conflicte dacă partenerii sunt sinceri și deschiși. Totodată, marile declarații de dragoste nu vor întârzia să apară și putem fi tentați să facem promisiuni mărețe. Cum Venus în Gemeni se simte foarte bine ne poate da o ușoară înclinație către lux, către cheltuieli majore și este de preferat ca la capitolul financiar să fim foarte rezervați pentru că din luna mai planeta va retrograda în acest semn zodiacal și potea duce probleme financiare majore.

Mercur, planeta comunicării, va părăsi zodia Pești pe data de 11 aprilie și va intra în zodia Berbec pe care o va tranzita până pe 27 aprilie, moment în care va păși în Taur. Pe de o parte ne bucurăm că Mercur iese din Pești, zodie în care nu a susținut comunicarea absolut deloc, însă se poate să fim ușor bulversați de ceea ce urmează și spunem asta pentru că, dacă în perioada în care va activa energia Berbecului vom avea tendința să spunem lucrurilor pe nume, să spunem tot ce ne trece prin cap fără a ne gândi prea mult la consecințe, cu alte cuvinte, să fim sinceri și direcți, în ultimele zile din lună, cât va traversa Taurul, vom fi total opuși. Vom prefera să vorbim doar atunci când avem ceva de spus și doar dacă ceea ce spunem este de interes și face diferența. Cu alte cuvinte, vom deveni mai rigizi în dialog, dar totodată vom avea și idei mult mai practice.

Pe de altă parte, pe data de 25 aprilie 2020, Pluton, planeta transformărilor, va intra în mers retrograd în zodia Capricorn și acest aspect poate veni cu unele schimbări la nivel colectiv, reevaluări legate de modul în care se aplică puterea, funcția, autoritatea, dar și schimbări interioare legate de modul în care noi ne raportăm la acestea.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Berbec

Carieră

Odată cu perfectarea conjuncției Jupiter-Pluton în casa carierei se întrevăd schimbări majore în plan profesional pentru cei născuți în zodia Berbec. Este nevoie de mai mult curaj și încredere în forțele proprii, este nevoie de renunțarea la unele principii învechite pentru a face un salt major. Poate fi vorba inclusiv de o schimbarea domeniului profesional, de punerea în practică a unor abilități deprinse în urma cursurilor. Cei care au diplome în alte domenii le-ar putea folosi acum. Atențe! Cei care și-au obținut funcții pe nedrept, în mod imoral, acum ar putea fi taxați!

Dragoste

Din punct de vedere sentimental, cei născuți în zodia Berbec pot reuși să facă față cu bine acestei perioade solicitante doar prin dialog și acest aspect nu ar trebui absolut deloc neglijat, mai ales dacă este vorba de cupluri de lungă durată în care situația poate fi mai conflictuală din cauza presiunii sociale, dar și din cauza solicitărilor profesionale pe care le au nativii. Cei singuri au șanse abia către finele lunii să pună bazele, chiar dacă doar la nivel de dialog, unei relații de viitor.

Sănătate

Starea de sănătate nu le va ridica probleme celor născuți în zodia Berbec, însă asta nu înseamnă că nu trebuie să-și gestioneze timpul corespunzător. Nativii, din ambiții înalte și dorința de a pune lucrurile în mișcare, se pot suprasolicita și epuiza, iar acest context poate fi vulnerabil problemelor de sănătate, în special către finele lunii.

Bani

Din punct de vedere financiar, nu se întrevăd probleme, iar dacă vor fi dezechilibre la începutul lunii, după jumătatea lui aprilie acestea se vor transforma în oportunități, grație tranzitelui lui Maercur și al Soarelui prin sectorul financiar. Nativii pot avea idei ingenioase despre cum să-și îmbunătățească situația financiară și nu vor lipsi surprizele.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Taur

Carieră

Din punct de vedere profesional, cei născuți în zodia Taur au mari șanse să se afirme în carieră, însă trebuie să aibă mai mult curaj și să dea dovadă de mai multă încredere în propria lor persoană. Inclusiv proiecte mai vechi pot fi puse în aplicare acum, mai ales că sunt sprijiniți de Marte și Saturn în tranzit prin casa carierei.

