Românii se pregătesc pentru a doua ediție a programului ”Litoralul pentru Toți”. Începând cu 28 august, tarifele se reduc chiar cu 75% față de perioada din plin sezon. Iată cât va costa o noapte de cazare!
Urmează o perioadă mult așteptată de românii care nu s-au bucurat deja de o vacanță! ”Litoralul pentru Toți” se desfășoară în perioada 1 septembrie – 15 octombrie, iar in cadrul lui se inscriu an de an hoteluri de 2, 3 si 4 stele din toate statiunile de pe litoralul romanesc.
Potrivit Federației Patronale din Turismul Românesc (FPTR), hotelierii din stațiunile de pe litoralul românesc reduc tarifele chiar și cu 75% față de cele practicate în plin sezon. Astfel, turiștii vor putea găși cazare și cu 35 de lei pe noapte.
”În ciuda scurtării vacanței de vară a elevilor și a campaniei fără precedent de denigrare a litoralului românesc, ‘Litoralul pentru Toți’ este un program așteptat și dorit atât de românii care s-au bucurat deja de o vacanță în plin sezon, cât și de cei care vor să profite de tarifele foarte bune pentru a merge într-un sejur pe litoral.
Este singurul program social care oferă posibilitatea tuturor să se relaxeze câteva zile la plajă și îi îndemn pe turiști să rezerve în această perioadă pentru că prețurile sunt accesibile, cu mult mai mici decât în destinațiile concurente, iar vremea se anunță a fi însorită și călduroasă toată luna septembrie”, a transmis Dragoș Răducan, președintele FPTR.
Până acum, 27 de hoteluri și-au anunțat participarea în programul ”Litoralul pentru Toți”. FPTR estimează că până la startul programului se vor alătura de patru ori mai multe unități de cazare, ceea ce înseamnă aproximativ 10.000 de cazări.
Important de menționat este faptul că, în această perioadă, românii vor putea utiliza voucherele de vacantă pentru a achita sejurul pe litoralul românesc.
Astfel, o noapte de cazare poate ajunge la 35 de lei, fără mic dejun, la un hotel de 3 stele, însă acest tarif se aplică pentru un pachet de minim 5 nopți de cazare. Pentru cei care preferă cazare în regim all-inclusive, vor avea de unde alege.
Hotelierii vor avea tarife cu mult sub cele din plin sezon estival. La un hotel de 3 stele, pentru un pachet cu minimum 2 nopți de cazare, prețurile încep de la 215 lei / noapte de persoană.