Acasă » Trending » Irina Deaconescu a născut în urmă cu puțin timp. Partenera fotbalistului Cristian Manea s-a confruntat cu probleme

Irina Deaconescu a născut în urmă cu puțin timp. Partenera fotbalistului Cristian Manea s-a confruntat cu probleme

De: Eliza Popescu 26/03/2022 | 18:20

Irina Deaconescu, partenera de viață a fotbalistului Cristian Manea, a născut în urmă cu puțin timp, mai devreme decât anticipase.

Este bucurie mare în familia Irinei Deaconescu! Tânăra a adus pe lume o fetiță perfect sănătoasă. Pe rețelele de socializare, vloggerița și-a ținut urmăritorii la curent cu toate detaliile.

”Astăzi nasc. Nu mai nasc pe 30 (n.r. martie). Acum am venit să îmi fac repede bagajul și o să pornesc către clinică. Doamne ajută! (…) Sunt bine, mă pregătesc, mă duc să nasc!”, a spus Irina în urmă cu câteva ore, pe Instastory. Apoi, aceasta a ajuns la unitatea spitalicească și s-a pregătit pentru marele moment. Însă, înainte de a aduce bebelușul pe lume, a mai transmis un mesaj pe Instagram, chiar din clinica din Cluj: ”M-am machiat puțin, totuși să nu fiu chiar așa nasoală când apare copilul ăsta, nu? În aproximativ 30 de minute, intru în operație”.

Apoi, Irina Deaconescu a continuat: ”Să vă fac un update la ultimele zile. Nu mai știu exact ziua în care am internat-o pe Victoria, cred că era joi. După ce m-am trezit în pat cu ea plină de sânge la nas, am mers la UPU, nu se știe încă de ce trebuie să ajungem la ORL, nu se știe exact de ce i-a curs sânge. A fost ținută în spital, pentru că refuza să mănânce, refuza să bea apă. A fost greu în spital cu ea, eu însărcinată, câteva zile mai aveam și nășteam, ea bolnavă, suferindă. A fost horror. Mi-e foarte greu, imaginea aia cu ea plină de sânge e traumatizantă. Am început să am foarte multe coșmaruri. (…) Am luat și eu niște pastile, tratament preventiv. Să nu mă ia și pe mine răceala, mi-a fost foarte rău. De alatăieri noapte până ieri am vomitat non-stop, ceea ce cred că a și făcut să apară contracțiile acum. (…) Într-un final, e bine. Dimineață mi-au apărut contracțiile. (…) Nu sunt atât de speriată”.

În urmă cu puțin timp, vloggerița a postat la secțiunea Instastory faptul că a născut și că totul este în regulă!

”Totul a mers super, micuța mea e bine. Vă mulțumim pentru gândurile bune!”, este mesajul scris în dreptul imaginii cu Irina.

Irina Deaconescu a născut! Sursă foto: Instastory

Vezi și CÂT CÂȘTIGĂ IRINA, IUBITA LUI CRISTI MANEA, DIN YOUTUBE: ”SUMELE SUNT MAI MARI, DEPINDE DE CÂT POSTEZ…”

Irina Deaconescu a fost cerută în căsătorie în 2020

Cristian Manea a cerut-o în căsătorie pe Irina Deaconescu în anul 2020, pe litoralul românesc.

„Ce zi nebună a fost ieri. Încă nu realizez, poate pentru voi nu a fost un șoc atât de mare, dar pentru mine a fost un șoc imens pentru că nu m-am așteptat nici măcar o secundă. Nu știu cum a făcut Cristi să-mi aducă toți prietenii pe care nu i-am mai văzut de luni de zile, să-i aducă la Constanța, că nu-i ca și cum erau toți din același loc. Cum a reușit el să țină un secret față de mine, totul… pentru că eu sunt ochi și urechi. Încă încerc să-mi revin, dar sunt logodită”, a spus Irina Deaconescu pe pagina sa de Instagram, la momentul respectiv.