Dragoste

Cei născuți în zodia Taur au parte de conjuncția Jupiter-Pluton într-un sector al filozofiilor de viață, însă vor fi și implicații intime, sexuale. Astfel, nativii care-și doresc să continue relația în care se află trebuie să fie mult mai deschiși schimbărilor, să schimbe total perspectiva și mai ales să renunțe la impunerea posesivității în cuplu și la manipulare. O luptă pentru putere acum poate încheia o relație. Cei singuri vor avea mai multe șanse să cunoască pe cineva către finele lunii, însă vor trebui să renunțe la ceea ce au fost până acum. Posibil să fie atrași de persoane de altă naționalitate, de altă cultură și religie.

Sănătate

Chiar dacă nu se întrevăd probleme de sănătate majore, cei născuți în zodia Taur nu ar trebui să-și neglijeze stilul de viață. Este de preferat să fie echilibrați în tot ceea ce fac și să pună mai mult preț pe alimentație și mișcare.

Bani

Venus, guvernatoarea celor născuți în zodia Taur, chiar dacă își părăsește semnul de domiciliu, va tranzita sectorul banilor, iar nativii vor fi sprijiniți să-și îmbunătățească situația financiară în această perioadă. Vor avea idei foarte bune, însă trebuie să le pună și în practică.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Gemeni

Carieră

În plan profesional este o perioadă bună pentru cei născuți în zodia Gemeni care-și caută un loc de muncă sau care-și caută colaborări. Parteneriatele și asocierile sunt susținute și nu ar trebui ratate ofertele primite, cu singurul amendament că este nevoie de corectitudine pentru ca lucrurile să funcționeze. Evită luptele de putere dacă ești într-o funcție de conducere!

Dragoste

Cei născuți în zodia Gemeni au parte de noi începuturi relaționale și toate acestea vor fi stimulate de conjuncția Jupiter-Pluton. Este momentul ca nativii să se desprindă de trecut și de tipare relaționale care nu le-au adus niciun beneficiu și să pornească pe un nou drum, de această dată fără secrete, fără infidelități. Va fi vorba de o perioadă în care profunzimea va dicta direcția nativilor și căutările lor vor fi în această sferă. Se pot încheia relații bazate pe minciună și pot lua naștere noi pasiuni la locul de muncă, mai ales că Venus, planeta iubirii, le va tranzita zodia aproape întreaga lună și-i va face mai cuceritori ca niciodată.

Sănătate

Cei născuți în zodia Gemeni au mari șanse să vindece ceva din trecut, fie că este vorba de o traumă emoțională, fie că este vorba de un viciu. Cei care-și doresc să renunțe la dependențe o pot face în această perioadă cu multă încredere în reușita lor.

Bani

Cei născuți în zodia Gemeni nu vor fi feriți de schimbările financiare ale conjuncției amintite, însă nu este recomandat să se implice în acțiuni care promit câștiguri rapide și neloiale, imorale. Tot parteneriatele și asocierile sunt sectorul de viață care promit câștiguri financiare, deci acolo ar trebui investigat teritoriul mai mult.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Rac

Carieră

Conjuncția Jupiter-Pluton își va face simțită prezența în sectorul parteneriatelor (profesionale și sentimentale), prin urmare cei născuți în zodia Rac ar trebui să se desprindă de acele colaborări cu care nu mai rezonează și care nu le aduc beneficii, nu mai sunt profitabile pentru că este un moment bun pentru a semna noi asocieri, pentru a intra în noi parteneriate și pentru a se afirma profesional, mai ales că Soarele, în prima parte a lunii, le tranzitează sectorul carierei.

Dragoste

Cei născuți în zodia Rac vor trece prin teste dificile, momente de transformare profundă în relația cu partenerul de viață, având în vedere că acesta este sectorul de viață în care se formează conjuncția Jupiter- Pluton. Este momentul să lase în spate lupta pentru supremație în cuplu și să privească într-un mod cu totul nou spre viitorul relației, asta dacă și-l doresc. Vor fi nativi care vor încheia căsnicii cu zâmbetul pe buze și nativi care vor oficializa relații, vor începe noi povești de iubire. Cuplurile unite au șansa de a merge împreună înainte, deci totul ține de ceea ce este în interiorul fiecărui nativ și de cât de dispus este să se schimbe, să se transforme.

Sănătate

Cei născuți în zodia Rac sunt sfătuiți să apeleze la sfaturile unui medic în cazul în care se confruntă cu probleme de sănătate și de preferat ar fi ei înșiși să aibă mai multă grijă, să fie mai responsabili și să prevină eventualele complicații care pot apărea.

Bani

Cei născuți în zodia Rac este foarte probabil să întâmpine dificultăți financiare în această lună, însă deopotrivă se întrevede ajutor din partea familiei, prietenilor sau poate chiar din partea unui partener de afaceri, din partea unui colaborator. Către finele lunii pot exista surprize neașteptate și câștigurile ar trebui drămuite cu înțelepciune.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Leu

Carieră

Conjuncția Jupiter-Pluton se perfectează pe casa muncii și ar fi de dorit ca cei născuți în zodia Leu să-și reanalizeze modul în care se raportează la muncă și la colegi pentru că vor trece printr-o serie de schimbări și cu cât sunt mai axați către perfecționare, către echipă, cu atât le va fi mai bine. Sunt avantajați nativii care au colaborări și parteneriate, inclusiv cei care-și pun în practică o diplomă, care lucrează cu străinătatea sau care, de exemplu predau ceva, poate o limbă străină. În a doua jumătate a lunii, Soarele , guvernatorul lor, va tranzita casa carierei și îi va susține în procesul de afirmare.

Dragoste

A venit momentul ca cei născuți în zodia Leu să vadă cu mai multă responsabilitate relația în care se află și să se raporteze cu mai multă responsabilitate la o nouă relație, dacă sunt singuri. Este vorba de multă acțiune în plan sentimental, de pasiune și tensiune, deci trebuie găsit un echilibru dacă se dorește o continuare a relației pe termen lung. Atenție în a doua jumătate a lunii, când conflictele pot deveni evidente, pe față și se pot spune multe, se pot face multe reproșuri.

Sănătate

Conjuncția Jupiter-Pluton poate fi un moment de impas pentru cei născuți în zodia Leu pentru ca impactează și casa sănătății. Este momentul ca nativii să-și schimbe radical stilul de viață, să fie mai responsabili și mai atenți la alimentație, sport, odihnă.

Bani

Din punct de vedere financiar vor fi avantajați cei născuți în zodia Leu care au contracte cu străinătatea sau care se pun în valoare prin abilitățile deprinse la un curs. Este momentul să iasă din zona de confort pentru a face bani.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Fecioară

Carieră

În carieră, cei născuți în zodia Fecioară sunt în continuare sfătuiți să ea dovadă de cât mai multă responsabilitate și perseverență pentru că pot reuși să facă impresie bună și să-și atragă de partea lor noi colaboratori și asociați. Se întrevede multă energie consumată în scopuri profesionale, la locul de muncă și rezultatele nu vor întârzia să apară.

Dragoste

Conjuncția Jupiter- Pluton va impacta întocmai sectorul iubirii, iar cei născuți în zodia Fecioară au parte de o restructurare la acest capitol. Cei care au deja relații vor trebui să dea dovadă de mai multă deschidere către nou, să lase rigiditatea deoparte și să progreseze alături de partener. Se cere mai multă atenție către finele lunii când pot să apară unele conflicte. Dacă vor fi depășite cu bine, este momentul pentru unii nativi să-și oficializeze relația, să treacă la următorul nivel, poate chiar să devină părinți. Cei singuri pot întâlni noi persoane, însă este nevoie de mentalități noi, de comportamente noi pe care să le aplice de acum înainte ca lucrurile să funcționeze.