Sursă foto: Instagram Irina Deaconescu

Urmărește Cancan.ro pe Google News
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării, Universitatea din București Activează în presa online de mai bine de 5 ani Din anul 2019 face parte din grupul de presă Gândul Media Network
Parteneri
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la Survivor All Stars
Câți euro a luat Alexandra Duli, de la Pro TV, pentru cele 14 săptămâni la...
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42 de ani!
FOTO. Cum a ajuns să arate Ileana Lazariuc, fosta noră a lui Țiriac, la 42...
WOW! CUM POATE SĂ ARATE! Au apărut primele imagini cu maşina de 2,7 milioane de euro a lui Țiriac! A aşteptat 5 ani să o primească
WOW! CUM POATE SĂ ARATE! Au apărut primele imagini cu maşina de 2,7 milioane de...
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar...
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele premiu câștigat în 2012
Ce s-a ales de Petru Buiuca, primul câștigător „MasterChef România”. Pe ce a cheltuit marele...
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
El i-a luat locul în clan lui Costel Condureanu! „Stăpânul Moldovei” va di înmormantat regește
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr record de soldați condamnați pentru crimă
După ce a recrutat pușcăriași să lupte pe front, Rusia se confruntă cu un număr...
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub podeaua din bucătărie o comoară
Un cuplu care a cumpărat un conac vechi de 400 de ani a descoperit sub...
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
Este legal să circuli cu o copie a talonului auto?
Adela Popescu vrea să plece definitiv din București! Cum este, de fapt, relația dintre ea și Radu Vâlcan: „Eu eram disperată, distrusă”
Adela Popescu vrea să plece definitiv din București! Cum este, de fapt, relația dintre ea...
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Ireal cât a costat sicriul lui Corduneanu! Cosciugul, adus din America
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi? „Sunt curios care este comportamentul tău când ești cu o persoană la care nu ții atât de mult.”
Robi și Rebecca, discuție în camera roșie! S-ar vedea sau nu într-un cuplu cu Robi?...
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în timpul protestului din Piața Victoriei
Tatăl lui Sebi, unul dintre tinerii uciși de Vlad Pascu, a ajuns la spital în...
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte; ANM anunţă o uşoară încălzire de la mijlocul săptămânii viitoare
Vremea 22 aprilie - 20 mai 2024. Prognoza meteorologilor de 1 Mai şi de Paşte;...
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli pârjoliti, două…
BANCUL ZILEI. O moldoveancă la McDonald’s: - O rație di șolduri di pui cu barabuli...
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
SWIPE-UL care epuizează bateria iPhone-ului. Mulți utilizatori fac acest gest
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Întrebare SIMPLĂ ca „bună ziua”: Ce sunt ROȘIILE? Fructe SAU legume?
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi cunosc aproape toate iubitele, dar cu ea...”
Abia acum s-a aflat! Cum a ajuns Cătălin Moroșanu să-i fie naș lui Jador: „Îi...
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Ultimele zile de Mercur retrograd, complicate pentru două zodii!
Horoscop Camelia Pătrășcanu. Ultimele zile de Mercur retrograd, complicate pentru două zodii!
Castelul din România care a renăscut din ruine. A fost reabilitat și acum e gata să primească turiști
Castelul din România care a renăscut din ruine. A fost reabilitat și acum e gata...
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000 de lei
Devine obligatoriu în România de 1 octombrie 2024. Se dau amenzi de până la 10.000...
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
Câştigător Survivor România 2024. Jador a scăpat porumbelul, surpriză uriaşă!
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
AI-urile, capabile să discute între ele sau chiar să se joace - VIDEO
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele interne
CE a propus stabilirea în acest an a datei de eliminare a controalelor la frontierele...
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Lovitură pentru cei care au mașină PE BENZINĂ. Se întâmplă chiar de astăzi, 19 APRILIE
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
Scumpiri de weekend. Prețul benzinei crește la pompă
Predicția ciudată făcută de Nostradamus despre ABDICAREA Regelui Charles. Își încheie sau nu domnia în 2024?
Predicția ciudată făcută de Nostradamus despre ABDICAREA Regelui Charles. Își încheie sau nu domnia în...
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase totul în urmă: M-am hotărât!
Decizie radicală luată de prietena de suflet a lui Ion Ţiriac! E gata să lase...
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou fenomen
„Nu mai e de trăit” O româncă stabilită în Italia este stupefiată de un nou...
Pepe, relație de prietenie cu Ibrahim Ibru, actualul soț al Ralucăi Pastramă:
Pepe, relație de prietenie cu Ibrahim Ibru, actualul soț al Ralucăi Pastramă: "Vorbim aproape zilnic,...
Noi informații despre starea de sănătate a cântăreței transgender Naomi. De ce a intrat în comă
Noi informații despre starea de sănătate a cântăreței transgender Naomi. De ce a intrat în...
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
“Avem o situație de urgență”. Boala care a început să facă ravagii pe un continent
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o bombă de vitamine
Fructul care te scapă de stres dacă îl miroși. Are proprietăți uimitoare și e o...