Sănătate

Nu neapărat că vor fi probleme de sănătate, însă cei născuți în zodia Fecioară vor avea o tendință mai mare către ipohndrie și acest aspect le-ar putea aduce stări psihice mai puțin plăcute. Nativii pot da dovadă de o grijă exagerată pentru sănătate, ceea ce nu este un lucru rău, mai ales în acest context social, însă ar trebui să vină la pachet și cu schimbarea stilului de viață, cu abordarea unei alimentații sănătoase și respectarea orelor de odihnă.

Bani

Cei născuți în zodia Fecioară trebuie să înceapă să pună bani deoparte, să fie mai puțin cheltuitori. Aspectele sunt bune acum pentru că Venus, planeta care le guvernează banii, va tranzita sectorul carierei și poate aduce câștiguri, dar trebuie consolidate, trebuie avut în vedere că nu tot ce primesc acum poate fi de lungă durată.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Balanță

Carieră

Cei născuți în zodia Balanță au ocazia în această lună să-și pună în evidență talentele native, iar cei care sunt creativi și inventivi pot dezvolta o nouă direcție profesională dintr-o simplă pasiune. Contextul astrologic în susține puternic, inclusiv în zona artistică. În plus, asocierile și colaborările se pot dovedi avantajoase pentru nativi.

Dragoste

Pentru cei născuți în zodia Balanță a venit vremea să devină responsabili în relațiile pe care le au și să lase deoparte flirtul și aventura. Cei singuri își vor pune în practică arta de seducție, însă și ei vor dori mai multă seriozitate, vor simți deja nevoia să aibă pe cineva alături pe termen lung și da, există șanse mari să înceapă relații solode și de viitor. În cupluri este nevoie de răbdare pentru a se consolida relația, mai ales dacă au fost nemulțumiri și tensiuni în ultimul timp.

Sănătate

Stresul poate fi edstul de acut în această lună, iar cei născuți în zodia Balanță sunt sfătuiți să se dedice mai mult propriilor pasiuni astfel încât să reușească să se elibereze de tensiunile acumulate. Este o perioadă bună pentru schimbarea stilului de viață cu unul mai sănătos.

Bani

Cei născuți în zodia Balanță pot să-și îmbunătățeasă situația financiare în urma unor tranzacții imobiliare, în urma valorificării unor bunuri de patrimoniu sau poate fi vorba de un ajutor primit de la părinți. Pe de altă parte, parteneriatele, colaborările pot fi aducătoare de câștiguri suplimentare. Este moemntul să înceapă ceva nou care să le aducă bani pe termen lung.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Scorpion

Carieră

Cei născuți în zodia Scorpion care nu mai empatizează cu cariera lor se pot gândi la o nouă direcție, însă chiar dacă nu este momebtul marilor decizii acum și spunema sta din cauza contextului social, cel puțin ar trebui să pună bazele unui proiect personal, unei afaceri pe cont propriu care va da roade în timp. Sunt susținuți cei care predau, care au activități academice.

Dragoste

Cei născuți în zodia Scorpion vor intra într-o nouă perioadă din punct de vedere al comunicării în cuplu (și nu numai). Nativii vor căuta profunzimea dialogului, vor căuta să se înțeleagă mai bine pe ei înșiși și pe partener și sunt șanse mari să consolideze o poveste de iubire. Venus, planeta care le guvernează relațiile, va tranzita sectorul intim și nativii pot reaprinde flacăra în cuplu, iar cei singuri pot fi mai tentați ca niciodată să se lase purtați de val într-o aventură romantică.

Sănătate

Nativii Scorpion pot fi mai încărcați emoțional ca niciodată și îi va ajuta foarte mult să se reculeagă, să se relaxeze și să caute să-și rezolve niște traume din trecut, cel ami probabil legate de foști parteneri. Starea de oboseală poate persista, iar odihna suficientă le va fi cel mai bun remediu.

Bani

Din punct de vedere financiar, cei născuți în zodia Scorpion ar trebui să înevețe ceva nou, să învețe ceva în plus astfel încât să poată pe viitor să-și îmbunătățească veniturile astfel. Nativii se pot pune în valoare prin colaborări și asocieri și din această direcție pot veni bani în plus. Nu este exclusă nici o renegociere salarială, o schimbare la acest capitol. Cei care vor dori să facă un credit pentru a-și dezvolta o afacere personală vor fi susținuți.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Săgetător

Carieră

În prima jumătate a lunii cei născuți în zodia Săgetător sunt nemulțumiți profesional și au tendința de a încălca regulile, de a se revolta prin nesupunere în fața șefilor și de aici pot lua naștere conflicte care pot atrage și probelem profesioanle. Situația se va îmbunătăți după jumătatea lunii aprilie, când Soarele îi va sprijini în sectrul muncii și le va oferi energia de care au nevoie pentru a-și îndeplini sarcinile.

Dragoste

Cei născuți în zodia Săgetător care au fost pe muchie de cuțit cu relația lor, care nu știau în ce direcție să o ia, vor avea ocazia în această lună să reașeze lucrurile în ordine și să redescopere pasiunea în brațele partenerului. Cei singuri pot fi susținuți să înceapă o nouă poveste de dragoste, în însă trebuie să știe că aceasta nu se leagă de la sine și este nevoie de implicare.

Sănătate

Posibil ca în prima parte a lunii cei născuți în zodia Săgetător să se confrunte cu unele mici probleme de sănătate cauzate de stres și oboseală, însă este de preferat să încerce să le remedieze, în primul rând prin odihnă, și în al doilea rând prin evitarea exceselor.

Bani

Așa cum punctam încă de luna trecută, conjuncția guvernatorului lor, Jupiter, cu Pluton se formează întocmai pe casa banilor munciți, iar acest aspect le poate aduce celor născuți în zodia Săgetător ocazia să se pună altfel în valoare, să-și pună în valoare niște talente persoanle și astfel să-și îmbunătățească situația financiară. Cei care-și caută un nou loc de muncă vor avea șansa de a se angaja în această perioadă.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Capricorn

Carieră

Cei născuți în zodiac Capricorn vor munci cu plăcere în luna asta, chiar cu spor și nu se vor sfii la a se implica în fel și fel de proiecte care nu neapărat că le vor reflecta capacitățile profesionale, dar le vor aduce plăcere sufletească. Nativii care se implică în activități online sau care presupun acțiuni umanitare sunt foarte mult susținuți de contextul astrologic. Sunt favorizate, de asemenea, asocierile și colaborările.

Dragoste

Conjuncția Jupiter-Pluton, care se formează întocmai în semnul lor, le aduce schimbări radicale celor născuți în zodia Capricorn, iar sectorul sentimental nu iese de sub incidență. Vor rezista acele relații care sunt bazate pe corectitudine, moralitate și încredere, pe sinceritate și libertatea celuilalt, însă în caz contrar pot exista despărțiri menite să aducă ceva mai bun pe viitor și, cel mai probabil, așa vor fi privite și de nativi. După jumătatea lunii, odată ce Soarele va activa casa iubirii, mulți nativi vor simți nevoia de a trăi mai intens și vor fi mai determinați să înceapă noi relații, însă mai degrabă aventuri sentimentale decât relații serioase.

Sănătate

Conjuncția aceasta pe casa personalității va avea impact asupra tuturor nativilor pentru că vor simți nevoia de schimbare, pornind de la stil de viață și ajungând la transformări interioare profunde, poate chiar întoarcerea către spiritualitate să-i ajute să vadă viața cu alți ochi. Pe de altă parte, nativii sunt sfătuiți să nu se suprasolicite profesional și să-și rezerve timp de odihnă și relaxare, să se dedice mai mult pasiunilor pe care le au.

Bani

Cu Marte și Saturn în tranzit pe casa financiară, cei născuți în zodia Capricorn vor fi foarte determinați să facă bani, însă trebuie făcuți corect, moral și cinstit pentru a se bucura de avantaje pe termen lung. Oricum, Saturn aflat acolo poate veni cu lecții serioase de responsabilizare legate de modul în care-și administrează finanțele și ar fi de preferat să fie foarte chibzuiți în cheltuieli.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Vărsător

Carieră

Cei născuți în zodia Vărsător au șanse să intre într-o nouă etapă profesională, fie să dezvolte noi proiecte, legate de tehnic și online, fie să readucă în actualitate un proiect mai vechi pentru care niciodată nu au găsit timp sau resurse. În plus, mulți nativi sunt foarte bine susținuți la munca în echipă și pot primi sprijin de la prieteni sau ei, la rândul lor, pot ajuta în proiecte umanitare.

Dragoste

Desprinderea de trecut le este benefică nativilor și mulți vor reuși să o facă cu zâmbetul pe buze în acaestă perioadă, mai ales că acest aspect îi poate ajuta pe cei singuri să înceapă o nouă relație. Cei născuți în zodia Vărsător simt nevoia de schimbare în plan sentimental și este mare nevoie dacă-și doresc să consolideze relația în care se află. Este momentul să se apropie mai mult de persoana iubită, să coomunice mai mult despre planuri de viitor, să-și consolideze practic relația. Către finele lunii sunt posibile tensiuni în cuplu și va fi nevoie de maturitate în gestionarea lor.

Sănătate

Nu se întrevăd probleme majore de sănătate pentru cei născuți în zodia Vărsător, însă este important să-și țină sub control gândurile, temerile și fricile pentru că din interir poate porni furtuna și nu-i va ajuta cu nimic să se frământe și preocupe. Oricum, problemele care au existat până acum au mari șanse să se vindece dacă nativii le-au acordat importanța necesară.

Bani

Cei născuți în zodia Vărsător pot avea parte de tensiuni în cuplu din cauza cheltuielilor sau a faptului că veniturile partenerilor nu sunt egale, nu există practic un echilibru între încasări. Este momentu ca nativii să fie calculați și prudenți în administrarea finanțelor și să încerce să fie la zi cu plata utilităților, creditelor sau a altor datorii.

Horoscop lunar – horoscopul lunii aprilie 2020, zodia Pești

Carieră

Cei născuți în zodia Pești au șansa de a da un nou curs carierei, de a intra pe o nouă direcție profesională și este posibil ca noi proiecte să vină prin intermediul prietenilor sau al străinătății. Sunt puternic susținute proiectele de grup sau cele în online. Se cere prudență în negocieri către finele lunii, când nativii trebuie să știe că nu tot ce li se prezintă sau le ajunge la urechi este adevărat.

Dragoste

Cei născuți în zodia Pești vor simți mai puternic ca niciodată să se apropie de cineva, să aibă o relație, iar cei care sunt parte a unui cuplu, vor simți să se apropie de partener, iar dialogul le va fi de mare ajutor în această perioadă. Este un moemnt bun să se gândească la ideea ed cămin, să reamenajeze locuința, să-și creeze un confort alături de cel drag. Atenție la relațiile din interes, care se bazează prea mult pe suportul financiar al partenerului, pentru că se pot destrăma acum.

Sănătate

Izolarea și inetriorizarea nu vor fi de bun augur pentru starea de spirit a celor născuți în zodia Pești și din acest motiv posibil ca și viziunea nativilor asupra unor simptome sau probleme mai vechi să devină sumbră. Oricum, dacă situația o va cere, este bine ca Peștii să-și facă un set de analize, cel puțin pentru a se liniști. Lucrurile se îmbunătățesc către finele lunii.

Bani

Cei născuți în zodia Pești pot să-și stabilizeze situația financiară prin proiecte în online sau legate de grupuri sociale, deci trebuie să fie deschiși la asocieri de acest gen, la integrarea în noi medii. Ceea ce este important ca nativii să știe este faptul că pot avea idei ingenioase, sclipitoare și acestea pot fi aducătoare de bani dacă le vor pune în practică.

Citește și...